ICCJ. Decizia nr. 2730/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2730/2008
Dosar nr. 19231/3/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SIF M. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC H. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din 7 aprilie 2005 pentru motivul că a fost adoptată cu încălcarea art. 215 din Legea nr. 31/1990 şi a HG nr. 577/2002 şi HG nr. 1553/2003. A mai invocat reclamanta în motivarea acţiunii că hotărârea prin care s-a majorat capitalul social prin aporturi în natură pentru care s-a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate a încălcat şi art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 care instituie o excepţie de la prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990 în sensul că, în cazul majorărilor de capital cu valoarea terenurilor, se acordă acţionarilor existenţi dreptul de preferinţă, iar preţul de subscriere se stabileşte fără adăugarea unei prime de emisiune. Nerespectându-se dispoziţiile legale, reclamanta a susţinut că se aduc prejudicii celorlalţi acţionari a căror cotă se reduce prin suprimarea dreptului de preferinţă şi supraevaluarea terenurilor aduse ca aport faţă de restul imobilizărilor corporale înregistrate.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 5172 din 21 decembrie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. După verificarea actelor dosarului şi a susţinerilor părţilor, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale invocate de reclamantă nu sunt incidente în cauză pentru motivul că majorarea capitalului social a fost făcută în raport de valoarea terenurilor preluate din anexele la certificatele de atestare a dreptului de proprietate, fiind necesară doar reactualizarea acelei valori cu un coeficient de reevaluare prevăzut de lege şi nu o evaluare propriu-zisă a acestora. S-a stabilit de instanţă şi faptul că şedinţa Adunării Generale a respectat cvorumul necesar adoptării hotărârii.
Sentinţa nr. 5172 din 21 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care prin Decizia nr. 536 pronunţată la 3 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei SIF M. SA.
Instanţa de apel a examinat criticile aduse sentinţei fondului care reiterau susţinerile din acţiunea introductivă şi a constat că modalitatea de calcul a valorii celor două terenuri care au constituit majorare de capital a fost confirmată de M.F.P., D.G.R.D.A.S., astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile HG nr. 1553/2003 care în art. 1 alin. (4) prevede că valoarea reevaluată a imobilizărilor corporale se corelează cu utilitatea şi valoarea de piaţă a bunurilor respective. Curtea a mai statuat că şi criteriile pentru stabilirea valorii actuale a imobilelor au fost respectate aşa încât nici din acest punct de vedere nu au fost încălcate dispoziţiile legale.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SIF M. SA Bucureşti.
Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru a susţine că Decizia criticată pe aspecte de nelegalitate a fost dată cu încălcarea art. 261 C. proc. civ., a HG nr. 1553/2003 şi a Legilor nr. 137/2003, nr. 297/2004 şi nr. 31/1990.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. A considerat recurenta că instanţa de apel s-a bazat pe o adresă emisă de M.F.P. din care în niciun caz nu rezultă corectitudinea calculului valorii terenurilor şi că nu au fost luate în considerare normele ce fac parte integrantă din hotărârea de guvern invocată care arată practic modalitatea de calcul a coeficientului de actualizare. În opinia recurentei instanţa a avut în vedere numai HG nr. 1553/2003 nu şi celelalte dispoziţii legale. Cu privire la cvorum, a susţinut că instanţa s-a mulţumit să verifice procesul - verbal de şedinţă încheiat în adunarea generală nu şi celelalte probe şi că prevederile referitoare la cvorum au fost reglementate de o lege specială ale cărei norme au fost atacate la Curtea Constituţională. Referindu-se la acelaşi motiv, recurenta a arătat că dispoziţiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării au fost interpretate greşit pentru că acestea nu fac distincţie între momentul la care a operat majorarea şi starea societăţii. De asemenea a considerat că nu poate formula critici în legătură cu aplicarea art. 215 din Legea societăților comerciale întrucât instanţa de apel nu le-a analizat. În fine, în cadrul aceluiaşi motiv a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere critica referitoare la faptul că a fost admisă o cerere de intervenţie formulată în interes propriu de RA A.P.P.S. ca fiind în interesul pârâtei.
Pentru a argumenta motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a arătat în principal că instanţa de apel a respins apelul ca nefondat menţionând doar dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. care reglementează cadrul procedural general. În acelaşi sens al aplicării greşite a legii a susţinut că prevederile HG nr. 1553/2003 au fost aplicate trunchiat ceea ce a dus la inaplicabilitatea art. 143 din HG nr. 577/2002, deşi norma respectivă avea aceeaşi forţă juridică la momentul majorării de capital prin aport în natură. Recurenta a considerat că norma generală era Legea nr. 31/1990 iar celelalte legi speciale nr. 297/2004 şi nr. 137/2003 sunt norme derogatorii şi întrucât societatea se găseşte în sfera de aplicabilitate a Legii nr. 297/2004 exista obligaţia de a se aplica cu prioritate normele speciale referitoare la cvorum şi drept de preferinţă acordat acţionarilor la majorarea capitalului indiferent de natura aportului.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunţate şi în fond admiterea acţiunii.
Intimata prin întâmpinare a reluat istoricul speţei şi a apreciat că dispoziţiile legale au fost corect aplicate. Potrivit intimatei, valoarea terenurilor aflate în administrarea SC H. SA, trebuia să fie doar reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit prin HG nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Pentru luarea acestor măsuri intimata a considerat că a fost respectat şi cvorumul şi, în fine, că dispoziţiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 sunt inaplicabile pentru că societatea nu se află în procedura de după privatizare. Faţă de aceste susţineri a solicitat să fie menţinută Decizia instanţei de apel.
Recursul este nefondat.
1. Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - vizează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Din cele două ipoteze ale articolului menţionat, recurenta a avut în vedere lipsa motivării.
În concret recurenta a considerat că au fost încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv şi în raport de prevederile art. 261 C. proc. civ., se constată că Decizia atacată cu recurs a analizat în ansamblu criticile formulate în cererea de apel şi a răspuns punctual la problemele de drept care erau de esenţa litigiului.
Fundamentarea unei soluţii nu presupune obligaţia instanţei de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte o examinare implicită a acestora. Din acest punct de vedere din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a remarcat corect faptul că motivele de apel sunt o reiterare a acţiunii cât şi faptul că singura critică ce a fost adusă sentinţei privea contradicţia între faptul că s-a reţinut inaplicabilitatea art. 215 din Legea nr. 31/1990 şi metoda de calcul imperativ reglementată de norma specială.
Sintetizând susţinerile apelantei instanţa de apel a argumentat în drept respingerea acestei critici, aşa încât soluţia este motivată. Opinia recurentei privind nemotivarea deciziei atacată cu recurs omite un aspect esenţial şi anume că apelul chiar devolutiv nu pune instanţa în situaţia de a relua toate chestiunile de fond şi de a analiza toate probele acesta fiind atributul instanţei de fond şi nu a unei instanţe de control judiciar.
În continuare, din redarea succintă a acestui motiv se poate observa că şi în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, recurenta aduce spre analiză în cadrul motivului prevăzut de pct. 7, probe cum ar fi adresa M.F.P. care în opinia sa nu poate să susţină faptul că valoarea terenurilor luată în discuţie pentru majorarea capitalului social a fost determinată corect. Mai trebuie reţinut că neindicarea în considerentele deciziei a tuturor textelor de lege pe care le evocă în recurs societatea reclamantă nu constituie o încălcare a art. 261 alin. (5) C. proc. civ. aşa cum s-a arătat deja mai sus. De asemenea nu poate fi vorba de o confuzie între temeiul legal aplicabil speţei şi critica sintetizată a susţinerilor care au fost făcute în apel. În consecinţă, având în vedere că raţiunea pentru care a fost respins apelul, a fost rostită de instanţa de apel care a răspuns la critica adusă sentinţei, motivul de nelegalitate invocat nu va fi reţinut. Nu în ultimul rând trebuie precizat şi faptul că prin prisma acestui motiv nu se pot rediscuta toate dispoziţiile legale menţionate de recurentă pentru că în realitate acestea nu vizează nemotivarea soluţiei. În plus din considerentele deciziei criticate rezultă că au fost indicate dispoziţiile incidente cauzei şi acest lucru este suficient pentru a fundamenta soluţia.
În fine, critica referitoare la admiterea cererii de intervenţie de către instanţa de fond nu a fost formulată în apel aşa cum se afirmă. Distinct de faptul că s-a formulat critica pentru prima dată în recurs trebuie reţinut şi faptul că nu s-a motivat în ce constă încălcarea legii în privinţa acestei cereri şi care este interesul său, pe acest aspect, de a susţine nelegalitatea soluţiei în conformitate cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Din acest punct de vedere, recurenta a reproşat instanţei de apel că a aplicat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. care reprezintă un text general şi că nu a indicat temeiul legal care a stat la baza respingerii apelului.
Critica nu poate fi primită întrucât din considerentele deciziei rezultă cu evidenţă care au fost dispoziţiile legale aplicabile speţei care au dus la fundamentarea concluziei de respingere a apelului. În consecinţă citarea art. 296 C. proc. civ. este corectă şi aşa cum afirmă recurenta acesta este un text general care se referă la soluţiile ce pot fi adoptate de instanţa de apel, printre acestea fiind şi cea de respingere a apelului în măsura în care se constată că s-au formulat critici neîntemeiate.
Al doilea argument în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la interpretarea şi aplicarea trunchiată a prevederilor HG nr. 1553/2003.
Înainte de a răspunde acestei critici trebuie reţinut că instanţele anterioare au stabilit corect în concursul dintre legea generală, Legea nr. 31/1990 şi legile speciale, că se aplică acestea din urmă. A doua chestiune care a fost avută în vedere de instanţe este cea referitoare reactualizarea valorii terenurilor cu coeficientul de reevaluare şi nu evaluarea acestora. Faţă de aceste precizări se constată că reactualizarea valorii terenurilor cu coeficientul de reevaluare stabilit prin HG nr. 1553/2003 nu înlătură aplicarea art. 143 din HG nr. 577 /2002. Tot corect s-a confirmat, în alţi termeni, că modalitatea reevaluării terenurilor este cea prevăzută de HG nr. 1553/2003 care a fost confirmată de altfel şi de M.F.P., toate aceste dispoziţii legale fiind în concordanţă în ce priveşte aplicarea lor şi cu faptul căintimata nu se afla în acel moment în procedura de după privatizare când ar fi devenit aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002. În fine faptul că s-a verificat procesul - verbal în legătură cu cvorumul ce a stat la baza adoptării hotărârii a cărei nulitate s-a cerut nu este o greşeală, care să lipsească hotărârile de temei legal cu atât mai mult cu cât nu s-a arătat în această privinţă care sunt dispoziţiile imperative încălcate de instanţă.
În raport de argumentele expuse, majorarea capitalului social a fost făcută în considerarea dispoziţiilor legale privind reactualizarea valorii terenului cu coeficientul de reevaluare prevăzut de HG nr. 1553/2003, valoarea luată în calcul fiind cea din anexele la certificatele de atestare a dreptului de proprietate.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SIF M. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 536 din 3 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2729/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2772/2008. Comercial → |
---|