ICCJ. Decizia nr. 2338/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2338/2008
Dosar nr. 33263/3/2006
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1311 din 2 februarie 2007 pronunţată în dosar nr. 33263/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul N.D.L. împotriva pârâtei SC D.T. SRL Sendreni Movileni precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantului de a se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 21 ianuarie 2004 încheiat între părţi, având ca obiect autoturismul marca Mitsubishi Pajero 3.2. DID, an de fabricaţie 2001 pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate este neîntemeiată pentru că nu există o neexecutare imputabilă pârâtei în sensul art. 1020-1021 C. civ.
De asemenea, cererea reconvenţională formulată de pârâtă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare din litigiu pentru existenţa viciilor ascunse şi evicţiune a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că nu s-a dovedit în condiţiile art. 1169 C. civ. existenţa viciilor ascunse în momentul încheierii contractului, constând în inexistenţa calităţii de proprietar al reclamantului sau cu privire la integritatea autoturismului.
Apelurile declarate de ambele părţi împotriva acestei hotărâri au fost admise, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamant, constatării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. 87 din 21 ianuarie 2007 şi obligării pârâtei la restituirea autoturismului anterior identificat.
Totodată s-a admis în parte cererea reconvenţională cu consecinţa obligării reclamantului la plata sumei de 7.680 Euro în echivalentul în lei din ziua plăţii reprezentând contravaloare avans, fiind respinse celelalte capete ale cererii, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 1.551 lei cheltuieli de judecată către pârâtă şi a acesteia la plata sumei de 854 lei către reclamant cu acelaşi titlu.
Instanţa de control judiciar a respins excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei de fond cu motivarea că faţă de obiectul acţiunii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., revine tribunalului competenţa materială a soluţionării cauzei, iar în privinţa competenţei teritoriale raportat la prevederile dispoziţiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ. şi 8.2 din contract, instanţa competentă sub aspect teritorial este Tribunalul Bucureşti, întrucât vânzătorul are domiciliul în Bucureşti.
În privinţa fondului s-a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului pentru rezoluţiunea contractului din litigiu, deoarece cumpărătoarea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului, fiind îndeplinite prin urmare condiţiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ.
Referitor la cererea reconvenţională, dat fiind faptul că nu s-a stabilit cu certitudine existenţa unor vicii ascunse s-a respins capătul de cerere întemeiat pe prevederile art. 1352, art. 1337 şi art. 1323 C. civ., dar ca urmare a constatării rezoluţiunii s-a dispus restituirea sumei achitate cu titlu de avans.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC D.T. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 6-9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa teritorială, apreciind eronat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., deşi toate obligaţiile contractuale s-au executat la sediul cumpărătorului, adică al societăţii pârâte, astfel că sesizarea instanţei competente de la sediul vânzătorului, adică al reclamantului, în considerarea prevederilor art. 8.2 din contractul din litigiu încalcă dispoziţiile legale referitoare la competenţa teritorială, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea, arată recurenta, instanţa de apel, în mod greşit a obligat reclamantul să restituie numai avansul nu şi ratele achitate, în sumă totală de 10.678 Euro, ceea ce are drept efect doar o restituire parţială a preţului şi prin urmare o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului. În privinţa modului de soluţionare a cererii reconvenţionale, concluzia instanţei este eronată, în condiţiile în care viciile ascunse existau în momentul încheierii contractului, situaţie în care se impunea admiterea acestei cereri.
Dar, menţionează recurenta, curtea de apel a omis să se pronunţe asupra criticii formulate împotriva încheierii din 11 decembrie 2006 prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului penal nr. 7152/P/2005, pronunţând o hotărâre nelegală şi sub acest aspect.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 304 pct. 3, 6-9 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat admiţându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Potrivit art. 10 C. proc. civ., în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente conform pct.1 al aceluiaşi articol, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte, a obligaţiunii.
Cu alte cuvinte, prin această dispoziţie legală, se instituie o competenţă teritorială alternativă, care conferă reclamantului posibilitatea de a se adresa în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului şi celei de la locul prevăzut în contract pentru executarea fie şi parţială a obligaţiei. În această privinţă însă, a executării parţiale a obligaţiilor, pârâta a susţinut, aspect necontestat, de altfel că obligaţiile s-au executat la sediul său, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile de drept comun în materia competenţei teritoriale, adică a instanţei de la sediul pârâtului, cu atât mai mult cu cât în contract nu s-a prevăzut locul executării obligaţiilor.
În consecinţă, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea a admiterii recursului, casării deciziei şi sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Galaţi, secţia comercială, ipoteză în care, analizarea celorlalte critici este inutilă şi lipsită de interes, însă vor fi avute în vedere conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., cu prilejul rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.T. SRL Movileni împotriva deciziei comerciale nr. 614 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa comercială nr. 1311 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2336/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2339/2008. Comercial → |
|---|
