ICCJ. Decizia nr. 2515/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2515/2008
Dosar nr. 616/30/2006
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 28 din 27 februarie 2007, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.P.J. împotriva pârâţilor SC P. SRL Jimbolia, C.L.S. şi N.I., acţiune prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii societăţii pârâte din 26 mai 2006 şi a actului adiţional la actul constitutiv din 26 mai 2006.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că pârâtul C.L. a comunicat reclamantului decizia de a coopta noi asociaţi în societatea pârâtă, iar aceasta a fost de acord conform mandatului dat, operaţiunea având un efect pozitiv asupra firmei.
S-a considerat că motivele de nulitate invocate de reclamant, constând în lipsa consimţământului, cauza ilicită a actului şi înţelegerea frauduloasă dintre părţi, nu sunt întemeiate cât timp reclamantul a dat pârâtului C.L. mandat special, iar preţul părţilor sociale a fost achitat integral şi depus în contul societăţii.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că mandatul acordat pârâtului a fost unul special, de semnare a oricărui act în numele reclamantului, respectiv de modificare a actelor constitutive privitor la cooptarea de noi asociaţi, de închiriere a oricărui act în interesul societăţii, exclusiv cesiune de părţi sociale.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 199 din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, care a schimbat hotărârea apelată în sensul că admis acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută a Hotărârii din 26 mai 2006 a SC P. SRL Jimbolia şi a actului adiţional din 26 mai 2006 la actul constitutiv al societăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului, a reţinut că prin procura autentificată din 30 august 2005, reclamanta - în calitatea sa de asociat unic al SC P. SRL - l-a împuternicit pe pârâtul C.L. să-l reprezinte în toate actele referitoare la drepturi şi obligaţii ce decurg din calitatea sa de asociat unic conform celor detaliate în act, iar în calitatea sa de mandatar, pârâtul a procedat la modificarea actului constitutiv al societăţii în sensul majorării capitalului social, cooptând în calitatea de asociat pe pârâtul N.I. cu un procent de 55% din capitalul social (acesta devenind majoritar).
S-a apreciat că această operaţiune nu s-a făcut în interesul reclamantului, că s-au depăşit limitele impuse prin mandat (de a nu cesiona părţile sociale şi de a se respecta interesele ) şi că era necesar consimţământul expres al asociatului unic la luarea hotărârii a cărei anulare se solicită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii pârâţi, criticând-o ca fiind nelegală.
Recurenţii au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele critici (deşi sunt formulate două recursuri distincte, criticile sunt aceleaşi):
- Decizia este pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că judecarea apelului a avut loc în şedinţa publică nu în camera de consiliu aşa cum prevăd dispoziţiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990.
- Decizia nu a fost pronunţată în contradictoriu cu O.R.C. Timiş care, deşi are calitatea de parte în cauză, nu a fost citat la niciunul din termenele de judecată.
- Au fost interpretate greşit clauzele procurii speciale autentificate din 30 august 2005, apreciindu-se eronat că lipseşte consimţământul asociatului unic la luarea hotărârii a cărei anulare se cere şi că s-au depăşit limitele mandatului.
- Instanţa de apel a fost în eroare atunci când a calificat operaţiunea de majorare a capitalului social ca fiind o cesiune de părţi sociale, confundând cele doua operaţiuni.
- Au fost aplicate greşit prevederile art. 1541 şi 1537 C. civ. întrucât mandatul special prevedea expres posibilitatea cooptării de noi asociaţi, precum şi modificarea actelor constitutive şi a capitalului social, existând consimţământul valabil exprimat al reclamantului.
- Greşit s-a reţinut că majorarea capitalului social şi cooptarea unui nou asociat nu ar fi în interesul societăţii, neavând în vedere debitele societăţii.
La data de 29 aprilie 2008, intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând că : judecarea pricinii în şedinţă publică nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii, că prin acţiune nu a fost chemat în judecată O.R.C. Timiş şi că hotărârea ce face obiectul acţiunii a fost luată cu depăşirea limitelor mandatului, lipsind consimţământul asociatului unic, având la bază înţelegerea frauduloasă dintre mandatar şi noul asociat, fiind lipsită de cauză.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 13 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, cererea în anularea/nulitatea hotărârii adunării generale se judeca în camera de consiliu.
Din economia textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere soluţionarea în camera de consiliu a cererilor, la instanţa de fond, şi nu a căilor de atac.
Pe de altă parte, raportându-se la prevederile alin. (2) al art. 105 C. proc. civ., recurenţii aveau obligaţia să facă dovada vătămării şi a faptului că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, prin susţinerile pe care aceştia le-au făcut în cuprinsul cererilor de recurs nu au demonstrat existenţa unei vătămări care să constea în încălcarea drepturilor lor procesuale.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la necitarea O.R.C. Timiş cât timp, potrivit art. 132 alin. (5) din lege acţiunea în anulare/nulitate se soluţionează în contradictoriu cu societatea, legea stabilind fără echivoc cadrul procesual în cazul acestor acţiuni.
Cât priveşte natura mandatului dat pârâtului C.L.S. se constată că prin actul intitulat de părţi „procură specială”, autentificat din 30 august 2005, mandantul l-a împuternicit pe mandatar şi cu privire la posibilitatea de a modifica actele consecutive ale societăţii la care acesta era asociat unic, inclusiv prin majorarea capitalului social şi cooptarea de noi asociaţi, operaţiuni ce trebuiau efectuate în interesul societăţii.
Deşi, mandatarul a avut mandat pentru operaţiunile efectuate se constată că acesta nu a avut în vedere faptul că era ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună - credinţă, cu diligenţa unui bun proprietar şi respectarea intereselor mandantului.
Astfel, operaţiunile efectuate s-a diminuat valoarea participaţiei mandantului la capitalul social al societăţii, acesta pierzând poziţia pe care o deţinea, devenind asociat majoritar - terţul acceptat în societate, în urma majorării capitalului social.
Diminuând valoarea participaţiei mandantului la capitalul social, mandatarul a depăşit limitele mandantului, iar în această situaţie devin operabile prevederile art. 381 C. com., devreme ce suntem în prezenţa unui mandat comercial, şi nu sancţiunea nulităţii actelor astfel încheiate cum, greşit, a reţinut instanţa apelului.
Astfel, potrivit prevederilor textului menţionat, mandatarul care nu se conformează instrucţiunilor primite de la mandant va răspunde pentru prejudiciile cauzate mandantului.
Cât priveşte interesul societăţii, aşa cum a reţinut şi instanţa apelului, operaţiunile de majorare de capital social nu poate fi dăunătoare pentru societate însă aceasta este o chestiune de oportunitate ce nu poate fi apreciată de instanţa de recurs, în contextul în care ar fi necesară reevaluarea situaţiei de fapt.
Concluzionând, Înalta Curte constată că este nelegală sancţionarea Hotărârii din 26 mai 2006 a SC P. SRL Jimbolia cu nulitatea în raport de prevederile art. 381 C. com. conform cu care mandantul are la îndemână o acţiune în răspundere pentru prejudiciul suferit, în situaţia în care limitele mandatului au fost depăşite.
Pe cale de consecinţă, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să se admită recursurile ca nefondate cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul respingerii apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii: N.I. şi C.L.S. împotriva Deciziei civile nr. 199/A din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică Decizia civilă nr. 199/A din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că respinge apelul reclamantului G.P.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2529/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2516/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
