ICCJ. Decizia nr. 2754/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2754/2008
Dosar nr. 27/1259/2007
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 693/C din 18 iunie 2007 Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamantă, aşa cum a fost precizată, a obligat-o pe pârâtă: la executarea contractului de vânzare - cumpărare din 16 septembrie 2004 şi livrarea pietrei brute conform clauzelor contractuale, la plata către reclamantă a sumei de 311.080 euro sau echivalentul în lei, la achitarea plăţii, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a neexecutării contractului, calculat începând cu 7 septembrie 2004, la zi şi la plata către reclamantă a daunelor compensatorii în sumă de 3.080 euro sau echivalentul în lei, pe fiecare zi, până la data reluării efective a livrărilor de piatră brută de calcar.
A fost obligată pârâta la 13.565 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Tribunalul constatând valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părţi la 16 septembrie 2004 în raport de art. 969 C. civ. a admis acţiunea aşa cum a fost precizată.
Împotriva sentinţei tribunalului în termen legal a formulat apel pârâta SC C.M.S. SRL Lereşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 121/A/C din 24 octombrie 2007 Curtea de Apel Piteşti a admis apelul formulat de pârâta SC C.M.S. SRL Lereşti, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, a obligat intimata - reclamantă să plătească apelantei - pârâte suma de 48.891 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în mod greşit s-a admis acţiunea reclamantei întrucât acest contract este nul absolut şi nu poate să producă consecinţe juridice.
Lipsa capacităţii de folosinţă la încheierea unui act juridic se sancţionează cu nulitatea absolută a actului respectiv, astfel că pârâta nu putea fi obligată la executarea unui contract nul absolut, ce nu produce efecte juridice.
Referitor la obiectul contractului instanţa de apel a reţinut că este ilicit deoarece prevederile contractuale stabilesc vânzarea de piatră calcar brută, în cantitatea de 12.000.000 tone, cu durata, până la exploatarea în întregime a zăcământului, clauze ce contravin dispoziţiilor Legii nr. 85/2003, potrivit cărora numai A.N.R.M. poate stabili limitele unei exploatări, astfel contractul fiind nul absolut.
În fine, instanţa de apel a reţinut că şi cauza contractului este ilicită, atrăgând nulitatea acestuia, deoarece reclamanta doreşte să obţină profit prin comercializarea unor bunuri aparţinând domeniului public al statului, fraudându-se astfel dispoziţiile legale în materie.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.C.G. SRL a declarat recurs şi a formulat cerere de repunere în termenul de recurs.
În susţinerea cererii recurenta a arătat că hotărârea a fost comunicată în mod greşit prin afişare la vechiul său sediu social (în prezent societatea având alt sediu social) deşi prin întâmpinarea depusă şi prin concluziile scrise s-a precizat că s-a ales ca sediu pentru comunicarea actelor de procedură, sediul Cabinetului de Avocatură, A.A. din Bucureşti, sector 1.
S-a susţinut că instanţa era obligată să ţină cont de sediul ales şi să dispună comunicarea hotărârii la adresa indicată de recurentă şi faţă de faptul că a luat la cunoştinţă de hotărâre la data de 18 decembrie 2007 recurenta este îndreptăţită la repunerea în termenul de formulare a recursului.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia solicitând în principal admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă ca urmare a încălcării dreptului la apărare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de SC C.M.S. SRL ca fiind netemeinică şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei comerciale formulată de instanţa de fond.
Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen şi respingerea recursului ca tardiv arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., iar susţinerile recurentei referitoare la neregularitatea procedurală a comunicării deciziei pronunţate în apel sunt infirmate de actele dosarului, astfel că reclamanta a declarat recursul la data de 19 decembrie 2007, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de legea procesuală.
Cererea de repunere în termenul de introducere a căii de atac se găseşte neîntemeiată şi se va respinge.
Articolul 103 alin. (1) C. proc. civ. prevede că neexecutarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Împrejurarea invocată de recurentă în sprijinul cererii de repunere în termenul de recurs referitoare la neregularitatea procedurală a comunicării deciziei pronunţate în apel, ca urmare a schimbării sediului în cursul procesului în etapa apelului în sensul că hotărârea a fost comunicată nelegal la vechiul sediu social şi nu l-a sediul ales indicat conform art. 98 C. proc. civ., prin întâmpinarea şi concluziile depuse la dosar - Cabinetul de Avocatură, A.A.A., Bucureşti, sector 1 nu este în măsură să determine admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac în condiţiile în care recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ. pentru ca schimbarea sediului să-şi producă consecinţele procesuale.
Potrivit art. 98 C. proc. civ., orice schimbare de domiciliu (sediu) intervenită pe parcursul judecării cauzei, fie în primă instanţă, fie ulterior pronunţării hotărârii de către instanţa de fond, fie în căile de atac trebuie comunicată instanţei sesizate cu judecarea cauzei şi părţii adverse.
Încunoştiinţarea instanţei se face prin petiţie scrisă depusă la dosar, iar încunoştiinţarea părţii adverse prin scrisoare recomandată, recipisa de predare a acesteia urmând a fi depusă la dosar odată cu petiţia de încunoştiinţare a instanţei despre schimbarea domiciliului (sediului).
Neîndeplinirea acestei obligaţii face ca procedura de citare sau de comunicare a actelor de procedură la domiciliul iniţial să fie considerată legală.
În cauză actele dosarului nu relevă îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite sub sancţiunea neluării în seamă, reglementate prin art. 98 C. proc. civ., respectiv a încunoştiinţării părţii adverse prin scrisoare recomandată şi anexarea recipisei de predare a acesteia.
Prin sintagma „împrejurare mai presus de voinţa ei” legiuitorul a înţeles să reglementeze acele situaţii de natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului în termenul prevăzut, asimilat forţei majore, or recurenta prin cerere de repunere în termenul de declarare a recursului solicita a i se acorda propriei culpe, valoare de împrejurare mai presus de voinţa sa.
Constatând că recurenta nu a fost împiedicată printr-un motiv mai presus de voinţa sa să depună recursul în termen legal în baza art. 103 C. proc. civ., cererea de repunere în termen va fi respinsă.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că hotărârea recurată a fost comunicată legal recurentei - reclamate la data de 27 noiembrie 2007 la sediul social iniţial corespunzător cadrului procesual stabilit, conform dovezii de comunicare existentă la fila 122, Dosar nr. 27/1259/2007.
Cum recursul declarat de recurenta - reclamantă a fost înregistrat la Curtea de Apel Argeş la data de 19 decembrie 2007 rezultă că actul de procedură a fost îndeplinit cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen formulată de recurenta - reclamantă.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta SC A.C.G. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 121/A/C din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2008. Comercial. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 2755/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire -... → |
|---|
