ICCJ. Decizia nr. 2832/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2832/2008
Dosar nr. 507/43/2007
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, astfel cum a fost întregită şi modificată, reclamanta SC S.E. SRL Botoşani a solicitat în contradictoriu cu SC R.B. SA Târgu Mureş şi SC S.E. SRL, Filiala Tecuci, să se constate existenţa delegaţiei perfecte în contractele de delegaţie din data de 29 septembrie 2003 şi respectiv 3 septembrie 2003 încheiate între SC S.E. SRL în calitate de debitor delegant, SC S.E. SRL, Filiala Tecuci, în calitate de debitor delegat şi SC R.B. SA, sucursala Iaşi, în calitate de creditor delegatar; să se constate nulitatea unor clauze din capitolele III, IV şi V şi pe cale de consecinţă să se constate că SC S.E. SRL nu mai are datorii faţă de bancă.
Potrivit susţinerilor reclamantei, urmare încheierii cu societatea bancară a contractului de credit nr. 685/2002 pentru suma de 13 miliarde lei, s-a convenit la 29 septembrie 2003 prin contractul de delegaţie încheiat la acea dată ca Filiala Tecuci să preia obligaţiile pe care societatea le are faţă de bancă conform contractului de credit, astfel încât, filiala, cu acordul băncii a preluat creditul contractat, ceea ce impune concluzia existenţei unei delegaţii perfecte.
Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa comercială nr. 2370 pronunţată la 4 octombrie 2006, a respins excepţiile lipsei capacităţi de folosinţă şi de exerciţiu a SC R.B., sucursala Iaşi şi pe fond a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reţine că, Legea nr. 58/1998 care reglementa la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului, activitatea bancară, acorda posibilitatea sucursalelor să se angajeze în operaţiuni financiare, cu precizarea că acestea se realizează „în numele şi contul băncii”.
Ca, actele pe care le reclamă desfăşurarea activităţii sucursalei sunt încheiate prin reprezentanţi, respectiv directorul general şi directorul adjunct, desemnaţi de societatea bancară, raporturile acestora cu banca fiind întemeiate pe contractul de mandat.
Totodată, tribunalul constată că în contractele de delegaţie care fac obiectul litigiului la rubrica creditor delegatar este menţionată societatea bancară, după care urmează menţionata sucursală Iaşi, ceea ce oferă suficiente repere celorlalţi contractanţi să cunoască împrejurarea că societatea care se obligă este R.B. SA.
Referitor la existenţa delegaţiei perfecte în cele două contracte de delegaţie încheiate la data de 3 septembrie 2003 şi respectiv 29 septembrie 2003, tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condiţiile unei delegaţii perfecte deoarece creditorul nu a declarat expres că descarcă pe debitorul ce a făcut delegaţia.
În acest sens, tribunalul constată că, încă de la încheierea primului contract la 3 septembrie 2003 s-a menţionat în capitolul IV „Efectele contractului” că „părţile convin asupra faptului că transformarea raportului contractual prin asumarea obligaţiei de plată a sumei de 13 miliarde lei de către debitorul delegat alături de debitorul delegant are loc cu menţinerea până la data achitării integrale a sumei a garanţiilor constituite de debitorul delegant”.
Concluzionând, prima instanţă, constată că nici unul dintre cele două contracte de delegaţie nu conţine clauze susceptibile de a fi anulate întrucât la momentul încheierii lor acestea erau conforme cu dispoziţiile legale, iar întocmirea lor succesivă, nu constituie o cauză de nulitate, fiind fără putinţă de tăgadă, că părţile, de comun acord, au înţeles să modifice conţinutul primului contract de delegaţie, cu cel încheiat la 29 martie 2003 în care se face referire la art. 1132 C. civ. şi la delegaţia imperfectă.
Apelul declarat de reclamanta SC S.E. SRL Botoşani prin lichidator judiciar C.I. IPURL, la data de 16 noiembrie 2006, împotriva sentinţei fondului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 70/ A din data de 22 octombrie 2007.
Răspunzând motivului de apel referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a Sucursalei Iaşi a băncii pârâte, instanţa de control judiciar apreciază că soluţia fondului este legală, sucursala, fără a avea personalitate juridică poate efectua activităţi specifice domeniului bancar în limitele mandatului conferit de bancă, operaţiunile derulate de sucursală fiind coordonate şi angajate prin semnăturile celor două persoane desemnate prin Ordinul nr. 39/1996 şi 38/19 decembrie 1996 ale Preşedintelui Consiliului de Administraţie al băncii.
Referitor la fondul cauzei, instanţa constată că în ambele contracte obiectul este identic, efectele contractului, respectiv o delegaţie imperfectă, sunt determinate, nu numai de menţiunea expresă a delegaţiei imperfecte, dar şi de ansamblul clauzelor convenite.
Confirmând în totalitate argumentele avute în vedere de prima instanţă, Curtea de apel respinge, ca nefundat, apelul formulat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC S.E. SRL a declarat recurs, la data de 26 noiembrie 2007, recurs ce a fost însuşit de actualul lichidator judiciar C.I. IPURL desemnat în procedura falimentului acestei societăţi, potrivit înscrisului depus în acest sens la data de 29 septembrie 2008.
Recurenta a invocat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut în sinteză următoarele:
- respingerea excepţiilor privind lipsa capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a pârâtei SC R.B. SA, sucursala Iaşi, este greşită deoarece capacitatea de folosinţă şi exerciţiu a persoanei juridice sunt atribute care derivă din existenţa personalităţii juridice, iar conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 58/1998 sucursalele sunt unităţi operaţionale fără personalitate juridică, astfel că, fiind doar subunităţi operaţionale ele nu pot încheia contracte şi nu poate primi un mandat, neputând participa în nume propriu la circuitul civil;
- hotărârea instanţei de apel este nemotivată, în condiţiile în care se mărgineşte la a menţine soluţia primei instanţe;
- argumentele cu privire la existenţa delegaţiei perfecte în contractele de delegaţie încheiate la 3 septembrie 2003 şi 29 septembrie 2003 sunt cele prezentate pe parcursul procesului şi prin concluzii scrise depuse la termenul din 27 iunie 2006 la care s-au ataşat modele de contracte de delegaţie utilizate de societatea bancară.
La data de 3 octombrie 2008 intimata pârâtă SC R.B. SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului.
În esenţă, intimata a susţinut că în conformitate cu statutul societăţii şi propriul regulament de funcţionare, sucursala Iaşi, a fost mandatată să desfăşoare în mod direct activităţi de creditare, de plăţi şi decontări, tranzacţii în cont propriu sau al clienţilor, contractele în cauză fiind semnate de directorul Sucursalei persoană mandatată legal prin ordinul nr. 470/1999.
Cu privire la caracterul imperfect al delegaţiei, arată că, în contracte se prevede expres că obligaţia de plată este asumată de debitorul delegat alături de debitorul delegant.
Înalta Curte, examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Referitor la respingerea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă şi exerciţiu a Sucursalei societăţii bancare, potrivit dispoziţiilor legale peremptorii, art. 3 din Legea nr. 58/1998 în vigoare la data încheierii contractelor de delegaţie, Sucursala este o unitate operaţională a băncii, fără personalitate juridică, care însă efectuează în mod direct toate sau unele din acţiunile băncii, în limita mandatului dat de aceasta.
2. În cauză, prin actul constitutiv şi statutul SC R.B. SA astfel cum au fost modificate s-a hotărât înfiinţarea Sucursalei Iaşi, a cărei activitate a fost stabilită cu referire expresă la operaţiuni bancare în lei şi valută şi alte activităţi permise societăţii bancare, angajarea în aceste operaţiuni financiar bancare fiind în numele şi contul băncii.
3. În acest sens, în statutul de organizare şi funcţionare a Sucursalei din Iaşi se precizează că Sucursala este condusă de un director numit cu îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 31 din Normele B.N.R. nr. 31/1999, director care reprezintă şi angajează sucursale în relaţiile cu terţii în cadrul competenţei date de centrala băncii (art. 8).
4. Prin urmare, înfiinţarea Sucursalei Iaşi a băncii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi a normelor B.N.R., competenţele stabilite prin statutul de organizare şi funcţionare fiind exercitate în limitele mandatului dat de societatea bancară, cu alte cuvinte, cu numele şi contul societăţii mame.
5. Susţinerea recurentului, în sensul că sucursala neavând personalitate juridică, nu poate încheia nici un act juridic, se fundamentează pe invocarea trunchiată a dispoziţiilor legale incidente şi pe un raţionament fals, care scapă din vedere scopul pentru care sunt constituite aceste unităţi operaţionale dependente din punct de vedere juridic de o instituţie bancară şi care efectuează în mod direct toate sau unele din activităţile acesteia conform statutului său de organizare şi funcţionare.
6. În ce priveşte critica întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând nemotivarea soluţiei adoptate în apel, susţinerile recurentei sunt nefondate.
Deşi instanţa de apel menţine ca legală şi temeinică soluţia fondului, în considerentele sale examinează distinct, fiecare motiv de apel, argumentele aduse în sprijinul soluţiei adoptate fiind în deplină concordanţă cu aceasta.
7. În sfârşit, referitor la ultimul motiv de recurs vizând fondul cauzei respectiv constatarea existenţei delegaţiei perfecte în cele două contracte de delegaţie supuse examinării, Înaltei Curţi constată că motivul de nelegalitate invocat nu a fost dezvoltat potrivit cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Trimiterea pe care recurentul o face la argumentele prezentate cu ocazia judecăţii în primă instanţă, respectiv la notele scrise depuse, la data de 27 iunie 2006, în faţa primei instanţe, nu îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile legale care reglementează recursul, dispoziţiile cuprinse în Titlul V Capitolul I C. proc. civ., potrivit cărora, recursul în actuala reglementare este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, admisibilă pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicarea şi dezvoltarea lor prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat înăuntrul termenului de recurs fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina cauza sub toate aspectele în raport de susţinerile şi apărările părţilor în celelalte grade procesuale ci numai în raport de motivele de nelegalitate invocate şi dezvoltate prin cererea de recurs sau prin memoriu separat, înăuntrul termenului de recurs.
Aşa fiind, simpla enunţare de către recurent a motivului de nelegalitate fără o explicitare şi argumentare a criticilor în raport de cele statuate prin hotărârea atacată, are un caracter pur formal, neputând face obiectul controlului pe calea recursului.
Totodată, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., referitoare la termenul de motivare a recursului dezvoltarea motivului de nelegalitate cu ocazia concluziilor orale la data judecăţii cauzei şi ulterior prin concluziile scrise depuse se plasează în afara termenului legal statuat de art. 303 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.E. SRL Botoşani prin lichidator judiciar C.I. IPURL (fost Cabinet Individual de Practician în insolvenţă C.M.), împotriva deciziei nr. 70/ A din 22 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2906/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
