ICCJ. Decizia nr. 2727/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2727/2008

Dosar nr. 2901/1/2008

Şedinţa publică din 3 octombrie 2008

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 29 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de C.P. împotriva pârâţilor SC P.P. SRL Arad, C.C., C.F. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului adiţional atestat din 18 iulie 2001, a procurii şi a rezoluţiei nr. 578/2002 a O.R.C. Bihor.

Prima instanţă pentru a pronunţa această soluţie a reţinut în esenţă că prin procura specială din 16 iunie 2001 dată şi semnată în faţa notarului în California reclamantul C.P. l-a mandatat pe pârâtul C.D. ca în numele său şi pentru sine să cesioneze un titlu gratuit părţile sociale pe care le deţine în SC P.P. SRL, către pârâţii C.C. şi C.F. şi să efectueze orice act necesar pentru perfectarea cesiunii şi înregistrarea la O.R.C. şi la organele fiscale.

În consecinţă, la Adunarea Generală a Acţionarilor pârâtei SC P.P. SRL din 16 iulie 2001 s-a adoptat o hotărâre prin care s-a modificat actul constitutiv al societăţii prin retragerea reclamantului şi cesionarea părţilor sociale către cei doi pârâţi. Actul adiţional redactat potrivit acestei hotărâri şi atestat din 18 iulie 2001 a fost menţionat la O.R.C. prin rezoluţia nr. 5781/2002 şi ulterior pârâţii au decis mutarea sediului societăţii în Arad, încheind în acest sens actul adiţional din 1 iulie 2003, menţionat la O.R.C. prin încheierea nr. 22655/2003 a judecătorului delegat şi respectiv nr. 7420 din 16 decembrie 2006 prin care s-a înmatriculat SC P.P. SRL Arad.

Prin hotărârea din data de 31 martie 2004 pârâtul C.C. şi-a cesionat părţile sociale noului asociat, C.F. În temeiul acestei hotărâri s-a redactat actul adiţional atestat din 31 martie 2004 şi s-a efectuat menţiunea în Registrul Comerţului, potrivit încheierii nr. 3746 din 7 aprilie 2004 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad.

Prima instanţă, raportat la această stare de fapt, a apreciat că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a pricinii speciale din 16 iulie 2001 pentru lipsa apostilei prevăzute de Convenţia de la Haga din 1961 este neîntemeiată deoarece prin îndeplinirea acestei formalităţi este atestată existenţa organului îndreptăţit să autentifice actul, autenticitatea sigiliului şi a ştampilei fiind lipsită de relevanţă sub aspectul valabilităţii actului.

Tribunalul a apreciat că nu se poate pronunţa în privinţa valabilităţii procurii speciale, deoarece actul a fost întocmit pe teritoriul S.U.A. astfel încât sunt incidente prevederile art. 69 şi art. 71 din Legea nr. 105/1992 şi că oricum această procură a fost luată în considerare la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor deoarece art. 13 şi art. 4 alin. (3) din OUG nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor, nu prevede întocmirea actelor adiţionale de cesiune a părţilor sociale, în formă autentică.

De asemenea şi susţinerea reclamantului în sensul că rezoluţia nr. 5781/2002 a directorului O.R.C. este emisă de un organ necompetent a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că actul adiţional a fost redactat şi atestat din 18 iulie 2001 iar la acea dată, conform art. 6 din Legea nr. 26/2001 competenţa efectuării acestei înregistrări revenea în egală măsură judecătorului delegat şi directorului Oficiului Registrului.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 130 din 29 mai 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.P.

Instanţa de control judiciar, în argumentarea soluţiei pronunţate a reţinut că actele adiţionale a căror nulitate s-a cerut a se constata nu trebuiau – în cazul cesiunii părţilor sociale – să fie întocmite în formă autentică şi prin urmare nici procura în temeiul căruia s-au încheiat nu era supusă acestei formalităţi. De altfel, existenţa acestei procuri nu a fost contestată de niciuna dintre părţi la data încheierii actului adiţional din 18 iulie 2002, situaţie în care manifestarea de voinţă a mandantului C.P. în vederea cesiunii părţilor sociale şi-a produs efectele chiar şi în lipsa autentificării. În consecinţă, nefiind cerută forma autentică a procurii nu se impune nici aplicarea apostilei prevăzute de Convenţia de la Haga din 1961, formalitate care oricum se putea îndeplini numai la cererea reclamantului, care nu s-a manifestat în acest sens, motiv pentru care invocă abuziv lipsa apostilei.

În ceea ce priveşte critica referitoare la necompetenţa directorului O.R.C. Bihor, Curtea de Apel, ca şi prima instanţă a reţinut că potrivit art. 199 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în redactarea în vigoare de la data efectuării menţiunii contestate, prevede competenţa judecătorului delegat pentru efectuarea anumitor menţiuni, printre care nu se regăseşte şi aceea privind cesiunea părţilor sociale.

Recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 788 din 28 februarie 2008.

Din analiza dispoziţiilor legale speciale aplicabile materiei, instanţa de recurs a stabilit că actul de cesiune a părţilor sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace pentru validitate, forma autentică.

A mai stabilit că nici cerinţa supralegalizării procurii speciale în temeiul căreia s-a încheiat actul adiţional nu trebuia îndeplinită în considerarea faptului că această formalitate, atestă în sensul art. 2 şi art. 5 din Convenţia de la Haga din 1961, veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului, sau, după caz identitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act, apostila fiind eliberată la cererea semnatarului actului în speţă a reclamantului. În concret, Înalta Curte a reţinut că recurentul nu a contestat aceste elemente, dar a considerat că aplicarea apostilei este o cerinţă a OG nr. 66/1999 şi că este necesară pentru a produce efecte juridice în România. Aceste susţineri au fost înlăturate pentru considerentul că apostila este un element de opozabilitate între autorităţile publice ale statelor părţi ale convenţiei şi nu între particulari aşa încât instanţa supremă a stabilit că supralegalizarea nu are consecinţe asupra valabilităţii procurii, care, după cum s-a arătat mai sus nu trebuia întocmită în formă autentică, deoarece nici actul pentru încheierea căruia a fost dată nu se impunea a fi încheiat într-o atare formă.

Împotriva menţionatei decizii recurentul reclamant C.P. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. prin care a formulat critici ce vizează fondul cauzei.

Curtea a luat în examinare condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire şi a reţinut:

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca soluţia dată în această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o dezlegare a raportului juridic dedus judecăţii, alta decât cea care fusese aleasă până la acel moment.

Distinct de aceste argumente care se desprind din prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. trebuie reţinut că cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă întrucât, respingând recursul, instanţa nu a pronunţat ea însăşi o hotărâre asupra fondului, ci a examinat criticile invocate de recurent prin prisma motivelor de nelegalitate, controlul privind numai aplicarea corectă a legii.

Prin urmare, în speţă Decizia a cărei revizuire se cere nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C.P. împotriva deciziei nr. 788 din 28 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2727/2008. Comercial