ICCJ. Decizia nr. 2940/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2940/2008
Dosar nr. 693/35/2006
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 3 ianuarie 2005, reclamanta SC S.F. SA Satu Mare a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL Satu Mare la plata sumei de 812.114.064 lei şi 21.188 DOLARI S.U.A. calculată la 21 decembrie 2004 şi la penalităţi în continuare până la achitarea integrală a datoriei restante, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei să-i restituie contravaloarea materialului lemnos rămas în custodia reclamantei în valoare de 513.300.000 lei vechi, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 575/ LC din 19 decembrie 2005, a admis în parte acţiunea reclamantei şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta din urmă la 51.223,45 lei (Ron) şi 21.188 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloare servicii prestate, active şi penalităţi de întârziere.
S-au respins restul pretenţiilor solicitate şi pârâta a fost obligată la 3.697,83 lei cheltuieli de judecată şi contravaloarea expertizei în cotă de 1/2.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta SC T. SRL Ciuperceni are faţă de reclamanta SC S.F. SA Satu Mare conform contractului de procesare nr. 1406 din 24 aprilie 2002 o datorie de 550.585.280 lei vechi, din care 303.838.093 lei contravaloare facturi şi 246.747.187 lei vechi penalităţi aferente.
La rândul său şi reclamanta îi datorează pârâtei suma de 1.139.624.129 lei vechi reactualizată în baza titlului executor, respectiv Ordonanţa nr. 932/LC/2004 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pusă în executare potrivit dosarului nr. 228/2004, reclamanta trebuie să achite pârâtei suma de 43.347.742 lei vechi, fără TVA.
În urma compensărilor datoriilor reciproce potrivit art. 1143 şi 1144 C. civ., pârâta a fost obligată la 51.223,45 lei şi 21.188 DOLARI S.U.A. reprezentând contravaloare servicii prestate, active şi penalităţi de întârziere.
Prin decizia nr. 181 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC T. SRL împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, ce a fost schimbată în parte în sensul că s-a redus cuantumul penalităţilor de întârziere acordate reclamantei SC S.F. SA de la 12.979 DOLARI S.U.A. la 9.177 DOLARI S.U.A., pârâta-reclamantă a fost obligată către reclamanta-pârâtă cu titlu de contravaloare active şi penalităţi de întârziere, la echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 18.254 DOLARI S.U.A. şi la 3.060,58 lei cheltuieli de judecată şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că instanţa de fond nu a făcut o interpretare greşită a probelor administrate, aspect ce rezultă şi din expertizele efectuate atât în primă instanţă cât şi în apel şi mai mult contraexpertiza dispusă de această instanţă care a stabilit că pârâta are o datorie mult mai mare faţă de reclamantă reprezentând contravaloare facturi de procesare şi vânzare de active, dar nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.
Referitor la penalităţile de întârziere prevăzute de art. 4 din contractele de vânzare active nr. 54 din 11 decembrie 2002 şi 54/ A din 11 decembrie 2002 s-a reţinut că pârâta-reclamantă este în culpă pentru că a stat în pasivitate privind efectuarea compensării, ca modalitate de plată a preţului, şi că nu este suficientă simpla recunoaştere a datoriei.
În ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere, acesta a fost redus de la suma de 12.979 DOLARI S.U.A. la 9.177 DOLARI S.U.A. având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 care prevăd că acestea nu pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, iar părţile nu au prevăzut contrariul prin clauza penală din contractele încheiate.
Împotriva acestei decizii pârâta SC T. SRL a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi a susţinut că decizia instanţei de apel are o motivare contradictorie, în sensul că în partea iniţială a considerentelor se reţine că intimata-reclamantă SC S.F. SA datorează recurentei-pârâte suma de 94.275,6744 lei reprezentând contravaloare marfă, pentru ca în final să se precizeze că raportul de contraexpertiză nu a stabilit în sarcina reclamantei-pârâte SC S.F. SA nici o datorie faţă de apelantă reprezentând contravaloarea materialului lemnos rămas în custodia acesteia.
Critica nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
În speţă, instanţa de apel a reţinut că intimata-reclamantă are de plătit recurentei-pârâte suma de 94.275,6744 lei reprezentând contravaloare facturi, care însă au făcut obiectul dosarului nr. 1168/2004 al Tribunalului Satu-Mare şi pentru care apelanta deţine deja un titlu.
S-a menţionat că în concluziile raportului de contraexpertiză efectuată la instanţa de apel s-a reţinut că datoria pârâtei faţă de reclamantă este mult mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond şi astfel s-au înlăturat motivele de apel vizând soluţia instanţei de fond cu privire la datoriile reciproce, cu motivarea că nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.
Faţă de considerentele reţinute, va fi înlăturată critica recurentei privind motivarea contradictorie a deciziei atacate.
Recurenta a invocat acelaşi temei juridic, dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a omis să analizeze motivul de sub pct. 1 lit. c) din scriptul intitulat „Detalierea şi completarea motivelor de apel” în care a arătat că perfectarea contractului de procesare s-a făcut la data de 24 aprilie 2002, iar la 11 decembrie 2002 părţile au încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare primul în valoare de 10.189 DOLARI S.U.A., iar al doilea în valoare de 797 DOLARI S.U.A.
S-a invocat că la art. 2 din contract s-a prevăzut preţul, iar la art. 3 modalitatea de plată a acestuia, respectiv „compensare”. Deci prin voinţa comună a părţilor s-a stabilit că recurenta-pârâtă nu mai are nici o datorie faţă de intimata-reclamantă, aceasta fiind stinsă prin compensare cu o altă datorie anterioară a intimatei faţă de pârâtă.
Prin neanalizarea acestui motiv de apel recurenta a invocat faptul că instanţa a omis să se pronunţe asupra compensării datoriilor reciproce ale părţilor şi astfel s-au încălcat dispoziţiile art. 1144 C. civ.
Nici aceste critici nu sunt fondate.
Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că aceasta a răspuns tuturor motivelor invocate de pârâta-apelantă aşa încât nu se poate reţine că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Susţinerea recurentei că instanţa de apel nu a analizat motivul invocat sub pct. 1 lit. c) din „Detalierea şi completarea motivelor de apel”, nu poate fi reţinută, deoarece instanţa trebuie să răspundă apelantei la motivele de apel, şi nu să analizeze argumentele (subpuncte) pe care aceasta şi-a întemeiat criticile formulate.
Afirmaţia recurentei că instanţa de apel nu a examinat problema compensării datoriilor reciproce ale părţilor şi astfel s-au încălcat dispoziţiile art. 1144 C. civ., nu poate fi reţinută cât timp din considerentele deciziei rezultă că aceasta nu a împărtăşit punctul de vedere al instanţei de fond care a reţinut compensarea datoriilor reciproce, întrucât expertiza efectuată în apel a stabilit că reclamanta nu are nici o datorie faţă de pârâtă.
Instanţa de apel a menţinut însă soluţia pronunţată de prima instanţă, deoarece nu i se putea agrava situaţia pârâtei în propria cale de atac.
Critica recurentei în sensul că instanţa de apel a omis să analizeze motivul de apel de la pct. 1 lit. b) din „Detalierea şi completarea motivelor de apel”, în care a precizat că reclamanta nu i-a predat materialul lemnos procesat, pe de o parte se referă la un argument invocat de aceasta în susţinerea motivului de apel de la pct. 1, iar pe de altă parte vizează un aspect legat de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia, care nu poate fi cenzurat de instanţa de control judiciar.
În ultimul motiv de recurs s-a invocat că instanţa de apel nu a analizat critica ce viza modul de soluţionare de către judecătorul fondului a cererii reconvenţionale.
S-a susţinut că nu a fost examinat un aspect esenţial privind diferenţa cantitativă şi valorică între cantitatea de material lemnos furnizată reclamantei de către pârâtă conform documentelor financiar contabile şi cantitatea de material lemnos prelucrat şi valoarea acestuia remisă de reclamantă. Că în acest fel SC S.F. SA trebuia să aibă un stoc de cherestea mult mai mare decât 11,58 mc găsiţi în depozit cu ocazia efectuării expertizei.
Această critică nu poate fi analizată deoarece nu se referă la nelegalitatea deciziei recurate, şi la aspecte privind interpretarea şi aprecierea probelor ce vizează netemeinicia hotărârii, care nu pot fi cenzurate de instanţa de control judiciar.
Faţă de considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefundat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SRL Ciuperceni împotriva deciziei nr. 181/ AC din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2915/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2942/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
