ICCJ. Decizia nr. 2336/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2336/2008
Dosar nr. 9514/99/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2006 reclamantul I.C. cheamă în judecată pe pârâta SC P. SA Iaşi solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 296.768 lei ce reprezintă cuantumul creanţei pe care o are faţă de SC E.D. SRL Iaşi conform sentinţei nr. 141 din 25 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi în cauza nr. 8698/2002, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 7743 din 14 decembrie 2006 Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, respinge acţiunea oblică introdusă de reclamant, cu 1.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina acestuia, reţinând, în acest sens, că potrivit art. 7 din contractul de locaţiune nr. 205 din 23 iunie 1999, încheiat între pârâtă ca proprietar locator şi SC C. SRL ca locatar, acesta din urmă cedând prin contractul de cesiune nr. 427 din 17 iulie 2000 către cesionarul SC E.D. SRL calitatea de locatar, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, care l-a cedat apoi la 31 din 1 noiembrie 2004, cesionarului SC K.L.F. S. SRL Iaşi, investiţiile făcute în spaţiul închiriat sunt proprietatea locatarului şi, în măsura acceptării de către proprietar, vor fi preluate de către acesta prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spaţiului, precum şi că modalităţile şi condiţiile de încetare a locaţiunii sunt expres şi limitativ prevăzute la cap. 9 din contract, între care nu se regăseşte şi situaţia invocată de reclamant, care este creditor chirografar al SC E.D. SRL.
Prin Decizia nr. 78 din 6 septembrie 2007 Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot şi admite acţiunea reclamantului obligând pe pârâtă la plata sumei de 296.768,070 lei creanţă reprezentând modificări, îmbunătăţiri şi adăugiri la imobilul proprietate din Iaşi, cu 17.568 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că raporturile juridice dintre SC P. SA şi SC E.D. SRL derivate din contractul de locaţiune nr. 205 din 23 iunie 1999 şi actele adiţionale ulterioare s-au stins mai devreme de data stipulată în contract, respectiv la 1 noiembrie 2004, dată la care s-a născut dreptul SC E.D. SRL la recuperarea investiţiilor făcute la imobilul închiriat, investiţii evaluate la suma de 797.344,5 lei, astfel că atât creanţa apelantului reclamant asupra SC E.D. SRL derivând din titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 141/E din 24 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi cât şi creanţa SC E.D. SRL asupra SC P. SA Iaşi, derivând din contractul de locaţiune nr. 205/1999 şi actul adiţional la acesta sunt certe, lichide şi exigibile, acţiunea oblică fiind deci fondată.
Împotriva deciziei de mai sus recurenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi respingerea apelului reclamantului ca nefondat, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei primei instanţe.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a prevederilor contractului de închiriere şi ale actelor adiţionale la acesta, ignorând că, potrivit art. 7 din cap. IV al contractului, investiţiile făcute la spaţiul închiriat vor fi preluate de proprietar prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spaţiului şi că nici o clauză a contractului nu prevede că succesiunea cesiunilor dreptului de folosinţă asupra spaţiului închiriat şi a investiţiilor făcute asupra acestuia ar atrage încetarea contractului de închiriere în cauză la momentul realizării cesiunii, cedentul recuperându-şi creanţa prin plata făcută de cesionar. Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita interpretare a contractului de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 intervenit între SC E.D. SRL şi SC K.L.F. S. SRL, încheiat în temeiul art. 5 din contractul de locaţie, contract prin care cesionarul s-a obligat să cumpere investiţia făcută de cedent până la 31 decembrie 2004 dar nu mai târziu de luna iunie 2004, plata urmând să fie făcută şi prin compensare cu servicii sau mărfuri livrate între părţi, instanţa calificându-l greşit ca o promisiune de vânzare cumpărare neonorată de părţi.
Apreciază recurenta că şi sentinţa civilă prin care SC E.D. SRL a fost obligată să plătească intimatei suma de 296.768,0700 lei reprezentând ⅓ din patrimoniul social, ca venit pentru părţile sociale deţinute de intimat în respectiva societate, a fost greşit interpretată de instanţa de apel care a considerat că dreptul de creanţă al intimatului ar reprezenta contravaloarea modificărilor îmbunătăţirilor şi adăugirilor la imobilul închiriat.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a legii sau încălcarea acesteia, respectiv a dispoziţiilor art. 974 C. civ., admiţând o acţiune oblică fără a fi îndeplinite condiţiile legii, instanţa considerând greşit şi fără temei şi că recurenta ar avea vreo obligaţie directă faţă de intimată şi opunându-i efectele unei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-o cauză în care nu a fost parte.
La 27 februarie 2008 SC K.L.F. S. SRL Iaşi formulează, în temeiul art. 51 C. proc. civ., cerere de intervenţie în interesul recurentei solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerii sentinţei primei instanţe, justificându-şi interesul legitim şi actual prin calitatea de cesionar al contractului de închiriere dintre SC P. SA şi SC E.D. SRL şi a calităţii de proprietar al îmbunătăţirilor efectuate şi, ca atare, viitor beneficiar al răscumpărării acestora, şi criticând instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii prin ignorarea finalităţii acţiunii oblice menite să aducă în patrimoniul debitorului inactiv a valorii urmărite şi nu să atribuie direct către creditor respectiva valoare prin obligarea terţului direct către creditor, creanţa în cauză nefiind nici certă, lichidă şi exigibilă.
Recursul recurentei pârâte este întemeiat.
Potrivit art. 974 C. civ. creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, posibilitate recunoscută în virtutea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului lor, efectul acţiunii oblice profitând tuturor creditorilor chirografari prin sporirea activului patrimonial al debitorului lor inactiv.
Făcând o greşită aplicare a legii, instanţa de apel a admis apelul reclamantului împotriva soluţiei instanţei de fond şi admiţând acţiunea oblică a obligat pe pârâta recurentă să plătească direct reclamantului intimat suma pretins datorată de recurenta către SC E.D. SRL, debitor inactiv al reclamantului.
Greşit a stabilit instanţa de apel, cu ignorarea prevederilor din contractul de închiriere în cauză, şi că recurenta pârâtă ar datora suma de 296.768,0700 lei către SC E.D. SRL în baza menţionatului contract, în condiţiile în care potrivit art. 5 din cap. 6 locatarul are drept de subînchiriere a spaţiului fără a avea nevoie de acordul expres al proprietarului, iar potrivit art. 7 din cap. 4 investiţiile făcute în spaţiul închiriat sunt proprietatea locatarului şi, în măsura acceptării de către proprietar, vor fi preluate de acesta prin răscumpărare la expirarea termenului de 15 ani prevăzut pentru închirierea spaţiului, proprietarul neputând fi obligat la răscumpărarea investiţiilor ce depăşesc trei miliarde lei (vechi), neacceptate prin acte adiţionale, conform art. 14 cap. 4, iar subînchirierea spaţiului de către locatar către un terţ nereprezentând cauză de încetare a contractului înainte de 15 ani de la semnare, respectiv de la 23 iunie 1999, potrivit cap. 9 (filele 12-27 dosar de fond).
Greşit a reţinut instanţa de apel că a încetat contractul de locaţiune nr. 205 din 23 iunie 1999 la data de 1 noiembrie 2004, ignorând că la acea dată, în temeiul art. 5 din cap. 6 din contract, locatarul de la acel moment, respectiv SC E.D. SRL, a cesionat contractul către SC K.L.F. S. SRL prin contractul de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004, contractul de locaţie nr. 205 din 23 iunie 1999 continuând între recurenta pârâtă în calitate de locator şi cesionara SC K.L.F. S. SRL în calitate de locatar, care cumpără prin contractul de cesiune şi investiţia făcută de cedent la spaţiul închiriat, împreună cu celelalte bunuri mobile instalate de cedent, transferul drepturilor şi obligaţiilor realizându-se la data încheierii contractului de cesiune, respectiv la 1 noiembrie 2004, cesionarea contractului de închiriere fiind comunicată recurentei pârâte locator la 8 noiembrie 2004 (fila 45 dosar de recurs).
De altfel, instanţa de apel a calificat greşit şi menţionatul contract de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 ca fiind doar o promisiune de vânzare, faţă de contractul de vânzare cumpărare încheiat între SC E.D. SRL şi SC K.L.F. S. SRL la 1 decembrie 2004 (filele 41-44 dosar de recurs).
Faţă de cele de mai sus, contractul de închiriere a spaţiului nr. 205 din 23 iunie 1999 fiind în derulare, acesta continuând între locator, recurenta de faţă, şi locatarul SC K.L.F. S. SRL care, în baza contractului de cesiune nr. 31 din 1 noiembrie 2004 a preluat de la SC E.D. SRL, cedent, şi investiţiile făcute la spaţiul închiriat, obligaţia recurentei proprietară a spaţiului de răscumpărare a investiţiilor făcute la acesta nefiind născută, întrucât nu s-a împlinit termenul de 15 ani, ea urmând a fiinţa faţă de noul locatar şi nu faţă de SC E.D. SRL, care a fost plătită de cesionar, intimatul-creditor chirografar al SC E.D. SRL, nu are nici un drept faţă de recurenta pârâtă, întrucât nici debitoarea sa nu are nici ea nici vreo creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de recurenta pârâtă pe care intimatul reclamant să o poată fructifica pe calea acţiunii oblice, în ipoteza pasivităţii debitoarei.
Cum susţinerile intervenientei în interesul recurentei sunt similare cu criticile acesteia din urmă, care au fost analizate dovedindu-se întemeiate, urmează a fi admisă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de SC K.L.F. S. SRL.
Astfel fiind, Decizia recurată fiind nelegală şi netemeinică, recursul recurentei pârâte împotriva acesteia urmează a fi admis şi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul reclamantului împotriva sentinţei primei instanţe, care va fi păstrată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 78 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC K.L.F. S. SRL Iaşi.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul I.C. împotriva sentinţei comerciale nr. 7743 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2338/2008. Comercial → |
|---|
