ICCJ. Decizia nr. 2908/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2908/2008
Dosar nr. 1308/42/2007
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 325 din 26 februarie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC Y.C. SRL cu sediul social în municipiul Ploieşti judeţul Prahova în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC D. SA cu sediul social în comuna Brazi sat Negoieşti judeţul Prahova.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
De asemenea, au fost respinse excepţiile de prematuritate şi de neexecutare a contractului.
A mai fost constatată intervenită rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 23/2003.
S-a dispus obligarea pârâtei-reclamante să plătească reclamantei pârâte suma de 171.298 Ron reprezentând contravaloare investiţii, inclusiv dobânda legală aferentă la data plăţii, cât şi suma de 4592 DOLARI S.U.A. în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
A mai fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 6838,69 Ron contravaloare utilităţi, suma de 16.993,14 Ron rest de plată chirie pentru perioada 15 ianuarie 2006 – 14 februarie 2006 cât şi contravaloarea în lei a sumei de 10.260 DOLARI S.U.A. la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere.
În final, a fost respinsă în tot cererea reconvenţională.
Instanţa de fond a reţinut în principal că, la data de 15 august 2003, între SC Y.C. SRL şi SC D. SA s-a încheiat contractul de închiriere nr. 23/2003, prin care pârâta, în calitate de proprietar, a închiriat reclamantei, în calitate de locatar, spaţiul constituit din teren şi hală metalică de oţel galvanizat, o suprafaţă de 1400 m.p., situat în comuna Brazi, sat Negoieşti, Zona Industrială D., în schimbul unei chirii lunare de 3,28 DOLARI S.U.A./m.p/lună, pe o perioadă de 5 ani, până la data de 14 august 2008.
Din conţinutul înscrisurilor şi expertizei contabile a rezultat că reclamanta a efectuat lucrări de investiţii la imobilul proprietatea pârâtei, cu acordul acesteia, lucrări de investiţii care s-au ridicat la suma de 171.298 lei, pentru care pârâta în parte a emis facturi.
Potrivit înţelegerii părţilor, dacă locatarul nu-şi îndeplineşte obligaţia de plată la scadenţă, iar întârzierea depăşeşte 30 de zile de la data scadenţei, contractul se desfiinţează de drept cu această dată, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau alte formalităţi prealabile, desfiinţarea făcându-se în virtutea pactului comisoriu de gradul IV.
Din adresa nr. 569 din 6 martie 2006 reiese că reclamanta a adus la cunoştinţă pârâtei imposibilitatea de a mai achita chiria, devenind incidente dispoziţiile art. 5 din contract, vizând rezilierea.
S-a apreciat că deşi reclamanta a solicitat pârâtei la data de 23 ianuarie 2006 să procedeze la încheierea unui proces verbal de predare-primire asupra spaţiului ce a făcut obiectul închirierii, ca urmare a rezilierii contractului, aceasta nu a fost de acord, motiv pentru care spaţiul a fost părăsit fără semnarea documentului expus anterior.
Capătul de cerere privind contravaloarea garanţiei de 4592 DOLARI S.U.A. a fost găsit întemeiat, deoarece odată cu intervenirea rezilierii contractului şi predarea spaţiului către reclamantă, pârâtei îi revine obligaţia din art. 7 lit. a) din acelaşi contract.
Raportul de expertiză contabilă a evidenţiat că reclamanta datorează pârâtei suma de 6838,69 Ron cu titlu de contravaloare utilităţi şi 16.993,14 Ron cu titlu de chirie rest de plată pe perioada 15 ianuarie 2006 – 14 februarie 2006, sume care au şi fost recunoscute.
Tot pe calea cererii reconvenţionale s-a mai reţinut că reclamanta datorează pârâtei penalităţi de întârziere aferente plăţii cu întârziere a chiriei pe perioada 15 noiembrie 2005 – 14 februarie 2006.
Cererea pârâtei cu privire la obligarea reclamantei la plata daunelor interese a fost respinsă, cu motivarea că nu au fost dovedite.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia nr. 232 din 15 noiembrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC D. SA împotriva sentinţei nr. 325/26 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia comercială, fiind preluate în esenţă toate argumentele expuse de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 232 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs SC D. SA, care în temeiul art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, în principal prin modificarea hotărârilor recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale, iar în subsidiar casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că până la data închiderii dezbaterilor reclamanta nu şi-a precizat cererea, în sensul majorării pretenţiilor, în urma întocmirii raportului de expertiză contabilă, care a concluzionat o variantă a pretenţiilor la cuantumul de 171.298 Ron. Soluţia recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, prin aceea că fără a fi investită cu cercetarea validităţii contractului instanţa şi-a întemeiat argumentele în ceea ce priveşte efectele pactului comisoriu de gradul IV şi culpa contractuală pe o situaţie ipotetică şi nereală, nesocotindu-se forţa obligatorie a contractului vizând termenul şi obligaţia de a preda spaţiul închiriat. De asemenea, în mod greşit a fost admisă cererea reconvenţională numai în parte, atâta timp cât au fost constatate investiţii efectuate de societatea pârâtă în cuantumul stabilit de expertiză.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse de pârâtă în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc de părţi în cadrul contractului de închiriere nr. 23 din 15 august 2003, având ca obiect folosinţa unui spaţiu constituit din teren şi hală metalică din oţel galvanizat, în suprafaţă de 1400 m.p., situat în comuna Brazi, sat Negoieşti, Zona Industrială D..
Reclamanta SC Y.C. SRL, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată, a cerut obligarea pârâtei la plata reactualizată a sumei 147.357,20 Ron cu titlu de contravaloare investiţii efectuate cu acordul expres al proprietarului la spaţiul închiriat, restituirea garanţiei în sumă de 500.000 Ron (echivalentul în lei a 4.592 DOLARI S.U.A. la cursul din data plăţii) precum şi cheltuieli de judecată.
Nu poate fi primită critica recurentei sub aspectul că instanţa a acordat „plus petita”, deoarece suma de 147.357,20 lei, iniţial solicitată, a fost reactualizată prin raportul de expertiză contabilă şi suplimentul la acest raport, la nivelul sumei de 171.298 Ron.
La termenul din 19 februarie 2007, instanţa de fond a primit din partea reprezentantului legal al SC Y.C. SRL concluzii scrise, prin care reclamanta a expus fără echivoc că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 171.298 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate la hala 3, în concordanţă cu precizările care se regăsesc în raportul de expertiză.
Din această perspectivă, devin aplicabile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da alt termen, ci se va trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii. La rândul ei jurisprudenţa a statuat că cererea de mărire a câtimii obiectului acţiunii poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului şi se consemnează în încheierea de şedinţă, fără a fi necesar consimţământul pârâtei.
Judicios argumentat şi bine documentat, s-a apreciat că în cauză nu a rezultat culpa reclamantei intimate în ceea ce priveşte rezilierea contractului de închiriere, aceasta având loc ca urmare a incidenţei pactului comisoriu de gradul IV, care se regăseşte stipulat ca urmare a liberei manifestări de voinţă a părţilor contractante.
Nici critica recurentei privind soluţionarea cererii reconvenţionale nu este justificată, prin aceea că această cerere a fost admisă numai în parte, conform probatoriului administrat, respectiv a înscrisurilor depuse coroborat cu concluziile raportului de expertiză.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva deciziei nr. 232 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, nefiind îndeplinită nicio cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC D. SA Brazi împotriva deciziei nr. 232 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2915/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
