ICCJ. Decizia nr. 2516/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2516/2008
Dosar nr. 953/30/2006
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 245 din 30 ianuarie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC D. SRL împotriva pârâţilor SC G.I. SA Piteşti, A.V.A.S., SC A.C. SA şi Municipiul Timişoara prin primar având ca obiect obligarea pârâtei SC A.C. SA să tolereze iar pârâta SC G.I. SA să efectueze în termen de 60 de zile de la pronunţarea sentinţei toate operaţiunile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind terenul de 5.735 mp înscris în C.F., Freidorf.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse şi excepţiile formulate de pârâţi privind lipsa calităţii procesual active a reclamantei, inadmisibilităţii acţiunii, lipsei de obiect şi interesului procesual, lipsei calităţii procesual pasive a A.V.A.S. şi a Municipiului Timişoara şi Consiliului Local, nefiind reţinută nici autoritatea de lucru judecat faţă de Decizia nr. 68/A/2003 a Tribunalului Timiş.
Instanţa de fond a reţinut că terenurile înscrise în C.F., Freidorf au trecut în administrarea operativă şi apoi în proprietatea SC A.C. SA în temeiul Legii nr. 15/1990 care astfel a devenit proprietara exclusivă, nefiind în ipoteza art. 12 din Legea nr. 137/2002. Dreptul de proprietate în speţă nu a reprezentat aport în natură care să determine emiterea de acţiuni, el fiind dobândit anterior actelor normative invocate.
Prin Decizia nr. 265/A din 26 noiembrie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul formulat de recurenta SC D. SRL Timişoara.
Criticile apelantei cu privire la greşita reţinere a situaţiei de fapt şi ignorarea procedurii de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru fostele întreprinderi de stat devenite societăţi comerciale în temeiul Legii nr. 15/1990 au fost înlăturate de instanţa de apel care apreciază că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Instanţa de apel a reţinut că SC G.I. SA Piteşti a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, situaţie în care, în speţă, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002. Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că pârâta SC A.C. SA a avut calitatea de unică succesoare a întreprinderii SC G.I. SA Piteşti - Filiala Timişoara.
Legea nr. 137/2002 se referă la societăţi comerciale cărora nu li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate iar dreptul de proprietate al SC A.C. SA asupra terenurilor în litigiu a fost constituit în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.
În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC D. SRL pentru motivele care urmează:
1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. corelat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. în a cărui dezvoltare recurenta arată că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au pus în dezbaterea părţilor înscrisurile şi cererile de probatorii depuse la dosar şi deşi motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este abrogat obligaţia instanţei subzistă în baza rolului activ, instanţa de apel încălcând astfel şi prevederile art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ. constând în faptul că instanţa de apel nu mai putea rediscuta excepţiile lipsei calităţii procesual active şi a interesului procesual al reclamantei, lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei SC A.C. SA precum şi excepţiile puterii de lucru judecat întrucât împotriva sentinţei a formulat apel numai reclamanta, fapt ce reprezintă un extra petita.
3. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. constând în nemotivarea hotărârii, deoarece nu răspunde la criticile formulate prin apel.
Intimaţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin primarul Municipiului Timişoara, SC G.I. SA şi SC A.C. SA au depus întâmpinări la dosar prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei atacate pentru motive pe care aceasta le dezvoltă.
Se susţine de către intimata SC A.C. SA că probatoriul administrat în cauză este complet iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu priveşte nesocotirea unor principii fundamentale ci vizează exclusiv nulităţi procedurale, iar extrapetita la care referea art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se raportează la dispozitivul hotărârii nu la considerente, hotărârea răspunzând la toate motivele de apel.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 este de observat că, vizând probatoriul administrat, criticile dezvoltate, nu se încadrează în ipoteza textului care priveşte încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).
Astfel, chiar recurenta recunoaşte că respectivele critici s-ar fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 10, dar acesta a fost abrogat, rămânând în vigoare numai motivele care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar lipsa rolului activ al instanţei, care în cauză nu subzistă, nu este sancţionată cu nulitatea decât dacă, astfel, se încalcă forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii .
2. În ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O. este de observat că dispoziţiile Convenţiei Europene devin aplicabile conform art. 20 alin. (2) din Constituţie când legea naţională nu cuprinde dispoziţii concordante cu aceasta, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
3. Nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.
Nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut s-au pronunţarea asupra a ceea ce nu s-a cerut se poate verifica în caz de admitere în tot sau în parte a cererii, iar nu şi în situaţia în care cererea a fost respinsă în tot.
Aşadar, în cauza de faţă cum cererea de apel a fost respinsă, fără temei susţine recurenta că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, referirile la calitatea procesuală sau autoritatea de lucru judecat constituind, în realitate, argumente întemeiate pe probe în susţinerea soluţiei adoptate.
4. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că susţinerea recurentei în sensul că hotărârea atacată este nemotivată nu corespunde realităţii, decizia în speţă cuprinzând motivele de fapt şi de drept urmare analizei motivelor de apel care au condus la soluţia adoptată.
5. Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 265/A din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - reclamantă la plata sumei de 13.894 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC A.C. SA Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2515/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2495/2008. Comercial. Reziliere contract.... → |
|---|
