ICCJ. Decizia nr. 2577/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2577/2008
Dosar nr. 4026/83/2006
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 500 din 26 aprilie 2007 pronunţată în Dosar nr. 4026/83/2006 al Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a respins excepţia neexecutării contractului invocată de pârâtă, s-a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N. SA Carei împotriva pârâtei SC A.C. SRL Carei pentru pretenţii, cu obligarea reclamantei la 3.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că în temeiul raporturilor contractuale dintre părţi materializate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 decembrie 2000 reclamanta a vândut pârâtei imobilul în suprafaţă de 137 mp. înscris în C.F. Carei. Conform convenţiei, pârâta urma să intre în posesia bunului, după achitarea avansului, până la data de 1 ianuarie 2001, însă din cauza unor litigii purtate de reclamantă cu privire la posesia imobilului, prin actul adiţional din 2 martie 2001 s-au modificat clauzele contractuale referitoare la modalitatea de facturare a diferenţei de preţ, a penalităţilor de întârziere precum şi suspendarea plăţii ratelor restante lunare până la punerea în posesie, urmând ca până la clarificarea situaţiei imobilului pârâta să fie exonerată de plata penalităţilor de întârziere.
De asemenea, arată tribunalul, reclamanta a predat imobilul la data de 8 aprilie 2002 şi a reluat facturarea ratelor restante emiţând facturile din datele de 4 martie, 17 aprilie, 20 mai şi 4 septembrie 2003, care au fost achitate cu întârziere motiv pentru care au fost calculate şi penalităţi de întârziere aferente în sumă de 161.313,17 lei.
Raportat la această stare de fapt, instanţa a apreciat, în temeiul art. 137 C. proc. civ., că este întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă conform art. 1 şi 3 din Decretul 167/1958, cu motivarea că având în vedere data introducerii acţiunii - 7 iunie 2006 - precum şi data emiterii şi scadenţei facturilor din litigiu, solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente sumelor neachitate în termen s-a făcut după expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani. Totodată, s-a menţionat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, în sensul întreruperii prescripţiei deoarece cererile pentru emiterea somaţiei de plată formulate de reclamantă au fost respinse, astfel încât nu produc un asemenea efect.
În privinţa excepţiei de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, instanţa a motivat că aceasta nu a fost ridicată în condiţiile prevăzute de art. 136 C. proc. civ., ipoteză în care a apreciat că nu poate fi examinată.
Referitor la factura emisă de reclamantă la data de 4 septembrie 2003 tribunalul a reţinut că aceasta însumează mai multe rate, a fost emisă contrar prevederilor contractuale cuprinse la art. 5, nu cuprinde cu exactitate ratele care au fost plătite cu întârziere pentru a se putea stabili caracterul cert al prejudiciului suferit motiv pentru care aceste penalităţi nu pot fi imputate pârâtei.
Apelul declarat de reclamanta SC N. SA Carei a fost admis prin Decizia nr. 165 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de control judiciar a reţinut în argumentarea soluţiei pronunţate faptul că tribunalul a soluţionat greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportându-se eronat doar la momentul emiterii şi scadenţei facturilor şi data promovării cererii de chemare în judecată, fără a avea în vedere data naşterii dreptului la acţiune, adică fiecare zi de neplată ulterioară scadenţei obligaţiei principale şi nici plăţile parţiale efectuate după scadenţa debitului principal.
De asemenea, în privinţa modului de soluţionare a excepţiei de neexecutare a contractului, deşi aceasta a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, totuşi în privinţa ultimei facturi emise de reclamantă, tribunalul a considerat cererea ca fiind nefondată tocmai prin prisma motivelor invocate în susţinerea acestei excepţii. Pe de altă parte, referitor la factura din 4 septembrie 2003 s-a ignorat faptul că aceasta cuprindea mai multe rate restante de preţ, deoarece clauza contractuală conform căreia diferenţa de preţ urma să se achite în termen de 1 an de la predarea imobilului nu a fost modificată prin actul adiţional încheiat între părţi, astfel încât penalităţile de întârziere au fost solicitate în raport de această dată şi nu în funcţie de datele în care ar fi fost scadente pentru fiecare rată lunară separat. Această analiză efectuată de instanţa de fond evidenţiază faptul că în realitate fondul litigiului nu a fost cercetat, concluzia conform căreia prejudiciul suferit de reclamantă nu este cert neavând la bază probe care să o justifice.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.C. SRL Carei criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii.
În mod concret recurenta invocă faptul că instanţa de apel a calculat greşit termenul de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care acţiunea promovată de reclamantă la data de 7 iunie 2006 are ca obiect penalităţi de întârziere aferente unor facturi emise la datele de 4 martie 2003, 17 martie 2003, 20 mai 2003 şi 4 septembrie 2003 şi care sunt prescrise indiferent de data la care s-a achitat debitul principal, deoarece conform art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege, şi care în speţă a fost în mod evident depăşit.
De asemenea, arată recurenta, greşit instanţa de apel a considerat că tribunalul nu a analizat fondul litigiului în privinţa penalităţilor aferente ultimei facturi ignorând faptul că reclamanta nu a detaliat conţinutul acestei facturi, în lipsa menţiunilor referitoare la ratele pe care le cuprinde şi că aceasta a fost în culpă pentru facturarea cu întârziere a ratelor, motiv pentru care nu poate solicita despăgubiri, în condiţiile nerespectării propriilor obligaţii contractuale.
În acest context, chiar dacă excepţia neexecutării contractului a fost respinsă ca tardivă, nu înseamnă că hotărârea instanţei de fond este greşită şi că aceasta nu putea reţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.
1. Prima critică referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 este neîntemeiată, în condiţiile în care instanţa de apel a arătat că termenul de prescripţie prevăzut de art. 3 din actul normativ anterior menţionat a început să curgă conform art. 7 din acelaşi act la data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei de a solicita penalităţile de întârziere, adică începând cu fiecare zi de întârziere în plată peste termenul scadent, neexistând identitate între termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru debitul principal şi cel aferent penalităţilor de întârziere. De asemenea, corect a reţinut curtea de apel faptul că în examinarea excepţiei prescripţiei a fost ignorată împrejurarea că prin plăţile parţiale ale debitului principal acest termen a fost întrerupt, fiind prin urmare incidente dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 în sensul întreruperii cursului prescripţiei, prin plată, contrar susţinerilor recurentei, conform căreia termenul de prescripţie trebuie calculat exclusiv prin raportarea datei promovării acţiunii la emiterea şi scadenţa facturilor.
O atare interpretare contravine însă prevederilor legale anterior menţionate, care în această ipoteză ar fi lipsite de conţinut.
2. Motivul de recurs referitor la concluzia eronată a instanţei de apel în sensul că fondul litigiului nu a fost cercetat este de asemenea nefondat. Astfel, este corectă argumentarea instanţei că deşi excepţia neexecutării contractului a fost respinsă de tribunal ca fiind tardiv formulată, în realitate acţiunea a fost respinsă tocmai ca urmare a examinării acestei excepţii.
În plus, dispoziţiile art. 136 C. proc. civ. invocate de prima instanţă pentru respingerea acestei excepţii au fost greşit aplicate deoarece potrivit acestui text legal „excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică”. Art. 115 C. proc. civ. vizează, de asemenea, excepţiile de procedură pe care pârâtul le va invoca prin întâmpinare, iar art. 132 C. proc. civ. reglementează, la fel, o problemă de procedură, respectiv momentul până la care reclamanta este în drept să-şi întregească sau modifice cererea de chemare în judecată.
Din această perspectivă, excepţia neexecutării contractului fiind o veritabilă excepţie de fond - deoarece presupune analizarea modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale - nu se încadrează şi nici nu poate fi confundată cu excepţiile de procedură prevăzute, ca atare, de art. 136 C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că recurentul formulează o critică neîntemeiată şi sub acest aspect, iar instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Carei, jud. Satu Mare împotriva Deciziei nr. 165/C din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2573/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2578/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
