ICCJ. Decizia nr. 2341/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2341/2008
Dosar nr. 779/35/2007
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 327 din 11 iulie 2005 a Tribunalului Satu Mare dată în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 289 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea prin care reclamanta SC M.S. SRL Negreşti Oaş solicitase, în contradictoriu cu pârâţii O.K., O.D., K.O. şi SC U.C.P. SRL Satu Mare, constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 din 18 ianuarie 2002 şi rectificarea corespunzătoare în C.F., precum şi dezmembrarea nr. top 802/3 în două noi parcele topografice ce urmează a fi înregistrate distinct în C.F. Botiz.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca nefondată şi cererea reconvenţională a pârâţilor prin care solicitase constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate între ei şi reclamantă la 27 septembrie 1994, sub nr. 30, precum şi la 5 iunie 2000.
În esenţă, instanţa a reţinut că actul autentic ce a format obiectul acţiunii principale a fost încheiat cu respectarea cerinţelor legale, iar antecontractele din cererea reconvenţională, privitoare la vânzarea aceloraşi parcele de teren, nu au avut ca efect transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, aşa încât n-au produs efecte contrare legii.
Apelurile declarate de reclamanta SC M.S. SA şi pârâta SC U.C.P. SRL împotriva acestei sentinţe au fost admise prin Decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanţe întrucât unul dintre vânzătorii terenului în litigiu era decedat şi trebuia introdus în cauză moştenitorul acestuia, O.I.T.
Această decizie a fost recurată de SC U.C.P. SRL, recursul său fiind admis prin Decizia nr. 4093 din 12 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar cauza trimisă instanţei de apel pentru soluţionarea în fond a apelurilor, întrucât numitul O.I.T. depusese atât la apel, cât şi în recurs, declaraţii autentificate, în 1998 cât şi în 2006, prin care el renunţase la succesiunea tatălui său, O.A., cât şi la succesiunea mamei sale O.E..
Rejudecând în fond apelurile Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 99 din 3 iulie 2007 a Secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile reclamantei şi pârâtei SC U.C.P. SRL ca nefondate, menţinând soluţia instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Nemulţumită de această decizie reclamanta SC M.S. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, deşi consideră că instanţa de apel a motivat riguros Decizia, critică soluţia dată pe aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor Legii 7/1996 privind cadastrul, aşa cum era ea în vigoare la data semnării antecontractelor de vânzare-cumpărare şi la data promovării acţiunii.
În consecinţă, greşit instanţa de apel a reţinut că ea nu putea solicita dezmembrarea şi nici deschiderea unor noi foi în C.F. câtă vreme nu a formulat o acţiune în prestaţie tabulară, deoarece o asemenea acţiune a fost reglementată abia prin modificările Legii 7/1996 aduse prin Legea 247/2005, cu mult ulterior promovării acţiunii de faţă şi încheierii actelor cu pârâţii, când erau în vigoare dispoziţiile art. 22 din Legea 7/1996, nemodificate.
De asemenea, instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. 44-45 din Legea 7/1996 care nu-i interziceau promovarea unei cereri în dezmembrare şi care nu condiţionau promovarea unei asemenea cereri de calitatea de proprietar tabular.
Cât priveşte reaua-credinţă a terţului dobânditor, recurenta critică soluţia din apel argumentată doar în temeiul declaraţiei martorului B.A., subiectivă de altfel, în timp ce ceilalţi martori au relatat în cunoştinţă de cauză şi în mod obiectiv situaţia de fapt.
De asemenea, instanţa de apel greşit a analizat şi motivul de nulitate determinat de neseriozitatea preţului, deoarece pârâta SC U.C.P. SRL nu putea cumpăra la 3 ani după ce ea achiziţionase cu 75.000.000 lei (Rol) acelaşi teren cu doar 30.000.000 lei (Rol) chiar dacă terenul era lipsit de căi de acces.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC U.C.P. SRL a solicitat respingerea recursului, reiterând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei precum şi lipsa ei de interes actual şi născut în promovarea acţiunii iar la termenul din 10 aprilie 2008 a invocat şi tardivitatea recursului, excepţie asupra căreia Curtea s-a pronunţat astăzi.
La acelaşi termen, 10 aprilie 2008, recurenta a invocat şi excepţia de ordine publică a necompetenţei instanţelor comerciale, completând motivarea recursului cu motivul prevăzut de art.304 pct. 3 C. proc. civ., dezvoltat în scris pentru termenul de astăzi şi susţinut prin concluziile orale, considerând că litigiul de faţă este un litigiu civil iar competenţa soluţionării lui aparţine Judecătoriei Satu Mare, ca instanţă de fond.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Întrucât atât recurenta reclamantă cât şi intimata pârâtă au invocat excepţii, Curtea va analiza aceste excepţii cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale active a recurentei reclamante şi a lipsei de interes, reiterate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, au format obiectul judecăţii în apelul soluţionat prin Decizia nr. 43 din 28 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, dată în cauză, prin care aceste excepţii au fost respinse.
Din moment ce Decizia nr. 43/2006 a format obiectul recursului soluţionat prin Decizia nr. 4093 din 12 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar apelurile au fost trimise spre rejudecare pe fond, rezultă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel în rejudecare, în considerentele deciziei nr. 99 din 3 iulie 2007, că implicit aceste excepţii au fost respinse.
Mai mult, intimata-pârâtă SC U.C.P. SRL nu a înţeles să recureze Decizia nr. 99/2007 a Curţii de Apel Oradea cu privire la cele reţinute în considerentele acestei decizii în legătură cu excepţiile invocate de ea, aşa încât nu le mai poate reitera în prezentul recurs, prin întâmpinare.
Cât priveşte completarea motivelor de recurs de către recurentă, la 10 aprilie 2008, cu motivul privind necompetenţa instanţelor comerciale în soluţionarea litigiului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea urmează să-l analizeze în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială a instanţelor fiind o excepţie de ordine publică.
Din actele dosarului rezultă că acţiunea reclamantei a fost promovată la 10 iulie 2002 fiind înregistrată ca acţiune civilă pe rolul Judecătoriei Satu Mare, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 7046 din 4 octombrie 2002 s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Satu Mare, ca instanţă comercială.
Reclamanta, recurenta de faţă, nu numai că nu s-a opus declinării competenţei în favoarea instanţelor comerciale, dar nici nu a recurat sentinţa de declinare a competenţei şi prin care s-a stabilit irevocabil natura comercială a litigiului.
Ulterior, cauza a parcurs alte trei cicluri procesuale, primul vizând chiar respectarea procedurii speciale a soluţionării litigiilor comerciale, aşa încât, Curtea apreciază că recurenta nu mai poate repune în discuţie natura litigiului şi necompetenţa instanţelor comerciale, în cauza de faţă hotărârea de declinare a competenţei şi cea privind procedura soluţionării litigiului stabilind irevocabil natura litigiului ca fiind comercială, având deci puterea lucrului judecat.
Cât priveşte fondul litigiului şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea le apreciază ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învederat încă prin acţiunea iniţială că ea a fost titulara unei promisiuni de vânzare a două parcele de teren de către pârâţii Orban, cu care a încheiat la 27 septembrie 1999 şi 5 iunie 2000 antecontracte de vânzare-cumpărare teren.
Ori, aceste înscrisuri întocmite între reclamantă şi pârâţi, nu au fost urmate de încheierea unor acte în formă autentică, numai acestea putând transmite dreptul de proprietate asupra terenului, formă cerută „ad validitatem" prin dispoziţiile art. 2 din Legea 54/1998 privind circulaţia terenurilor, în vigoare la data încheierii antecontractelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea 7/1996 în cartea funciară se putea înscrie dreptul de proprietate asupra unui imobil doar în baza unui act prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod valabil acel drept sau în baza unei hotărâri judecătoreşti sau decizie administrativă care va înlocui respectivul act.
În speţă, actele invocate de recurentă nu au avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, aşa încât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea 7/1996.
Neîntemeiat recurenta susţine că potrivit dispoziţiilor art. 44-45 din Legea 7/1996 dezmembrarea solicitată nu era condiţionată de calitatea de proprietar tabular, deoarece o asemenea operaţiune implică exercitarea unui drept de dispoziţie asupra respectivului imobil, atribut ce nu-l poate exercita decât proprietarul.
Cât priveşte aprecierea probelor, respectiv a subiectivismului martorilor, Curtea constată că o asemenea critică nu vizează greşita aplicare sau interpretare a legii şi nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci în cel prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat.
De asemenea, nici critica privind greşita apreciere a neseriozităţii preţului nu este întemeiată câtă vreme instanţa de apel a apreciat preţul nu numai în raport de actul încheiat între pârâţi ci şi în raport de cele două acte succesive încheiate de reclamantă şi pârâţi, ultimul având un preţ mai mic decât primul, deşi de la an la an preţurile terenurilor au crescut, instanţa însă acordând prioritate principiului libertăţii contractuale între părţi.
În consecinţă, curtea apreciază recursul ca nefondat, motiv pentru care îl va respinge, menţinând Decizia din apel ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL Satu Mare împotriva deciziei nr. 99/AC din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2340/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2343/2008. Comercial → |
|---|
