ICCJ. Decizia nr. 2445/2008. Comercial. Contestaţie (art.31 şi urm. L.137/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2445/2008
Dosar nr. 7037/62/2007
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 7037/62/2007, contestatoarea A.F.P.M. Făgăraş, a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC N. SA Făgăraş, prin administrator unic, înscrierea în tabloul creditorilor cu creanţa în sumă de 7.193.491 lei la categoria creanţe bugetare, conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2007, coroborat cu art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 3397/ C din 15 octombrie 2007, pronunţată în cauză de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins cererea formulată de contestatoarea A.F.P.M. Făgăraş, în contradictoriu cu intimata SC N. SA, prin administrator P.C.A., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în prezentul dosar, contestatoarea a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanţă în sumă de 7.193.491 lei, fără a preciza însă ce reprezintă diferenţa dintre suma indicată de ea şi cea menţionată de intimată; de asemenea, contestatoarea nu a indicat dacă această diferenţă este constituită din dobânzi, iar din tabelul fişei sintetice totale nu rezultă perioada faţă de care s-au calculat respectivele sume acolo precizate, pentru a se putea clarifica de către instanţă incidenţa art. 3215 din O.U.G. nr. 88/1997.
A mai apreciat Tribunalul că, faţă de actele dosarului, contestatoarea nu s-a aflat în situaţia de a nu-şi putea preciza în mod complet apărările, spre a fi aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, cu atât mai mult cu cât ea este cea care a formulat contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea A.F.P.M. Făgăraş, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei formulate.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a susţinut că instanţa de fond a soluţionat cauza la primul termen de judecată, fără a-şi îndeplini rolul activ, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., rol activ în virtutea căruia trebuia să i se fi acordat termenul de 5 zile prevăzut de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, pentru a putea fi în posibilitatea de a prezenta explicaţii referitoare la contestaţie.
O altă critică invocată de contestatoare a constitui-o greşita apreciere în sentinţa criticată ca fiind incidente în cauză prevederile art. 3215 din O.U.G. nr. 88/1997; intimata a intrat în lichidare voluntară în baza prevederilor Legii nr. 137/2002 şi a O.U.G. nr. 3/2007; ca urmare, apreciază contestatoarea, procedura este supusă prevederilor acestor acte normative, şi nu O.U.G. nr. 88/1997.
A mai susţinut apelanta că, nici în Legea nr. 137/2002 şi nici în normele metodologice de aplicare a acestei legi nu este prevăzută data până la care se calculează accesoriile, astfel că, având în vedere faptul că, dacă legea nu prevede, înseamnă că permite, instituţia sa în mod corect a calculat la zi accesoriile datorate de debitoare, respectiv la data de 20 septembrie 2007, data formulării declaraţiei de creanţă.
A mai învederat apelanta şi un alt aspect, acela că, la data de 17 august 2007, în evidenţa organului fiscal, datoriile debitoarei la bugetul consolidat al statului erau în cuantum mai mare decât cele din evidenţa financiar – contabilă a societăţii la aceeaşi dată, respectiv în cuantum de 6.887.742 lei, faţă de 5.986.124 lei din notificare.
În raport de cele reţinute de instanţa de fond în sentinţa criticată, în sensul că nu a precizat ce reprezintă diferenţa dintre suma indicată în contestaţie şi suma menţionată de intimată în notificare, apelanta a arătat că această diferenţă reprezintă:
- obligaţiile de plată datorate de societate bugetului consolidat al statului după data declanşării procedurii de lichidare voluntară, respectiv după data de 17 august 2007;
- accesoriile aferente obligaţiilor de plată mai sus menţionate, calculate conform O.G. nr. 92/2003 pentru perioada 25 august 2007 – 20 septembrie 2007;
- accesoriile aferente debitelor restante la data de 17 august 2007, calculate conform O.G. nr. 92/2003, pentru perioada 17 august 2007 – 20 septembrie 2007.
Prin decizia nr. 226/ Ap din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis în parte apelul declarat de contestatoarea A.F.P. Făgăraş împotriva sentinţei civile nr. 3397/ C din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea contestatoarei şi, în consecinţă: a dispus înscrierea A.P.M. Făgăraş în tabelul creditorilor SC N. SA cu creanţa în sumă de 6.887.742 lei la categoria creanţe bugetare; a respins restul pretenţiilor.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că termenul de apărare prevăzut de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 se acordă numai în mod excepţional şi numai în cazul în care partea, fiind prezentă la şedinţa de judecată, poate primi termen în cunoştinţă; în speţă, contestatoarea nu s-a prezentat la primul termen de judecată şi nici nu a solicitat în scris amânarea cauzei în vederea formulării precizărilor, rezultând că în mod corect instanţa a rămas în pronunţare la termenul din 15 octombrie 2007.
Totodată, instanţa de control judiciar a considerat că în cauză au aplicabilitate atât dispoziţiile Legii nr. 137/1997, cât şi ale O.U.G. nr. 88/1997, scopul lichidării voluntare a SC N. SA în baza O.U.G. nr. 3/2007 fiind privatizarea. Ca urmare, a apreciat instanţa apelului că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 3515 din O.U.G. nr. 88/1997 şi de aceea este inadmisibilă actualizarea creanţei după data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului, cu obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor de plată datorate de debitoare bugetului de stat.
A mai reţinut instanţa de apel că apelanta nu precizează valoarea datoriei debitoarei la bugetul de stat la data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului, 22 august 2007, dar precizează cuantumul acestuia la data declanşării procedurii voluntare, care s-a făcut doar cu cinci zile mai devreme, în 17 august 2007.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen reclamanta A.F.P.M. Făgăraş, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei nr. 226/ Ap din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în dosarul nr. 7037/62/2007, în sensul dispunerii înscrierii A.F.P.M. Făgăraş în tabelul creditorilor SC N. SA Făgăraş şi cu accesorii calculate până la data de 22 august 2007, la categoria creanţe bugetare şi cu menţinerea celorlalte dispoziţii din decizie.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Deşi instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3515 din O.U.G. nr. 88/1997, prin decizia pronunţată a dispus înscrierea instituţiei sale în tabelul creditorilor doar cu creanţa în sumă de 6.887.742 lei, reprezentând datoriile debitoarei la bugetul de stat la data de 17 august 2007, data declanşării procedurii lichidării voluntare, nedispunând înscrierea instituţiei sale în tabelul creditorilor şi cu accesoriile calculate până la data de 22 august 2007, data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului.
2. La data de 17 august 2007 s-a declanşat procedura lichidării voluntare în aceleaşi condiţii şi la alte societăţi comerciale din municipiul Făgăraş, iar în urma contestaţiilor promovate de reclamantă împotriva notificărilor şi a apelurilor declarate împotriva sentinţelor Tribunalului Braşov, secţia comercială, Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, prin deciziile pronunţate în apel, a dispus înscrierea instituţiei sale în tabelul creditorilor acestor societăţi cu sumele datorate de acestea bugetului statului la data de 17 august 2007, data declanşării procedurilor de lichidare voluntară, la care s-au adăugat accesoriile calculate până la data depunerii hotărârilor de dizolvare la Registrul Comerţului. Apreciază recurenta – reclamanta că este inadmisibil ca în patru cazuri identice, trei soluţii să fie corecte, iar cea din cazul în speţă, diferită.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, reclamanta şi-a întemeiat motivul de fapt al recursului pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, prin conţinutul său concret, acest prim motiv invocat de recurentă tinde la a critica statuarea potrivit căreia instanţa de apel a dispus înscrierea instituţiei sale în tabelul creditorilor doar cu creanţa în sumă de 6.887.742 lei, reprezentând datoriile debitoarei la bugetul de stat la data de 17 august 2007, nedispunând înscrierea instituţiei sale în tabelul creditorilor şi cu accesoriile calculate până la data de 22 august 2007.
Pentru aceasta, recurenta trimite la probele administrate în cauză, („sumă - 6.887.742 lei s.n., dovedită cu înscrisurile pe care le-am depus la dosarul cauzei şi care nu au fost combătute de către societatea intimată”), probe în raport de care ar trebui dispusă înscrierea sa în tabelul creditorilor şi cu accesoriile calculate până la data de 22 august 2007.
Or, în felul acesta, recurenta propune o reapreciere în recurs a probelor cauzei, pentru a se trage, cu privire la un element de fapt al cauzei, o concluzie diferită de cea a instanţei de apel.
Prin urmare, recurenta nu critică, sub acest aspect, decizia din apel pentru nelegalitatea ei, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci pentru netemeinicie. În aceste circumstanţe, instanţa de recurs nu se poate substitui instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel), pentru a stabili, în urma analizei şi evaluării probaţiunii, elemente de fapt ale pricinii.
Se impune, deci, respingerea acestui motiv de recurs, instanţa de apel fiind suverană în legătură cu stabilirea stării de fapt.
Mai mult, însăşi instanţa de apel reţine, în cuprinsul deciziei recurate, că „apelanta nu precizează valoarea datoriei debitoarei la bugetul de stat la data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerţului, 22 august 2007, dar precizează cuantumul acesteia la data declanşării procedurii voluntare, care s-a făcut doar cu cinci zile mai devreme, în 17 august 2007”, aspect necontestat de către recurentă prin motivele de recurs formulate.
Celălalt aspect invocat, privind soluţiile pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în cazul altor trei societăţi comerciale, cu privire la care s-a declanşat procedura lichidării voluntare în aceleaşi condiţii, nu poate fi primit de instanţa de recurs, acesta neîncadrându-se în niciunul dintre motivele prevăzute în art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., recursul fiind o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate înscrise în acest text legal.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P.M. Făgăraş împotriva deciziei nr. 226/ Ap din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2438/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2448/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
