ICCJ. Decizia nr. 2798/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2798/2008
Dosar nr. 18177/3/2006
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6705 din 16 mai 2007 pronunţată în Dosar nr. 18177/3/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC R.H. SA Bucureşti pentru obligarea acesteia la plata sumei de 2.040.000.000 lei penalităţi de întârziere datorate conform contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 1997 completat prin actele adiţionale din 20 mai 1998 şi 19 martie 1999 şi a sumei de 840.000.000 lei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente investiţiei nerealizate scadente la 31 decembrie 1998 şi respectiv a sumei de 1.200.000.000 lei penalităţi de întârziere calculate pentru nerealizarea obligaţiei investiţionale scadente la data de 31 decembrie 1999.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 21 mai 1997 încheiat între antecesorul reclamantei şi SC C. SA s-a convenit vânzarea unui număr de 10.577 acţiuni nominative, reprezentând 40% din capitalul social al SC C. SA Bucureşti, cumpărătorul obligându-se conform clauzei 7.4 din contract să efectueze investiţii în societatea privatizată, în sumă minimă de 6.800.000.000 lei pe o perioadă de 2 ani de la semnarea contractului, conform programului de investiţii stabilit în anexa 1 la contract.
Aceste investiţii urmau să fie efectuate în natură sau în numerar fie din sursele proprii ale cumpărătorului, fie din fonduri împrumutate de acesta începând cu anul 1997.
Totodată, conform clauzei prevăzute la art. 7.4.1 din contract părţile au convenit ca în ipoteza neefectuării investiţiilor la scadenţă, cumpărătorul va plăti o penalitate egală cu 30% din suma neinvestită până la fiecare din datele prevăzute în anexa 1, iar potrivit clauzei din art. 7.4.2 cumpărătorul era obligat să transmită vânzătorului până la data de 30 aprilie a anului 1998 şi respectiv 1999 un certificat semnat de cenzorii societăţii, care să ateste efectuarea investiţiilor.
Ulterior încheierii contractului din litigiu, pârâta a fuzionat prin absorbţie la data de 23 decembrie 1997 cu SC C. SA şi SC C. SA stabilindu-se şi o creştere a capitalului social de la 9.204.914.433 lei la 60.688.726.737 lei ca urmare a aportului în natură în sumă de 50.672.838.588 lei reprezentând utilaje destinate producţiei importate de SC C. SA.
În privinţa obligaţiilor investiţionale la efectuarea cărora s-a obligat pârâta, tribunalul a reţinut în baza expertizei contabile dispuse în cauză că în anul 1988 aceasta a realizat investiţii în sumă de 27.121.586.464 lei informând-o şi pe reclamantă prin adresa din 29 februarie 1999.
În consecinţă, prin Protocolul din 26 aprilie 1999 reclamanta restituie pârâtei suma de 1.798.090.000 lei reprezentând contravaloarea a 40% din acţiunile deţinute de reclamantă la SC C. SRL, sumă care de asemenea a fost utilizată de pârâtă pentru achiziţionarea de utilaje în legătură cu contractul din 1997.
Efectuarea investiţiilor, arată tribunalul este continuată şi prin certificatul emis de cenzorii societăţii - conform clauzei 7.42 din contract - din care rezultă că utilajele achiziţionate au fost puse în funcţiune în secţiile de producţie, iar reclamanta a aprobat operaţiunea prin care utilajele au fost trecute din grupa imobilizări corporale în aceea de imobilizări financiare.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 594 din 4 decembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a VI-a comercială.
Instanţa de control judiciar, în argumentarea soluţiei pronunţate a reţinut în plus faţă de considerentele avute în vedere de tribunal faptul că utilajele importate în vederea îndeplinirii obligaţiilor înscrise în contract nu au ieşit din patrimoniul societăţii pârâte, deşi acestea au fost aduse ca aport în natură la SC R.A.M. SA Borsec, deoarece valoarea lor se regăseşte în patrimoniu sub forma acţiunilor pe care pârâta le deţine la societatea anterior menţionată, în sensul că aceeaşi valoare în loc să fie înregistrată în categoria imobilizărilor corporale se regăseşte în cea a imobilizărilor financiare. Dat fiind faptul că ambele conturi fac parte din activul bilanţului societăţii, ca expresie valorică a patrimoniului, rezultă că obligaţiile contractuale asumate de intimată au fost realizate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că potrivit clauzelor contractului în ipoteza neefectuării investiţiei la scadenţă intimata era obligată la plata unei penalităţi egale cu 30% din suma neinvestită, iar conform legislaţiei contabile efectuarea investiţiei înseamnă majorarea efectivă a patrimoniului cu contravaloarea acesteia la finele fiecărui an. Această majorare urmând să se regăsească în bilanţul contabil aferent exerciţiului financiar încheiat însoţit de raportul administratorilor şi al cenzorilor precum şi a documentelor justificative.
Deşi, niciuna dintre aceste cerinţe nu au fost îndeplinite în cauză, iar la data de 3 noiembrie 1998 a fost redus capitalul social al intimatei cu suma de 50.672.699,028 mii lei, care include şi valoarea utilajelor ce au făcut obiectul angajamentului investiţional şi care în realitate nu au intrat în patrimoniul societăţii cumpărate cu caracter definitiv în sensul art. 3 din O.G. nr. 25/2002, în mod nelegal s-a apreciat ca fiind îndeplinite obligaţiile contractuale asumate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel, confirmând soluţia tribunalului că în sensul art. 3 din O.G. nr. 25/2002 investiţia reprezintă: „imobilizările corporale sau necorporale definite conform legislaţiei contabile, aportul în numerar sau în natură care sunt intrate în patrimoniul societăţii cu caracter definitiv”.
Din această perspectivă, reducerea capitalului social al intimatei, ulterior realizării investiţiei nu este relevantă pe de o parte deoarece conform clauzelor contractuale efectuarea investiţiilor nu e condiţionată de majorarea capitalului social şi pe de altă parte pentru că în acest mod echipamentele respective nu au ieşit din patrimoniul societăţii ci valoarea lor se regăseşte în patrimoniu sub forma imobilizărilor financiare, adică a acţiunilor pe care intimata le deţine la societate la a cărei majorare de capital a participat prin aportul său în natură.
De altfel, - contrar celor susţinute de recurentă - aceste imobilizări financiare se regăsesc ca active în bilanţul societăţii ca expresie valorică a patrimoniului său, ceea ce confirmă realizarea obligaţiilor contractuale asumate, după cum corect au reţinut şi argumentat ambele instanţe.
În consecinţă, criticile formulate de recurentă fiind nefondate vor fi respinse ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 594 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2799/2008. Comercial. Actiune în daune... → |
|---|
