ICCJ. Decizia nr. 2708/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2708/2008
Dosar nr. 8513/3/2006
Şedinţa publică de la 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1506 din 8 februarie 2007, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.C. domiciliat în Botoşani judeţul Botoşani şi B.A. domiciliat în comuna Albeşti sat Mascateni judeţul Botoşani în contradictoriu cu pârâta SC I. SA cu sediul social în Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să execute contractul nr. 180/2004 şi la plata sumei de 391.278,61 Ron daune interese moratorii pe perioada 25 mai 2005 până la 22 februarie 2006 şi în continuare până la predarea efectivă a construcţiei.
De asemenea, a fost respins capătul 2 din acţiunea principală ca neîntemeiat şi obligată pârâta la plata sumei de 7.112 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin încheierea de la 17 mai 2007, aceiaşi instanţă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de aceiaşi reclamanţi şi a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul hotărârii respective, în sensul de a se menţiona corect în dispozitiv obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii de 0,20 % pe zi de întârziere şi în continuare până la predarea efectivă a construcţiei în procent de 0,20 % pe zi de întârziere în loc de „ şi în continuare până la predarea efectivă a construcţiei”.
S-a reţinut, în principal că, raporturile juridice dintre părţi s-au derulat în baza contractului de execuţie, construcţie şi vânzare teren nr. 180 din 30 iulie 2004, reclamanţii efectuând plata preţului convenit pentru terenul şi execuţia lucrării standard.
Nu au putut fi primite susţinerile pârâtei că ar fi intervenit rezilierea contractului conform art. 7.2, deoarece pactul comisoriu expres de gradul IV a vizat doar situaţia în care nu s-ar fi efectuat plata pentru construcţia standard nu şi pentru lucrările suplimentare avute în vedere de pârâtă potrivit actului adiţional nr. 1533/2004.
Aceasta rezultă din chiar convenţia părţilor, art. 5.11 din contract potrivit căruia „costurile lucrărilor suplimentare se vor plăti în termen de 15 zile de la semnarea modificării de către părţi, iar în cazul în care beneficiarul nu achită costul lucrărilor suplimentare în 15 zile de la semnarea actului adiţional, lucrările continuă potrivit variantei standard, iar termenul de finalizare a lucrărilor se decalează cu un număr de zile corespunzător”.
Întrucât pârâta nu a dovedit respectarea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de executant în termenul contractual, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să pretindă daune interese moratorii potrivit art. VIIA 7.1b din contract, conform clauzei penale prin care părţile au convenit anticipat contravaloarea prejudiciului în situaţia neexecutării contractului.
Suma cu acest titlu la care va fi obligată pârâta este de 391.278.616 Ron calculată pe perioada 25 mai 2005 dată la care urma a se efectua lucrarea până la 22 februarie 2006, precum şi în continuare până la predarea efectivă a construcţiei în baza art. 3711 C. proc. civ.
Referitor la capătul 2 din acţiune, pârâta a depus la dosar un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 3 decembrie 2005, din probele administrate nu rezultă dacă s-au efectuat şi lucrările suplimentare, reclamanta nu a probat efectuarea plăţii şi nu a precizat dacă cererea privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare vizează şi aceste lucrări suplimentare, astfel că cererea formulată a fost respinsă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 437 din 15 octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta SC I.D.C. SA VOLUNTARI - fostă SC I. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1506 din 8 februarie 2007 şi a încheierii din data de 17 mai 2007 de îndreptare eroare materială, fiind preluate în esenţă argumentele primei instanţe.
Împotriva deciziei comerciale nr. 437 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC I.D.C. SA (fostă SC I. SA) care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi în principal modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.C. şi B.A., iar în subsidiar casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea completării probatoriului în scopul efectuării unei expertize tehnice în specialitatea construcţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că executarea în natură a contractului de execuţie construcţie şi vânzare teren cu plata în rate nr. 180 din 30 iulie 2004 nu este posibilă, iar cuantumul penalităţilor de întârziere a fost stabilit în lipsa unei expertize tehnice în specialitatea construcţii care să determine dacă fusese finalizată construcţia şi în caz contrar care era valoarea lucrărilor rămase de executat.
De asemenea, încheierea din 17 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 8513/3/2006, prin care a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanţi este nelegală, prin aceea că s-a completat practic dispozitivul hotărârii, fiind adusă o efectivă modificare.
Intimaţii reclamanţi B.A. şi B.C. au depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC I.D.C. SA pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc aşa cum au fost ele prevăzute în contractul nr. 180 din 30 iulie 2004, cu completările survenite prin actele adiţionale ulterioare, precum şi regimul sancţionator care s-a impus în situaţia nerespectării clauzelor contractuale.
Conform cererii de chemare în judecată, reclamanţii B.C. şi B.A., au cerut, în contradictoriu cu societatea comercială pârâtă obligarea SC I. SA la executarea Contractului de execuţie construcţie şi vânzare teren cu plata în rate nr. 180 din 30 iulie 2004, respectiv finalizarea construcţiei tip D.B. şi a reţelelor aferente, cu predarea construcţiei, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la construcţie şi teren, cu finalitatea obligării pârâtei la plata de daune-interese moratorii în cuantum de 20 % pe zi de întârziere, începând cu data de 25 mai 2005 şi până la predarea efectivă a construcţiei. Pe baza unui calcul anexat au fost estimate daunele moratorii la nivelul sumei de 391.278,61 Ron.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia obligaţia asumată de SC I.D.C. SA de a preda construcţia către reclamanţi nu mai poate fi adusă la îndeplinire atâta vreme cât nu mai este proprietara imobilului în litigiu. Astfel, în faza procesuală a apelului, s-a invocat că terenul în suprafaţă de 470 m.p. situat în Şos. Pipera Tunari, Sat Pipera com. Voluntari, judeţul Ilfov, având număr cadastral 5462, înscris în CF 7159 Voluntari cât şi construcţia edificată pe acest teren, au fost vândute către SC R.L. I.F.N. SA Bucureşti, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 257 din 15 februarie 2007 la B.N.P. M.P.
De remarcat că înstrăinarea bunului în litigiu a avut loc la data de 15 februarie 2007, când a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare de reprezentanţii legali ai celor două societăţi comerciale, deci la o dată ulterioară pronunţării sentinţei comerciale nr. 1506 din 8 februarie 2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, hotărâre judecătorească care, în materie comercială, în acel moment era executorie. Amplu documentat şi bine argumentat s-a apreciat că debitoarea a nesocotit obligaţia de păstrare a bunului până la efectiva lui predare, l-a înstrăinat deşi era pronunţată o sentinţă comercială executorie cu privire la bunul litigios, aşa încât nu există nici o situaţie de exonerare de răspundere, fiind păstrată în continuare obligaţia predării bunului.
Corect a fost cuantificată şi suma de 391.278,61 Ron la care a fost obligată pârâta cu titlu de daune interese moratorii pe perioada 25 mai 2005 şi până la 22 februarie 2006, prin obligare la plata de daune moratorii de 0,20 % pe zi de întârziere şi în continuare până la predarea efectivă a construcţiei în procent de 0,20 % pe zi de întârziere.
Clauzele contractuale au fost bine interpretate, avându-se în vedere că la capitolul III intitulat „Data finalizării lucrărilor” art. 3.1 s-a precizat că lucrările de execuţie se vor finaliza la data de 25 mai 2005 iar la Cap. VII intitulat „Neexecutarea obligaţiilor contractuale” este menţionat la art. 7.1 lit. b) că executantul pentru finalizarea cu întârziere a lucrărilor contractuale trebuie să achite majorări de 0,20 % din valoarea lucrărilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere peste data de predare a imobilului.
Din această perspectivă, a clauzelor contractuale expuse anterior apare cât se poate de evident că efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii nu prezintă utilitate şi necesitate, astfel că nici casarea cu trimitere spre rejudecare nu este justificată.
Este de necontestat că, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speţă, prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, nu s-au realizat proceduri de îndreptare a unor greşeli de judecată care privesc fondul litigiului, ci numai aspecte care vizau calcule evidente.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.D.C. SA VOLUNTARI, fostă SC I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 437 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.D.C. SA VOLUNTARI, fostă SC I. SA, împotriva deciziei nr. 437 din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi a încheierii de şedinţă din 17 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2688/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2717/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
