ICCJ. Decizia nr. 2498/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2498/2008
Dosar nr. 844/96/2006
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC D.C. SRL a sesizat Tribunalul Harghita şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa, pârâta SC H. SA să fie obligată la plata sumei de 344.968 Ron reprezentând penalităţi pentru nelivrarea totală sau parţială a produselor solicitate de aceasta din urmă conform contractului nr. 1712 din 29 martie 2005 şi comenzilor emise de beneficiar.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa nr. 1903 din 24 mai 2007 prin care s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC D.C. SRL, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 38.329,10 lei cu titlu de penalităţi de întârziere precum şi la plata cheltuielilor de judecată aferente. În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, interpretând clauzele contractului nr. 1712/2005, că penalităţile pot fi acordate numai pentru plata cu întârziere a cantităţii de 2 t de napolitane, pentru rest reţinând că nu au fost trimise comenzi furnizorului potrivit stipulaţiei din art. 3.2 lit. d) şi anexelor la contract.
Sentinţa a fost apelată de ambele părţi, reclamanta apreciind că soluţia este criticabilă pentru motivul că instanţa de fond nu a acordat penalităţile în cuantumul solicitat prin acţiunea introductivă, iar pârâta pentru motivul că a fost greşit obligată la plată întrucât nu datorează nicio sumă cu titlu de penalităţi de întârziere în plată.
Curtea de Apel Târgu Mureş a soluţionat cele două apeluri prin decizia nr. 100 din 21 decembrie 2007. În urma analizei criticilor aduse sentinţei şi ţinând seama de caracterul devolutiv al căii de atac declanşate de părţile în proces, Curtea a respins cele două apeluri, ca nefondate.
După ce a reverificat cadrul contractual al litigiului instanţa de apel a stabilit că între părţi a existat o convenţie, contractul nr. 1712 din 9 martie 2005, care are putere de lege între părţile contractante. Pe situaţia de fapt, Curtea a observat că neînţelegerile părţilor provin din interpretarea clauzelor referitoare la cantitatea de produse care trebuia livrată. În esenţă, potrivit instanţei, comenzile beneficiarei emise în executarea obligaţiilor din contract trebuiau însuşite de furnizor. Interpretând clauzele contractului conform art. 982 şi 978 C. civ., instanţa de apel a mai stabilit că potrivit clauzei înscrisă în art. 3.2 din contract, cantitatea care putea fi comandată şi livrată zilnic nu putea depăşi 2 t, aşa încât, a apreciat că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt. Susţinerea pârâtei apelante privind excepţia de neexecutare a fost respinsă, Curtea statuând că anterior acestui litigiu societatea pârâtă a promovat o acţiune pentru rezilierea contractului tocmai pe acest motiv al neexecutării obligaţiilor, iar acţiunea sa a fost respinsă irevocabil, sens în care a citat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 840 din 22 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 14102/1/2006. În opinia instanţei de apel această soluţie dovedeşte faptul că apărările pârâtei apelante nu se susţin.
Împotriva acestei decizii, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a declarat recurs pârâta SC H. SA MIERCUREA CIUC prin care a criticat, în esenţă, respingerea apelului său declarat împotriva sentinţei instanţei de fond.
În temeiul criticilor aduse deciziei, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, recurenta pârâtă a solicitat desfiinţarea în totalitate a respectivei decizii şi în fond respingerea acţiunii.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a susţinut că a luat toate măsurile pentru organizarea producţiei şi că a produs o cantitate suplimentară de napolitane urmând ca această cantitate să fie livrată reclamantei, dar, pentru că nu a primit comenzi în prima lună de la încheierea contractului, marfa nu a putut fi livrată.
În opinia sa, recurenta a considerat că prima care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale a fost intimata reclamantă sens în care a citat dispoziţiile art. 3.2 lit. b) din contract.
A doua critică se referă la acţiunea de reziliere a contractului care a format obiectul altui dosar ce a fost soluţionat irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 840 din 22 februarie 2007.
Potrivit recurentei instanţa care a soluţionat acţiunea în reziliere nu a respectat prevederile art. 982 C. civ., prevederi care au fost încălcate şi de instanţa de apel în acest dosar. În acelaşi sens a susţinut că încălcarea clauzelor contractuale stabilite de comun acord a fost generată de reclamanta intimată întrucât a emis comenzi fără să respecte ceea ce s-a convenit. Astfel, arată recurenta, deşi instanţa de apel a stabilit că pentru ultimele trei comenzi nu s-a făcut dovada că au fost primite de pârâtă, ceea ce ar fi dus la respingerea acţiunii, instanţa a opinat că societatea sa trebuie penalizată pentru că nu şi-a realizat obligaţiile contractuale. Această soluţie conform recurentei a fost posibilă întrucât instanţa nu a coroborat clauzele contractului şi nu a ţinut seama de probele administrate în cauză referitoare la măsurile luate pentru punerea în aplicare a acestui contract. În concluzie, recurenta a apreciat că nu se află în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi că nu poate fi obligată să plătească penalităţile de întârziere aşa cum au dispus instanţele anterioare.
Recursul este nefondat.
Din examinarea criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel rezultă că recurenta a înţeles să solicite modificarea soluţiei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o astfel de modificare este posibilă dacă decizia atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Potrivit motivului invocat, recurenta trebuia să demonstreze că se află în una din cele două ipoteze ale textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se află într-o cale extraordinară de atac nedevolutivă care nu permite o reformare a hotărârii atacate decât pentru un motiv de nelegalitate. Fără să ţină seama de aceste prevederi, care se raportează şi la alin. (1) al art. 304 C. proc. civ., recurenta nu a demonstrat lipsa de temei legal a deciziei întrucât din trimiterea făcută la clauzele contractului nu rezultă că legea de drept material a fost încălcată prin extinderea sau restrângerea conţinutului ei.
Nici cea de-a doua ipoteză a textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se regăseşte în criticile formulate de recurentă. Această concluzie se bazează pe analiza textelor de lege aplicabile speţei, referitoare la interpretarea clauzelor convenţiei, din care rezultă că s-a făcut o aplicare corectă în litera şi spiritul lor.
Faptul că recurenta nu-şi însuşeşte modul de interpretare adoptat de instanţă pentru dezlegarea pricinii nu încalcă dispoziţiile citate de aceasta. În realitate recurenta readuce spre analiză instanţei de recurs situaţia de fapt şi îi cere să observe că nu se află în culpă, ceea ce evident vizează netemeinicia şi nu legalitatea deciziei atacate cu recurs.
Aşadar, modul de determinare a efectelor contractului pentru fixarea drepturilor subiective şi a obligaţiilor pe care acesta le-a generat prin utilizarea regulii de interpretare prevăzută de art. 982 C. civ., potrivit căreia clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele dându-se înţelesul care rezultă din actul întreg, nu constituie o critică ce ar putea să se regăsească în ipoteza a doua a textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Această ipoteză poate fi invocată atunci când instanţa s-ar raporta la o normă care nu ar fi aplicabilă speţei sau ar aplica o normă generală în detrimentul normei speciale.
În fine, se poate conchide că instanţa de apel a recurs la un principiu de interpretare a convenţiei aşa cum se desprinde din prevederile art. 982 C. civ., iar situaţia de fapt a fost stabilită corespunzător acestei interpretări aşa încât nici din acest punct de vedere nu se poate reţine ipoteza a -II- a din art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru modificarea soluţiei.
Un alt aspect care trebuie reţinut faţă de criticile formulate la pct. 2 din recurs este acela că se aduc critici unei soluţii pronunţate într-un alt dosar, devenită irevocabilă, care chiar dacă are legătură cu pretenţiile formulate în această cauză nu pot fi primite, pe de o parte pentru că problemele dezlegate în acel litigiu au intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte pentru că soluţia putea fi criticată în acel dosar pe căile de atac procedurale.
Faţă de considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SA MIERCUREA CIUC, împotriva deciziei nr. 100/ A din 21 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2495/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2395/2008. Comercial. Acţiune în anularea... → |
|---|
