ICCJ. Decizia nr. 268/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 268/2008
Dosar nr. 30831/3/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10871 din 28 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei B.V. în contradictoriu cu pârâtele SC T.I. SRL Bucureşti, SC I. SRL Bucureşti şi SC Q.C. SRL Bucureşti.
A dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bucureşti.
A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privitor la obligarea Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti să nu mai înregistreze sedii sociale, sedii secundare, puncte de lucru, agenţii ale unor comercianţi, la adresa menţionată, fără acordul reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului în baza actului de adjudecare, întocmit la 28 iulie 2003, şi că dreptul de proprietate al reclamantei a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 17995 din 10 iulie 2006, în urma constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1002 din 13 martie 2003 încheiat între S.P. şi S.D. în calitate de vânzători şi M.E., în calitate de cumpărătoare, potrivit sentinţei civile nr. 4786 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, irevocabilă.
Faţă de această situaţie tribunalul a reţinut că ocuparea spaţiului de către pârâte se face în absenţa unui titlu opozabil acesteia, urmând ca în baza art. 480 C. civ., să se dispună evacuarea şi că apărările pârâtei SC Q.C. SRL au fost formulate prin concluziile scrise depuse la dosar ulterior pronunţării hotărârii, neputând fi analizate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 128din 1 martie 2007, a admis apelurile declarate de pârâtele SC T.I. SRL Bucureşti, SC I. SRL Bucureşti şi SC Q.C. SRL Bucureşti împotriva hotărârii instanţei de fond pe care au desfiinţat-o şi au trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al pârâtelor, prin împiedicarea părţilor de a formula apărări şi a susţine probe, cu privire la situaţia de fapt.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta B.V. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea apelurilor pârâtelor ca neîntemeiate.
În criticile formulate recurenta reclamantă susţine în esenţă următoarele.
- că Decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 şi 297 C. proc. civ., în sensul că se impune ca pentru o corectă aplicare a dispoziţiilor legale de procedură ca instanţa de apel să judece această cale de atac conform prevederilor cap. II din titlul IV al Codului de procedură civilă, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi posibilitatea instanţei de control judiciar de a reface în această fază procesuală întreg probatoriul şi chiar de a administra probe noi şi că în cauză nu se regăseşte nici una din cele trei situaţii limitativ prevăzute de legiuitor în care aceasta putea să ia măsura trimiterii cauzei spre rejudecare.
- că apelul pârâtelor SC T.I. SRL Bucureşti şi SC I. SRL Bucureşti a fost soluţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2), art. 129 alin. (6), art. 156 şi 723 C. proc. civ., că deşi apelul acestora a fost nemotivat, curtea de apel s-a pronunţat asupra unor motive ce nu au fost invocate în faţa primei instanţe.
Că citarea acestora la termenul din 17 octombrie 2006, s-a făcut corect la sediile la care acestea figurau la Registrul Comerţului, sediu care de altfel a fost indicat şi în cererea de apel, respectiv în Bucureşti, aspect ce confirmă reaua credinţă a pârâtelor în raport de menţiunile de pe dovezile de citare ale acestora şi că respingerea cererii de probatorii a fost corectă, în condiţiile în care acestea nu au depus aceste înscrisuri şi nici întâmpinare.
- cu privire la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei SC Q.C. SRL Bucureşti, reclamanta susţine că Decizia din apel este greşită, că respingerea unei cereri de amânare pentru lipsă de apărare nu echivalează cu încălcarea acestui drept în raport de dispoziţiile art. 156 şi 723 C. proc. civ., în condiţiile în care cererea pârâtei nu a fost motivată, iar acest drept a fost exercitat cu rea credinţă.
Intimata pârâtă SC Q.C. SRL Bucureşti a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prima critică a recurentei reclamante prin care susţine că Decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 şi 297 C. proc. civ., teza a II-a este întemeiată.
Conform art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra sau schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar potrivit art. 297 alin. (2) din acelaşi cod, precizează că dacă instanţa de apel constată propria sa competenţă, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, la prima instanţă care a judecat în fond, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre rejudecare.
Curtea de Apel Bucureşti fiind sesizată ca organ de control judiciar, soluţia pronunţată de aceasta trebuia să reflecte întocmai faptul că s-a declanşat o cale de atac devolutivă care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privinţa administrării probelor, chiar a administrării de probe noi, dar şi în limita aspectelor criticate şi judecate de instanţa de fond a cărei hotărâre se atacă, pârâtele având posibilitatea să-şi valorifice dreptul la apărare în concordanţă cu prevederile Constituţiei, avându-se în vedere că în cauză nu se regăseşte nici una din cele trei situaţii limitativ prevăzute de legiuitor, la art. 297 C. proc. civ.
Avându-se în vedere situaţia creată şi că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluţia pronunţată acestea nu au fost stabilite, Curtea va admite recursul şi va dispune trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a judeca apelul pe fond.
Potrivit art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., judecătorii, în exercitarea rolului activ, vor analiza criticile şi apărările părţilor, vor avea în vedere şi susţinerile pe care reclamanta le face în recurs, sentinţa civilă nr. 11210 din 3 septembrie 2007 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, pentru stabilirea cadrului procesual real.
Aşa fiind, recursul reclamantei se va admite şi potrivit art. 312 C. proc. civ., se va modifica în parte Decizia urmând a se trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe, menţinându-se restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva deciziei nr. 128 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 275/2008. Comercial → |
|---|
