ICCJ. Decizia nr. 2795/2008. Comercial. Dizolvare societate. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2795
Dosar nr. 619/44/2007
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2008
Asupra perimării recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1644 din 29 iunie 2006 pronunţată în Dosar nr. 2482/2006 al Tribunalului Galaţi, secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul O.N.R.C. Bucureşti reprezentat prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi şi în consecinţă s-a dispus dizolvarea SC A. SRL Frumuşiţa precum şi comunicarea hotărârii către D.G.F.P. Galaţi şi publicarea în M. Of. al României, pe cheltuiala reclamantului, cu motivarea că pârâta a încălcat prevederile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de a depune situaţiile financiare anuale aferente anilor 2003 şi 2004.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 412 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL Frumuşiţa.
La termenul din 17 ianuarie 2008, Curtea în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părţi nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă a dispus suspendarea soluţionării cauzei (fila 18), care a rămas în nelucrare o perioadă de timp mai mare de şase luni.
În consecinţă, în baza art. 248 alin. (1) şi (3) raportat la art. 252 C. proc. civ., conform cărora orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de şase luni, în materie comercială, Curtea a constatat din oficiu perimarea recursului declarat de pârâta SC A. SRL Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Galaţi împotriva Deciziei nr. 412/R din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
Părțile dosarului
(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)
- S.C. AVAMPRESS S.R.L. GALATI - Recurent (Pârât)
- O.N.R.C.B - OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL GALATI - Intimat (Reclamant)
Termenele dosarului
Dată de ședință | Oră începere ședință | |
---|---|---|
08.11.2007 | 9:00 |
|
17.01.2008 | 9:00 |
|
09.10.2008 | 9:00 |
|
← ICCJ. Decizia nr. 2794/2008. Comercial. Anulare licitaţie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2796/2008. Comercial. Actiune în daune... → |
---|