ICCJ. Decizia nr. 2333/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2333/200.
Dosar nr. 1603/122/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6 din 18 ianuarie 2007 pronunţată în dosar nr. 1603/122/2006 al Tribunalului Giurgiu s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al numitului C.Ş. pentru SC U.I.E. SRL, s-a respins excepţia tardivităţii modificării acţiunii invocată de pârâta SC E.A.T.E.E. SA şi s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC U.I.E. SRL împotriva pârâtei SC E.A.T.E.E. SA ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de C.Ş. în calitate de administrator şi asociat al SC U.I.E. SRL, dar la data înregistrării cererii calitatea de administrator a încetat prin revocare conform hotărârii AGEA din 28 iulie 2005 înregistrată la registrul comerţului prin încheierea nr. 207 din 17 noiembrie 2005, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Dat fiind faptul că potrivit art. 132 alin. (1) din Legea 31/1990 hotărârile adunării generale sunt obligatorii de la data adoptării lor, inclusiv pentru asociaţii care nu au luat parte la adunare, iar hotărârea anterior menţionată şi-a produs imediat efectele în privinţa revocării administratorului C.Ş., din această calitate, rezultă că cererea de chemare în judecată a reclamantei SC U.I.E. SRL reprezentată prin C.Ş. a fost formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant legal, urmând a fi anulată în temeiul art. 161 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantul C.Ş. a fost admis prin Decizia comercială nr. 473 din 24 octombrie 2007 pronunţată în dosar nr. 1603/122/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sentinţa fiind desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond în considerarea faptului că hotărârea adunării generale putea fi atacată de reclamant în calitatea sa de asociat al SC U.I.E. SRL, pe care de altfel a invocat-o în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.A.T.E.E. SA pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţa de apel a judecat cauza şi a pronunţat hotărârea în mod greşit în şedinţă publică, deşi conform art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990 o atare cerere se judecă în camera de consiliu. Procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Al doilea motiv încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa de temei legal şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii, constând în faptul că instanţa prin hotărârea atacată a schimbat calitatea părţilor considerând că apelanta SC U.I.E. SRL este intimată iar reprezentantul acesteia, C.Ş. a devenit apelant în nume propriu, fiind astfel încălcate prevederile art. 261, art. 294 şi art. 295 C. proc. civ.
De asemenea, arată recurenta a fost greşit soluţionată excepţia lipsei calităţii de reprezentant în apel şi a lipsei calităţii procesuale active a persoanei fizice C.Ş., iar în privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii în anulare a hotărârii AGEA nr. 1 din 28 iulie 2005, instanţa de apel a omis să se pronunţe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Referitor la primul motiv întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., se impune precizarea că dezvoltarea criticilor corespunde în realitate motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) şi nu celui indicat de recurentă care vizează ipoteza în care instanţa de judecată nu a soluţionat cauza în compunerea prevăzută de lege.
Prin urmare, examinând critica din această perspectivă se va reţine că aceasta este nefondată deoarece conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale este sancţionată cu nulitatea doar dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea actului, condiţie care în speţă nu este îndeplinită, recurenta invocând doar nulitatea hotărârii adoptate în şedinţă publică fără a face dovada vreunei vătămări.
În privinţa criticii întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reproşează nejustificat instanţei de apel faptul că a schimbat calitatea părţilor, deşi din dispozitivul hotărârii rezultă că a fost admis apelul declarat de reclamantul C.Ş. în calitate de asociat al SC U.I.E. SRL, iar din motivarea deciziei reiese că acesta în considerarea calităţii sale de asociat are calitate procesuală activă în atacarea hotărârilor adunării generale, soluţionând aşadar, contrar celor susţinute de recurentă în mod corect toate excepţiile invocate.
Prin urmare, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.A.T.E.E. SA Kozani, Grecia împotriva deciziei comerciale nr. 473 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
← ICCJ. Decizia nr. 2332/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2334/2008. Comercial → |
---|