ICCJ. Decizia nr. 2495/2008. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2495/2008
Dosar nr. 368/114/2007
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.S.M.C.S. DOROHOI a solicitat prin acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 şi obligarea pârâtei la restituirea preţului plătit, 103.671,4 lei şi la plata de despăgubiri calculate până la data efectuării plăţii.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională şi a cerut respingerea cererii reclamantei şi obligarea acesteia la plata sumei de 48.216,78 euro, reprezentând penalităţi de 20 % din preţul de cumpărare şi daune interese.
Prin sentinţa nr. 1962 din 2 august 2007, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia calităţii procesuale active invocată de pârâta-reclamantă, a admis acţiunea reclamantei şi a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004, cu obligarea pârâtei reclamante la restituirea preţului plătit în cuantum de 103,671,4 lei şi la plata de despăgubiri în sumă de 11.943,4 lei.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta-reclamantă nu şi-a îndeplinit la scadenţă obligaţia asumată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 89 din 23 decembrie 2004 potrivit pactului comisoriu de gr. IV, aşa încât contractul se consideră rezoluţionat de drept, cu consecinţa obligării acesteia la restituirea preţului şi la plata despăgubirilor acordate până la data efectuării plăţii.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată prin decizia nr. 241 din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în urma respingerii, ca nefundat, a apelului declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii, A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în subsidiar modificarea acesteia, admiterea apelului, schimbarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă şi admiterea cererii reconvenţionale.
Recurenta a susţinut că instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea acesteia pe fond şi a invocat motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) teza a II a C. proc. civ., că nu a stabilit corect situaţia de fapt, interpretat greşit dispoziţiile art. 969 – 970, art. 1020 – 1021 C. civ. şi ale O.G. nr. 25/2000.
În acest sens a invocat că instanţa a respins fără o motivare corespunzătoare cererea de efectuare a unei noi expertize deoarece cea efectuată de expertul B.D. a fost subiectivă şi a interpretat incorect probele administrate în cauză. Că raportul de expertiză a fost omologat de instanţă deşi acesta nu a răspuns la toate obiectivele şi a fost subiectiv, mai mult nu s-a avut în vedere faptul că dobânda a fost calculată în mod greşit, fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 19.6 din contract.
Recurenta a precizat că în situaţia în care expertiza ar fi fost corect interpretată, instanţa ar fi stabilit că în realitate aceasta a fost prejudiciată şi ar fi admis cererea reconvenţională prin care a solicitat penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea clauzelor prevăzute în contract.
Criticile invocate de recurentă nu pot fi reţinute deoarece, aceasta îşi manifestă nemulţumirea pentru faptul că instanţa a omologat raportul de expertiză contabilă, nu a dispus efectuarea unei noi „expertize şi a interpretat incorect” probele administrate în cauză ceea ce a dus la respingerea cererii reconvenţionale, aspecte care vizează administrarea şi aprecierea probelor ce sunt de atributul instanţei şi se şi referă la netemeinicia hotărârii, deci nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
Pe de altă parte deşi recurenta a invocat încălcarea unor dispoziţii legale nu a arătat în concret în ce a constatat aceasta, referindu-se numai generic la interpretarea greşită de către instanţă a unor clauze contractuale.
S-a susţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., că promovarea cererii nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Statutului reclamantei, întrucât membrii acesteia au contestat pretinsa calitate de reprezentant al numitului G.C. Că desfăşurarea activităţii Asociaţiei nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7.1 din Statutul Asociaţiei, care limitează mandatul Consiliului Director şi implicit al reprezentantului Asociaţiei.
Motivul de recurs nu are temei legal cât timp, prin actul constitutiv al Asociaţiei Salariaţilor şi Membrilor Conducerii Societăţii Comerciale S. şi art. 7.3 din Statutul acestei Asociaţii preşedintele Consiliului director în persoana lui C.G., semnatarul acţiunii dedusă judecăţii a fost mandatat să reprezintă asociaţia în raporturile cu autorităţile publice, instanţele judecătoreşti şi alte persoane juridice sau fizice.
Recurenta a invocat că în raport de prevederile contractuale, se impunea desfiinţarea contractului datorită interdependenţei obligaţiilor asumate de părţi, dar din culpa reclamantei-pârâte care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 12.6, 14.1, 14.3 şi 13.1 din contract, fapt ce a determinat imposibilitatea executării obligaţiei asumate la art. 19.1 de către recurentă, şi în final aplicarea art. 19.5 privind desfiinţarea de drept a contractului.
Contrar celor reţinute de ambele instanţe, a susţinut recurenta, că reclamanta-pârâtă este cea care nu a respectat clauzele contractului şi deci în raport de art. 18.1 din convenţia părţilor cererea reconvenţională privind obligarea la penalităţi de 20 % din preţul de cumpărare era întemeiată, pentru nerespectarea de către aceasta a obligaţiilor asumate prin convenţia părţilor.
Criticile nu sunt întemeiate.
Părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 având ca obiect un număr de 370.255 acţiuni nominative, cu o valoare de 89.000 lei fiecare, totalizând 32.952.695 mii lei.
La art. 19.5 din convenţia părţilor s-a prevăzut că dacă până la 1 mai 2005 (termen prelungit la 1 octombrie 2005) nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 19.1, contractul se desfiinţează de drept, fără nici o formalitate prealabilă.
Clauza de la pct. 19.1 din contract prevedea conversia în acţiuni a creanţelor vânzătorului asupra societăţii prevăzute la art. 431 din O.U.G. nr. 26/2004, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale.
Cum această obligaţie nu a fost îndeplinită de către recurenta-pârâtă până la termenul prevăzut de părţi, astfel cum a fost prelungit a operat pactul comisoriu prevăzut de părţi la art. 19.5 din contract, privind desfiinţarea de drept a acestuia.
Susţinerea recurentei-pârâte că îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 19.1 din contract, era condiţionată de îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligaţiilor prevăzute în contract şi menţionate în cererea de recurs, este o simplă afirmaţie care nu se regăseşte în clauzele stipulate de părţi în convenţia lor, în care s-a prevăzut expres la art. 19.5 că neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19.1 atrage desfiinţarea de drept a contractului.
Criticile formulate de recurenta că ambele instanţe au respins cererea reconvenţională privind obligarea intimatei în temeiul art. 18.1 din contract la penalităţi de 20 % din preţul de cumpărare, fără a avea în vedere împrejurările de fapt ce rezultă din răspunsurile la interogatoriu şi înscrisurile aflate la dosar, se referă la o problemă legată de aprecierea de către instanţă a probelor administrate, aspect ce nu vizează legalitatea hotărârii şi nu poate fi supusă examinării de către instanţa de recurs.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefundat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 241 din 2 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2498/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
