ICCJ. Decizia nr. 256/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 256/2008
Dosar nr. 9898/59/2005
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 688/ PI, pronunţată la data de 21 iunie 2005, în dosarul nr. 2519/COM/2005, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Timiş a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta G.R., în contradictoriu cu pârâţii, A.A. şi SC K.SRL, astfel cum a fost precizată, a dispus dizolvarea SC K. SRL şi deschiderea procedurii lichidării, urmând ca numirea lichidatorului să se facă conform art. 262 din Legea nr. 31/1990 şi a obligat pe pârâtul A.A. să plătească reclamantei suma de 10.369.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat rezultă ca fiind îndeplinite cerinţele art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secţia comercială a Curţii de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 87, pronunţată la data de 3 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în principal, că, faţă de numărul mare de litigii comerciale şi penale existente între părţi, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în mod corect, prima instanţă a apreciat că există neînţelegeri grave între asociaţi şi că acestea au dus la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii, între asociaţi nemaiexistând colaborare prin dispariţia lui „affectio societatis", fiind lipsită de relevanţă culpa unuia sau altuia în generarea acestor neînţelegeri, important fiind doar efectul neînţelegerilor, respectiv împiedicarea funcţionării societăţii.
Împotriva menţionatei decizii, au formulat recurs, prin cereri distincte, apelanţii pârâţi, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, folosind argumente comune, recurenţii au arătat, în esenţă, că prin necomunicarea setului de acte depus de avocatul intimatei reclamante, anexat concluziilor scrise, avocaţilor apelanţilor, care s-au prezentat după închiderea dezbaterilor, instanţa de apel a încălcat dreptul lor de apărare şi prevederile art. 96 C. proc. civ., iar, prin Decizia pronunţată, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, cu referire la art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, faţă de continuitatea în activitate a societăţii, fără a preciza relevanţa evocării apărărilor vizând fondul cauzei, faţă de hotărârea atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursurilor şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, apreciind nefondate criticile invocate în susţinerea motivelor de recurs, întrucât înscrisurile despre care recurenţii arată că nu le-au fost comunicate erau cunoscute de aceştia, iar societatea există doar, scriptic, nemaifuncţionând de multă vreme din cauza relaţiilor proaste, conflictuale dintre cei doi asociaţi, dovedite în probaţiune.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, potrivit celor cuprinse în încheierea de dezbateri din data de 27 martie 2007, în lipsa apelanţilor sau a reprezentanţilor acestora, avocatul intimatei a depus la dosar concluzii scrise însoţite de înscrisuri cunoscute apelanţilor, iar apărătorii lor, care s-au prezentat după încheierea dezbaterilor, au solicitat amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise, cerere pe care, instanţa de apel a încuviinţat-o, din practicaua deciziei atacate rezultând că, la data de 28 martie 2007, apelantul pârât A.A. a depus concluzii scrise cărora le-a anexat înscrisuri, enunţate de instanţă.
Este de observat că, într-o atare situaţie critica încălcării dreptului de apărare a apelanţilor apare ca fiind neîntemeiată, iar prevederile art. 96 C. proc. civ., în conformitate cu care „partea prezentă în instanţă, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţă, caz în care instanţa poate încuviinţa, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţă de acte" nu-şi găsesc incidenţa în speţă, spre a se reţine încălcarea lor, dat fiind că, apelanţii sau avocaţii lor nu au fost prezenţi la dezbateri pentru a solicita comunicarea înscrisurilor depuse de partea potrivnică şi a permite, astfel, instanţei să-şi exercite facultatea de a dispune cu privire la o astfel de solicitare.
Reţinând ca motive temeinice, în sensul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, gravele neînţelegeri dintre asociaţii SC K. SRL Lugoj, care au condus la dispariţia lui „affectio societatis", respectiv a intenţiei de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun şi care fac imposibilă continuarea activităţii societăţii, instanţa de apel a confirmat, cu justeţe, soluţia primei instanţe de a da eficienţă precitatelor dispoziţii legale, corect interpretate şi aplicate.
Aşa fiind, constatând că dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găsesc incidenţa în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii A.A. şi SC K. SRL Lugoj împotriva deciziei nr. 87 din 3 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ca nefondate.
Obligă recurenţii – pârâţi să plătească intimatei – reclamante G.R., suma de 8.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 199/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 258/2008. Comercial → |
|---|
