ICCJ. Decizia nr. 2556/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2556/2008
Dosar nr. 7428/1/2007
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosar nr. 2870/2005, a fost respinsă excepţia privind necompetenţa materială a instanţei.
S-a admis acţiunea reclamantei SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare şi cererea acesteia pentru chemarea în judecată a altor persoane respectiv: SC C. SRL prin administrator judiciar SC M.M.R. SRL TIMIŞOARA, SC R. C. SRL SĂCELE, SC M.S. GALAŢI SA, SC T.P.E.C. SA GALAŢI, SC A.P. SA TIMIŞOARA.
S-a constatat nulitatea ordinelor de compensare seria B 5034275, nr. 5034276 din 13 decembrie 2004 pentru suma totală de 1.100.000.000 lei şi cele cu seria B nr. 5035480, 5034279 din 15 decembrie 2004 pentru suma totală de 907.987.753 lei şi procesele verbale ale şedinţelor de compensare din 13 decembrie 2004 şi 15 decembrie 2004.
A fost obligată pârâta C.N.M.P. N.R. SA Baia Mare să plătească reclamantei 2.007.897.753 lei cu titlu de preţ şi 50.376.977 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a apreciat că, ţinând seama de faptul că între reclamantă şi SC C. SRL Timişoara nu au existat datorii reciproce, respectiv că prin procesul verbal încheiat de organul fiscal s-a constatat că ordinele de compensare sunt incompetente şi ca atare nu pot fi operate în contabilitate, acţiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâtele SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. GALAŢI SA, SC A.P. SA TIMIŞOARA, SC T.P.E.C. SA GALAŢI şi C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare.
Pârâta SC R.C. SRL Săcele a solicitat admiterea apelului cu motivarea că instanţa a constatat nulitatea proceselor verbale de compensare fără să explice care dintre cauzele de nulitate absolută sunt incidente în speţă. Instanţa nu a analizat procesele verbale raportându-se la cauzele de nulitate absolută recunoscute de jurisprudenţă şi doctrină, ci se arată că procesele verbale nu pot fi operate în contabilitate, ori imposibilitatea înregistrării în contabilitate nu a constituit niciodată un motiv de nulitate a vreunui act juridic. Această apelantă a invocat şi excepţia de necompetenţa a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona o cerere de constatare a nulităţii ordinelor de compensare, arătând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii. In motivarea excepţiei apelanta arată că singurii care ar putea stabili dacă operaţiunile de compensare s-au produs greşit sunt inspectorii de compensare. S-a mai invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane, arătând că pârâta nu a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane în mod distinct odată cu întâmpinarea, ci la un moment ulterior, fiind deci tardivă. Aceeaşi apelantă a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane, arătând că o atare cerere poate fi formulată împotriva unor persoane care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, condiţie care în speţa dedusă judecăţii nu-i îndeplinită.
Pârâta SC M.S. SA Galaţi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate cu motivarea că potrivit art. 969 alin. (2) C. civ., „convenţiile nu se pot revoca decât cu consimţământul mutual al părţilor sau din cauze autorizate de lege”.
Ordinele de compensare nu au fost revocate prin consimţământul mutual al părţilor, iar în motivarea soluţiei instanţei de fond nu se regăseşte nici un argument cu privire la încălcarea vreunei norme de drept material care să conducă la nulitatea actelor juridice încheiate de către părţi. Pe de altă parte, instanţa de fond nu reţine împrejurarea că reclamanta nu-şi poate invoca propria turpitudine pentru apărarea unui drept al său. Aceeaşi apelantă arată că o cerere de chemare în judecată a altor persoane nu s-a formulat înăuntrul termenului prevăzut de lege, astfel că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 135 C. proc. civ.
Pârâta SC A.P. SA Timişoara a solicitat admiterea apelului cu motivarea că procesul verbal al şedinţei de compensare din 13 decembrie 2004 este din punct de vedere juridic o convenţie, având toate elementele constitutive ale acesteia aşa cum sunt prevăzute de art. 948 C. civ. Părţile şi-au exprimat acordul prin semnarea procesului verbal din 13 decembrie 2004 şi nici una din ele nu a contestat semnătura sa şi nici acordul său asupra compensării. împrejurarea că una dintre părţile contractante contestă nu consimţământul său la încheierea convenţiei, ci unele condiţii de fond ale acesteia, nu poate şi nu trebuie să conducă la desfiinţarea acelei convenţii.
Pârâta SC T.P.E.C. SA Galaţi solicită admiterea apelului cu motivarea că sancţiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document, ci refacerea lui cu asistenţa unei comisii desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare. Faptul că unul dintre agenţii economici implicaţi în operaţiunea de compensare îşi neagă ulterior propria manifestare de voinţă, nu poate conduce la anularea unui act juridic încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la încheierea sa valabilă.
SC R. SA Baia Mare a solicitat admiterea apelului cu motivarea că nu există nici o cauză care să atragă sancţiunea nulităţii procesului verbal de compensare în baza căruia s-au emis ordinele de compensare.
Intimata SC P. SA Brăila prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului cu motivarea că pârâta SC R. SA Baia Mare nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată, iar reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au constatat că ordinele de compensare şi procesul verbal al şedinţelor sunt nule şi incomplete, astfel că compensarea nu se poate realiza.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 144 din 26 iunie 2007, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare.
A respins excepţia necompetenţei materiale a instanţelor de judecată şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane.
A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a SC C. SRL Timişoara.
A admis apelurile formulate de pârâtele C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare, SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. SA Galaţi, SC T.P.E.C. SA Galaţi şi SC A.P. SA Timişoara, a schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare şi cererea pârâtei de chemare în judecată a altor persoane.
Prin aceeaşi decizie a obligat reclamanta să achite cheltuielile de judecată după cum urmează: către SC R.C. SRL Săcele - 2.597,75 lei, către SC M.S. SA Galaţi - 2.597,75 lei, către SC T.P.E.C. SA Galaţi - 2.597,75 lei, către SC R. SA Baia Mare - 2.597,75 lei şi către SC A.P. SA Timişoara - 4.097,71 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă că potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a altor persoane poate fi formulată împotriva unei persoane care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul şi cum prin apărările formulate de aceste terţe persoane introduse în cauză, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată; instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii.
Pe fond instanţa a reţinut greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea ordinelor de compensare, deoarece sancţiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document, că refacerea lui cu asistenţa unei comisii desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare.
Împotriva deciziei, reclamanta SC P. SA Brăila, în termen legal a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs invocate reclamanta arată că instanţa de apel a considerat că reprezentanţii organelor fiscale, prin procesul verbal de control din 27 aprilie 2005, nu aveau dreptul să constate nulitatea operaţiunilor de compensare cu toate că în opinia sa din această probă, înscris reiese tară tăgadă buna sa credinţă şi prejudiciul cauzat în patrimoniul său prin această operaţiune de compensare viciată.
Recurenta mai arată că a depus toate demersurile pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestui diferend în sensul că, a notificat toate societăţile din lanţul de compensare dar nicio societate nu a răspuns favorabil pentru aducerea operaţiunii în limitele legale.
Mai menţionează recurenta că instanţa a ignorat o stare de fapt evidentă şi anume faptul că nu a avut raporturi comerciale cu SC C. SRL Timişoara şi că C.N.M.P. N.R. SA Baia Mare nu a făcut dovada că şi-ar fi achitat obligaţiile de plată.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs cât şi în raport de actele şi înscrisurile dosarului Înalta Curte o apreciază ca fiind legală.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta nu a indicat ce dispoziţii relative la încheierea valabilă a unui proces verbal de compensare au fost încălcate.
Dispoziţiile legale care reglementează materia compensărilor intervenite între agenţii economici sunt cuprinse în H.G. nr. 685/1999 şi anexele la acest act normativ.
Art. ll din acest regulament de compensare prevede faptul că „ordinul de compensare .. reprezintă documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanţelor şi datoriilor care au făcut obiectul compensării”.
Potrivit art. 10 din Regulamentul de compensare, singurul caz în care compensarea nu operează este acela în care părţile nu cad de acord. Orice eroare strecurată în documentele de compensare poate fi înlăturată prin refacerea acestor documente.
Având în vedere dispoziţiile legale anterior citate rezultă că sancţiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document ci refacerea lui cu asistenţa unei comisii desemnate de către conducătorul serviciului de compensare.
În consecinţă, faţă de cele ce preced recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA BRĂILA împotriva deciziei nr. 144 din 26 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2570/2008. Comercial → |
|---|
