ICCJ. Decizia nr. 264/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 264/2008
Dosar nr. 22208/3/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SRL prin acţiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei SC U. SA Bucureşti la plata în echivalent lei a sumelor de 76.017 dolari S.U.A., cu titlu de daună, respectiv 3.225 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi pentru întârzierea efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 412 alin. (2) C. com., art. 3.6 şi 3.22 din contractul de comision.
În susţinerea cererii a arătat că în baza contractului de comision pentru export nr. 29105 din 27 ianuarie 1995, a încheiat cu pârâta actul adiţional nr. 8 din 29 aprilie 2002, prin care s-a obligat să livreze la export piese de schimb şi echipamente necesare modernizării unei linii de confecţionat curele trapezoidale, destinate realizării „la cheie" a unui obiectiv de către pârâtă în Irak, în baza contractului extern nr. 0222140069.
Produsele au fost livrate cu avizele de expediţie nr. 3869373 din 11 iunie 2002 şi 3849387 din 13 august 2002, vămuite de pârâtă şi expediate beneficiarului extern. Conform celor convenite prin actul adiţional nr. 8, plata produselor urma să fie făcută de pârâtă după încasarea acesteia de la beneficiarul extern, stabilită conform declaraţiei de încasare voluntară, la 180 de zile de la livrare, respectiv la 12 decembrie 2002.
Întrucât termenul de plată convenit de comisionar în contractul extern a fost depăşit, reclamanta a purtat o lungă corespondenţă cu pârâta, pe care a convocat-o şi la conciliere, în calitate de comerciant calificat şi semnatar în nume propriu al contractului extern, aceasta fiind în culpă pentru că nu a asigurat încasarea plăţii de la beneficiarul extern, în condiţiile în care a acceptat plata după livrarea produselor. Mai mult, în condiţiile în care a acceptat o astfel de modalitate de plată, nu a depus nici o diligenţă pentru încasarea acesteia după expirarea termenului de plată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a învederat că reclamanta nu poate solicita alte sume decât cele care au făcut obiectul concilierii directe, pe calea căreia a cerut numai preţul de 64.500 dolari S.U.A., iar pe fondul cauzei a învederat că din clauza 5 a actului adiţional nr. 8/2002, rezultă că obligaţia de plată a comisionarului e condiţionată de executarea obligaţiei de plată de către partenerul extern, că deşi a deschis mai multe acreditive U. nu a încasat de la acesta sumele datorate, urmare declanşării războiului din Irak în 2003 că nu s-a angajat să garanteze obligaţiile de plată existente în sarcina beneficiarului extern, neputând fi considerat debitor direct sau comisionar „star del credere" în sensul art. 412 C. com., ignorându-se obligaţiile ce-i revin în calitate de comitent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 2874 din 2 mai 2006, a respins acţiunea reclamantei SC P. SRL Bucureşti ca nefondată.
Instanţa de fond pronunţând această hotărâre a reţinut că în calitate de comitent nu datorează suma solicitată în raport de clauzele contractului de comision, actului adiţional nr. 8/2002 şi contractului încheiat cu partenerul extern, pârâta neîncasând contravaloarea mărfurilor livrate în Irak, în cauză nefiind vorba de culpa comisionarului pentru a fi acceptată o asemenea modalitate de plată, cu atât mai mult cu cât mărfurile al căror preţ este cerut se referă la livrarea unor mărfuri necorespunzătoare calitativ conform protocolului încheiat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 67 din 2 februarie 2007, a admis apelul declarat de reclamanta SC P. SRL Bucureşti împotriva hotărârii instanţei de fond pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 64.500 dolari S.U.A., reprezentând preţ produse livrate la data plăţii.
A respins, ca prematur formulat, capătul de cerere privind penalităţile de întârziere.
A obligat pârâta la 22.000 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că în realizarea sarcinilor sale, comisionarul a semnat contracte externe în nume propriu, dar pe seama comitentului-reclamanta SC P. SRL, asumându-şi obligaţia de a face toate diligenţele ca operaţiunea comercială încheiată să se execute întocmai, respectiv beneficiarul extern să-şi primească marfa, iar comitentul să-şi încaseze banii pentru operaţiunile de export efectuate, că în raport de obligaţiile asumate prin contract pârâtul comisionar a avut o conduită culpabilă, pentru neîncasarea preţului din contractul extern faţă de obligaţia corelativă a livrării echipamentelor de către reclamantă, astfel că pârâta datorează preţul produselor livrate în sumă de 64.500 dolari S.U.A.
Cu privire la respingerea capătului de cerere pentru penalităţile de întârziere solicitate, instanţa a reţinut că este prematur formulat dat fiind că acesta nu a făcut obiectul convocării în vederea concilierii prealabile, conform art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta reclamantă SC P. SRL Bucureşti prin recursul formulat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 64.675 lei Ron daune ca urmare a devalorizării dolarului ca monedă de contract şi de 10.643 lei Ron penalităţi pentru întârzierea efectuării plăţii.
În criticile formulate recurenta reclamantă susţine, în esenţă, că greşit Curtea de Apel Bucureşti nu i-a acordat daunele rezultând din influenţa negativă a cursului valutar, fără să-şi motiveze soluţia, faţă de poziţia culpabilă a pârâtei care nu a achitat nici în prezent preţul utilajelor livrate în 2002.
Recurenta reclamantă mai susţine că privitor la capătul de cerere pentru penalităţi, reţinerea instanţei de apel că ar fi prematur formulat este total greşită, faţă de concilierea făcută pentru creanţa principală, în cauză funcţionând principiul că accesoriul urmează principalul, procedura fiind astfel îndeplinită.
În recursul formulat pârâta SC U. SA Bucureşti, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, critică Decizia instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului reclamantei, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei şi înlăturarea obligaţiei sale de la plata preţului solicitat de reclamantă în sumă de 64.500 dolari S.U.A.
În concret, recurenta pârâtă susţine că:
Instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, schimbând natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora, cu referire la contractul extern, contractul de comision şi a actelor adiţionale la acesta, protocolul încheiat, fără să ţină cont de rolul şi poziţia comisionarului într-un contract de comision, care nu se face vinovat de livrarea produselor necorespunzătoare calitativ de către comitent, reclamanta în cauză (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Decizia din apel este nelegală în raport de prevederile art. 405 C. com., ce instituie în sarcina comisionarului obligaţia de a trata afaceri comerciale pe seama comitentului, că SC U. SA Bucureşti în această calitate şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate.
SC U. SA susţine că, în calitate de comisionar, nu s-a angajat să garanteze obligaţiile de plată existente şi că nu poate fi considerat debitor sau comisionar conform art. 412 C. com. şi că nu are obligaţia să plătească preţul înainte de încasarea acestuia de la partenerul extern.
Recurenta reclamantă a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Recurenta pârâtă SC U. SA Bucureşti a cerut respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, pentru motivele din întâmpinarea şi notele scrise depuse la dosar, precizând că reclamanta în temeiul art. 7201 C. proc. civ., nu poate să solicite alte sume decât cele care au făcut obiectul concilierii directe, respectiv daunele şi penalităţile solicitate ţinând cont că obiectul concilierii l-a constituit numai preţul produselor respective şi că în raport de clauzele contractului şi obiectul litigiului nu poate fi reţinută culpa în sarcina sa, avându-se în vedere că suma în litigiu reprezintă contravaloarea unor mărfuri livrate partenerului extern în compensaţie pentru alte mărfuri livrate de comitent, necorespunzătoare calitativ, în cadrul contractului.
Recursul pârâtei SC U. SA Bucureşti este fondat.
Înalta Curte, analizând criticile ce se fac în recurs în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea deciziei conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care pârâta susţine că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii, că a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora este întemeiat.
Astfel, se constată că deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că între SC U. SA Bucureşti, în calitate de comisionar şi SC P. SA Bucureşti, în calitate de comitent s-a încheiat contractul de comision pentru export nr. 29105din 27 ianuarie 1995 prin care s-au stabilit drepturile şi obligaţiile cadru ale părţilor contractante pentru încheierea de către comisionar de contracte externe de export în baza împuterniciri acordate de comitent; că produsele livrate s-au achitat conform art. 4 din contractul extern, SC P. SRL Bucureşti în baza acreditivelor deschise primind în totalitate contravaloarea produselor livrate de 1.135.143 dolari S.U.A.; că la 29 aprilie 2002 părţile au încheiat actul adiţional nr. 8 având ca obiect livrarea de piese de schimb şi echipamente necesare modernizării liniei de confecţionat curele trapezoidale în Irak în vederea atingerii unor parametri superiori celor prevăzuţi în contractul extern nr. 0222140069, termenul de livrare fiind stabilit la 30 mai 2002, iar preţul la valoarea de 75.000 dolari S.U.A., din care 64.500 dolari S.U.A. revenea comitentului, în condiţia de livrare F.O.B. Constanţa, acesta declarându-se de acord, ca plata pieselor de schimb să se facă după sosirea pieselor la beneficiar şi recepţia lor cantitativă şi calitativă, comisionarul să achite contravaloarea mărfurilor livrate numai după încasarea lui de la extern în termen de 5 zile, aceasta interpretează greşit clauzele actelor deduse judecăţii fără să ţină cont de rolul şi poziţia comisionarului în cadrul contractului de comision.
Potrivit dispoziţiilor art. 405 C. com., prin contractul de comision, comisionarul SC U. SA s-a obligat pe baza împuternicirii comitentului SC P. SRL să încheie acte de comerţ în nume propriu, dar pe seama comitentului în schimbul unui comision.
În speţă, comisionarul a semnat contractul extern în numele şi pe seama SC P. SRL, fiind semnificativ că la negocierea comercială şi tehnică au participat alături de U. alte două societăţi, una dintre ele fiind SC P. SRL care a agreat tot ce s-a stabilit, inclusiv data plăţii la care s-a angajat partenerul extern, fapt dovedit de semnăturile reprezentanţilor lor conform anexei 2.
Ori în condiţiile în care actul adiţional nr. 8 din 29 aprilie 2002 a fost semnat de părţile în litigiu ca urmare a constatării prin protocolul încheiat la 16 martie 2002, a faptului că piesele livrate de reclamantă nu au respectat parametrii tehnici conveniţi, iar SC P. SRL prin art. 5 a consimţit la efectuarea plăţii după primirea produselor de către beneficiarul extern, greşit s-a reţinut culpa comisionarului şi obligarea acestuia la plata preţului de 64.500 dolari S.U.A. pentru a fi acceptată o atare modalitate de plată.
Şi al doilea motiv de recurs este întemeiat, prin care pârâta susţine nelegalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în sensul că solicitarea de plată anticipată a preţului formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât societatea sa în calitate de comisionar nu s-a angajat să garanteze obligaţiile de plată existente în sarcina beneficiarului extern, neputând fi considerat debitor direct sau comisionar „star del credere" conform art. 412 C. com.
Dat fiind că pârâta nu a încasat plata produselor livrate de la partenerul extern, ea nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru plata contravalorii acestora, potrivit dispoziţiilor art. 412 C. com., care dispune că, comisionarul nu este răspunzător pentru executarea obligaţiilor de către persoanele cu care a contractat dacă nu şi-a asumat o asemenea obligaţie de garanţie.
În concluzie, solicitarea reclamantei privind plata anticipată a preţului este neîntemeiată, întrucât raporturile juridice dintre părţi cu privire la condiţiile de plată au la bază obligaţiile contractuale pe care şi le-au asumat părţile, iar conform acestora U. nu este ţinută să plătească înainte de încasarea preţului, neexistând între părţi convenţie contrară la care face referire Codul comercial.
Recursul reclamantei este nefondat.
Având în vedere admiterea recursului pârâtei pentru aspectele prezentate mai sus, nu se mai justifică analiza motivelor reclamantei cu atât mai mult cu cât potrivit precizărilor făcute, suma solicitată nu reprezintă obligaţia de plată a contravalorii produselor livrate, conform contractului, ci daune din neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei pârâtei de a încasa preţul şi de a garanta preţul acestuia potrivit clauzelor contractului cadru, ce se aplică în condiţiile în care actul adiţional nu dispune, avându-se în vedere că pentru antrenarea răspunderii contractuale constând în daune interese pentru neexecutare nu se poate vorbi de neîndeplinirea condiţiilor referitoare la fapta ilicită, la prejudiciu, la culpă şi de legătura de cauzalitate.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, va admite recursul pârâtei, va modifica Decizia în sensul respingerii apelului reclamantei.
Cum reclamanta este în culpă procesuală, se va admite cererea pârâtei şi în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată reclamanta la plata sumei de 2.195,96 lei cheltuieli de judecată către pârâtă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 67 din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC U. SA Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 67 din 2 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC P. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2874 din 2 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta reclamantă SC P. SRL Bucureşti la plata a 2.195,96 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâta SC U. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 258/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 268/2008. Comercial → |
|---|
