ICCJ. Decizia nr. 275/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 275/2008
Dosar nr. 41337/3/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti prin cererea de chemare în judecată, precizată ulterior a chemat în judecată pârâtele A.Ş. sector 6 Bucureşti, Ş.G. nr. 156 sector 6 Bucureşti şi P. sectorului 6 Bucureşti, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 180.095,8 lei, cu dobânda legală de la data de 28 noiembrie 2003 şi până la plata efectivă a sumei.
În susţinerea acţiunii sale reclamanta a precizat că a încheiat cu pârâta A.Ş. sector 6 Bucureşti la 30 august 2002 un contract pentru executarea de lucrări de construcţii la Ş.G. nr. 156 sector 6 Bucureşti, că şi-a îndeplinit obligaţia de executare a lucrărilor prevăzute în contract, că la cererea reprezentanţilor beneficiarei a executat şi alte lucrări de construcţii suplimentare, care au fost recepţionate dar a căror contravaloare nu a fost achitată.
Prin întâmpinarea depusă la fond pârâtele au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, motivând că nu au solicitat efectuarea lucrărilor suplimentare efectuate, susţinând că între ele şi reclamantă nu există raporturi contractuale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 1319 din 5 februarie 2007, a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâte.
A respins acţiunea reclamantei SC S.C. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele A.Ş. sector 6 Bucureşti, P. sector 6 Bucureşti şi Ş.G. nr. 156 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a reţinut că pot avea calitate procesuală pasivă numai titularii obligaţiilor a căror neexecutare este invocată în cererea de chemare în judecată; că P. sector 6 Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu s-a obligat să plătească lucrările suplimentare efectuate pentru Ş.G. nr. 156 Bucureşti, iar faptul că aceasta este ordonator de credite şi că bugetul şcolii este cuprins în bugetul primăriei este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care şcoala este o persoană juridică cu buget propriu; că nici pârâta A.Ş. sector 6 Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu a comandat lucrările efectuate suplimentar de reclamantă şi nu şi-a asumat obligaţia de a plăti aceste lucrări, plusul de valoare creat prin executarea acestora aflându-se în patrimoniul Ş.G. nr. 156 Bucureşti.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ş.G. nr. 156 Bucureşti s-a reţinut că reclamanta cunoştea actele normative în temeiul cărora o persoană juridică poate să contracteze lucrări finanţate de la bugetul de stat, respectiv interdicţia de a angaja aceste lucrări fără parcurgerea procedurii reglementate de OG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, că între reclamantă şi aceasta nu s-a încheiat un contract care să justifice existenţa obligaţiei de plată a pârâtei.
Prin Decizia nr. 291 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond, reţinând că efectuarea lucrărilor suplimentare fără dispoziţie scrisă, fără contract nu poate fi luată în considerare, riscul neplăţii acestora aparţinând celui ce le efectuează, în speţă reclamantei.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea procesului pe fond.
În criticile formulate recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că greşit Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat apelul pe excepţie fără să intre în cercetarea fondului, dat fiind că, comanda urmată de executare are valoarea unui contract încheiat de părţi în formă simplificată, între părţi existând acordul de voinţă privitor la cantitatea, calitatea şi preţul lucrărilor.
S-au invocat dispoziţiile art. 4 C. com., ce instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dispoziţiile art. 7 şi art. 36 C. com., cu privire la comercianţi şi executarea contractului, arătând că există un raport juridic de drept comercial între societatea sa şi pârâta A.Ş. sector 6 concretizat într-un contract născut din executarea lucrărilor suplimentare la Ş.G. nr. 156 care a semnat centralizatorul de lucrări suplimentare etapa II, conform devizului de lucrări, confirmând recepţia lor prin procesul verbal din 28 noiembrie 2003, fiind de acord cu executarea, fără obiecţiuni la recepţie, dar a căror contravaloare a fost refuzată la plată pentru lipsa unei baze legale.
Recursul reclamantei este fondat.
Înalta Curte, analizând criticile ce se fac în recurs în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la modificarea deciziei recurate.
Astfel, în raport de situaţia de fapt reţinută în mod corect de instanţe în sensul că între reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti în calitate de executant şi pârâta A.Ş. sector 6 în calitate de achizitor, a fost încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. 83 din 30 august 2002 având ca obiect executarea unor lucrări de construcţii la Ş.G. nr. 156, contract în valoare de 2.694.922.000 lei, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, contravaloarea lucrărilor executate fiind achitată în totalitate, instanţele soluţionează greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor.
Calitatea procesuală pasivă ca o condiţie pentru exerciţiul acţiunii civile presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
În cauză, prin contractul de execuţie lucrări, încheiat în baza dispoziţiilor OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice s-a creat un raport juridic de drept comercial între reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti şi pârâta A.Ş. sector 6 Bucureşti, în cadrul căruia aceasta a executat lucrările de construcţii pentru Ş.G. nr. 156 sector 6 Bucureşti, iar pârâta după recepţia lucrărilor a efectuat plata acestora prin ordonatorul de credite P. sector 6 Bucureşti.
Ori în raport de situaţia de fapt, chiar dacă lucrările executate suplimentar peste cele ce au făcut obiectul contractului de prestări de servicii, în care pârâtele au fost părţi fără acordul scris al beneficiarului, în condiţiile în care aceste lucrări au fost recunoscute, greşit au reţinut instanţele că pârâtele nu au calitate procesuală pasivă.
Dat fiind că, cauza a fost soluţionată pe excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtelor în cauză, Înalta Curte nu se va pronunţa cu privire la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei.
Cu ocazia rejudecării, potrivit art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., judecătorii în virtutea rolului lor activ, vor analiza criticile şi apărările părţilor, vor avea în vedere şi celelalte critici care se fac în recurs, vor administra probele necesare pentru stabilirea cadrului procesual real, dacă s-au executat lucrările de construcţii suplimentare a căror plată se solicită, dacă aceste lucrări au fost sau nu recepţionate.
Aşa fiind, recursul reclamantei se va admite şi potrivit art. 312 C. proc. civ., se va modifica Decizia în sensul admiterii apelului reclamantei, se va desfiinţa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 291 din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1319 din 5 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 268/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 276/2008. Comercial → |
---|