ICCJ. Decizia nr. 2525/2008. Comercial. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2525/2008
Dosar nr. 102/1259/2007
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 ianuarie 2007 reclamanţii M.E. şi N.Ş. au chemat în judecată pe pârâtele SC G. SA Piteşti, SC B.C.R. SA - sucursala Maramureş şi SC O.C. SRL Baia Mare - prin lichidator SC E.M.R.M. SRL, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară din 2001, a contractului de cauţiune cu acelaşi număr şi nulitatea absolută parţială a contractului de credit înregistrat sub acelaşi număr.
Prin sentinţa comercială nr. 615/C/2007, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de cauţiune şi a contractului de garanţie imobiliară, ambele înregistrate din 7 noiembrie 2001, dispunând şi radierea ipotecii înscrisă în cartea funciară şi nulitatea absolută parţială a contractului de credit cu acelaşi număr şi cu aceeaşi dată. Pârâtele au fost obligate la 512 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate excepţiile invocate întrucât una dintre pârâte are sediul în raza acestui tribunal şi, deci, în temeiul art. 9 C. proc. civ., acestuia îi revine competenţa de soluţionare.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, s-a arătat că cei doi reclamanţi fiind acţionari ai societăţii, au promovat acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A., în această calitate şi cum prin actele atacate ei sunt prejudiciaţi, justifică atât calitatea procesuală activă cât şi interesul.
Referitor la autoritatea de lucru judecat s-a apreciat că ea nu este incidentă în cauză întrucât nu există identitate de părţi.
Sub aspectul fondului, s-a arătat că actele contestate s-au încheiat în temeiul unei Hotărâri A.G.A., desfiinţată, şi nu în temeiul unei hotărâri a consiliului de administraţie, care, nici, nu are competenţă să se pronunţe sub aceste aspecte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC B.C.R. SA - sucursala Maramureş solicitând admiterea acestuia şi, în principal, desfiinţarea şi trimiterea cauzei la instanţa competentă iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii şi respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 122/A/C din 31 octombrie 2007, a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei că instanţa de fond a rezolvat-o corect dat fiind că una dintre pârâte îşi are sediul în raza de competenţă a Tribunalului Comercial Argeş, fiind incidente, deci, dispoziţiile art. 9 C. proc. civ.
Sub aspectul calităţii procesuale active, instanţa de apel a avut în vedere că prin acţiune reclamanţii au invocat de fapt lipsa consimţământului şi nu vicierea acestuia prin aceea că societatea comercială a fost reprezentată de persoane ce nu au fost mandatate legal în acest sens, ceea ce se sancţionează cu nulitatea absolută a actelor juridice însă, acţiunea poate fi formulată de orice persoană cu condiţia să justifice un interes legitim, personal, născut şi actual, ceea ce în cauză nu este îndeplinit.
S-a apreciat astfel că, reclamanţii nu se pot substitui societăţii, încercând o confuzie între capitalul social şi patrimoniul acesteia şi nu se poate reţine nici legitimitatea prin pretinsul prejudiciu la care a făcut trimitere instanţa de fond, deoarece potrivit Legii nr. 31/1990/R în cauză nu se regăseşte niciuna dintre situaţiile în care acţionarii pot ataca actele societăţii.
Sub aspectul excepţiei autorităţii de lucru judecat, nefiind vorba de aceleaşi părţi, corect, s-a reţinut că nu se poate vorbi de incidenţa acesteia în cauză dar, tocmai prin formularea acţiunii de către acţionari (în cealaltă cauză reclamantă fiind societatea comercială) s-a urmărit ocolirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce nu împiedică însă pe judecător să nu contrazică ceea ce s-a contestat printr-o hotărâre anterioară şi ca orice prezumţie de drept să simplifice dovada unui fapt, pe care se întemeiază dreptul subiectiv dedus judecăţii.
Cât priveşte fondul, instanţa de apel a constatat că soluţia este nelegală, deoarece plecând de la dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990/R, ca o particularizare a art. 35 şi 36 din Decretul nr. 31/1954, care reglementează obligaţiile şi răspunderea administratorilor, după regulile mandatului şi recunoscând efectele mandatului aparent, acesta produce efecte ca şi cum mandatarul are puteri de reprezentare, pentru că buna credinţă se prezumă, iar credinţa legitimă valorează titlu.
Or, cele trei acte a căror nulitate se cere a se constata au fost semnate din partea SC G. SA, de două persoane, care au fost împuternicite expres de către adunarea generală (file 43, 44), iar faptul că după 5 ani, hotărârea adunării generale a fost anulată, nu produce nici un fel de efecte faţă de terţii de bună credinţă, cum este apelanta - pârâtă.
S-a mai reţinut în argumentarea soluţiei date şi principiul tempus regit actum şi al stabilităţii circuitului civil.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs reclamanţii, în termenul legal, invocând ca motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atunci când hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi au solicitat admiterea acestuia şi modificarea în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.
1. Au susţinut faptul că hotărârea este greşită deoarece fiind vorba de sancţiunea nulităţii absolute a actelor juridice, au calitate procesuală activă de a ataca aceste acte în calitatea lor de acţionari, iar legitimitatea presupune conformitatea cu ordinea de drept, or potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990 şi actului constitutiv lipsa aprobării generale atrage nulitatea absolută a actelor în cauză, sancţiune care, de altfel, se poate invoca şi în condiţiile dreptului comun cu raportare la condiţiile generale de valabilitate ale oricărei convenţii, respectiv art. 948 C. civ.
În privinţa acestei prime critici recurenţii au dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs, totodată aspectele care ţin de calitatea acestora de acţionari şi de prejudiciul pe care îl încearcă ceea ce justifică odată în plus interesul.
2. Prin cea de a doua critică, vizând fondul, au arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 şi art. 35 şi 36 din Decretul nr. 31/1954, deoarece nu s-a invocat prin acţiune încălcarea competenţei administratorilor ci lipsa consimţământului valabil exprimat al societăţii comerciale şi nu se poate vorbi de o credinţă scuzabilă a terţului contractant sau de bună credinţă în condiţiile în care s-a dovedit complicitatea din faptul că toate actele au acelaşi număr de înregistrare, deşi părţile au sedii diferite, la o distanţă foarte mare, societatea garantă a renunţat deliberat la beneficiul de discuţiune şi de diviziune, iar banca nu a urmărit destinaţia creditului acordat debitoarei SC O.C. SRL nici nu a încheiat un contract de gaj, aşa cum s-a prevăzut în art. 37 pct. 3 din contract.
În fine, instanţa de apel a ignorat motivul pentru care s-a anulat Hotărârea A.G.A. din 3 octombrie 2001 prin care se susţine că au fost mandataţi cei care au semnat contractele din partea societăţii, anume tocmai pentru că nu a existat în fapt o şedinţă a adunării generale a acţionarilor.
Reclamanta a formulat, în termenul legal întâmpinare la recursul formulat solicitând respingerea acestuia.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate se găseşte nefondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În privinţa primei critici, instanţa de apel a analizat modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale active în strânsă legătură cu lipsa de interes, faţă de faptul că nu se vizează în cauză, direct un drept recunoscut de Legea nr. 31/1990, dreptul de control al acţionarilor asupra activităţii societăţii subsumându-se regimului juridic al mandatului, iar în considerarea acestui drept, instanţa de apel s-a pronunţat chiar pe fondul cauzei în privinţa valabilităţii actelor juridice cu raportare, evident, la răspunderea administratorilor, fără să schimbe prin aceasta limitele investirii şi să aplice texte de lege neincidente în cauză.
Aşa fiind, prima critică care vizează soluţia dată excepţiei apare ca fiind lipsită de obiect, de vreme ce instanţa de apel schimbând soluţia primei instanţe s-a pronunţat pe fond, potrivit dispozitivului, respingând acţiunea ca nefondată.
În privinţa criticilor pe fond, sunt mai multe acte de dispoziţie care au fost încheiate de administratorii societăţii, Hotărârea A.G.A. fiind retroactiv desfiinţată, pe mtiv că nu a avut loc niciodată.
Prin urmare, legal a reţinut instanţa de judecată că ne aflăm în situaţia unei limitări legale a mandatului conferit administratorilor, potrivit art. 70, din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data încheierii actelor, normei generale potrivit căreia administratorii pot face toate operaţiunile pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii opunându-i-se norma specială din art. 146, potrivit căreia nu pot să încheie anumite acte juridice fără ca acestea să fie supuse adunării generale extraordinare, conform competenţei acesteia la care fac trimitere şi recurenţii.
În acelaşi timp însă, banca este un terţ faţă de raporturile dintre acţionari şi societate şi nu i se poate imputa, în lipsa unor elemente care să demonstreze reaua sa credinţă, faptul că ar fi cunoscut neregularitatea desfăşurării A.G.A., cu atât mai mult faţă de calitatea semnatarilor actului juridic - directorul general şi directorul economic.
Actele juridice au fost încheiate cu persoanele mandatate care reprezintă şi legal societatea, desfiinţarea ulterioară a A.G.A. chiar pentru încălcarea procedurii legale imperative, neputând fi opusă băncii - ca terţ de bună credinţă ca o excepţie de la sancţiunea nulităţii absolute a actelor încât bine s-a reţinut, de către instanţă că în această situaţie sancţiunea în apărarea dreptului de control al acţionarilor este atragerea răspunderii administratorilor.
S-a mai reţinut că societatea comercială şi banca au fraudat de comun acord interesele acţionarilor prin modul cum au acţionat, ceea ce demonstrează dimpotrivă reaua credinţă dar, pe de o parte această situaţie vizează reanalizarea probelor - ceea ce nu este permis în această fază procesuală dar şi dacă s-ar analiza susţinerea din perspectiva inoperării excepţiei de mai sus, trebuie arătat că buna credinţă se prezumă, iar reaua credinţă trebuie dovedită, împrejurările de fapt la care fac trimitere recurenţii nefiind de natură să conducă la o altă concluzie decât cea a instanţei de apel, ele vizând împrejurări care ţin de executarea contractului.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.Ş., M.E. împotriva Deciziei nr. 122/A/C din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2527/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
