ICCJ. Decizia nr. 2840/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2840/2008
Dosar nr. 11715/30/2005
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA cu sediul în Timişoara, a chemat în judecată pe pârâta SC T.A.S.S. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 420.445,89 lei diferenţă de preţ neachitat şi 19.620,79 lei dobânzi, rezultată din executarea contractului de antrepriză de lucrări de construcţii.
Pârâta, prin cerere reconvenţională, a solicitat să se constate că reclamanta nu a îndeplinit corespunzător şi la termen obligaţiile contractuale şi să fie obligată la 132.638,6 euro penalităţi de întârziere iar în subsidiar să se constate compensaţia datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici şi reclamanta să fie obligată la diferenţa creanţelor.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 764 din 6 aprilie 2007 a admis acţiunea principală, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 420.445,89 lei preţ neachitat şi la 19.620,79 lei dobânzi, a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamantă la 66.319 euro penalităţi de întârziere, compensând cheltuielile de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin contractul de antrepriză având ca obiect construcţia unui atelier mecanic, s-a prevăzut preţul lucrării şi termenul de execuţie, stabilindu-se că termenul de predare stipulat va fi respectat cu condiţia ca beneficiarul să nu solicite modificări esenţiale ale lucrărilor. Din preţul stabilit pârâta nu a achitat suma de 420.445,89 lei la care reclamanta a calculat dobânzi în sumă de 19.620,79 lei.
Mai reţine instanţa de fond, deficienţele existente în executarea lucrărilor au fost remediate, dar au determinat o întârziere în execuţie pentru care penalităţile calculate potrivit prevederilor contractuale dar ţinând cont de culpa comună a părţilor, sunt în sumă de 66.319 euro.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi, considerând că ambele părţi au avut cel puţin parţial, o culpă comună în realizarea cu întârziere a lucrării, urmată de neplata totală a contravalorii acesteia.
Admiterea cererii principale nu exclude sancţionarea reclamantei pentru întârzierea lucrării raportat la aprecierea culpei comune.
În privinţa apelului pârâtei, instanţa a reţinut că remedierea unor lucrări s-a datorat execuţiilor ulterioare impuse de beneficiar iar calculul penalităţilor s-a apreciat că începe să curgă din luna noiembrie 2004 raportat la preţul fixat stabilit pentru lucrările iniţiale.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel nu a motivat admiterea în parte a cererii reconvenţionale şi a compensării în totalitate a cheltuielilor de judecată, ci a reţinut că începerea lucrărilor a fost întârziată şi finalizarea acestora din ulterioarele dispoziţii de şantier date de beneficiară; instanţa de apel a interpretat greşit contractul părţilor care prevedea respectarea termenului de finalizare sub rezerva menţinerii întinderii prestaţiilor însă pârâta a solicitat lucrări suplimentare şi modificări ale proiectului de execuţie; instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a H.G. nr. 273/1994 ignorând prevederile potrivit cărora după acceptarea recepţiei investitorul nu mai poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori decât cele consemnate în procesul verbal de recepţie.
Cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată recurenta reclamantă susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., compensarea operând numai parţial.
Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând modificarea deciziei atacate, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi admiterii cererii reconvenţionale întrucât SC P. SA a întârziat predarea lucrărilor din vina sa, lucrările au prezentat vicii grave de execuţie semnalate în scris atât înainte de încheierea protocoalelor de conciliere cât şi ulterior acestei date - 26 mai 2005.
Nu poate fi reţinută culpa beneficiarului în întârzierea lucrărilor prin eliberarea autorizaţiei de construcţie la 1 noiembrie 2004 cât timp în contract se prevedea că lucrările încep imediat după semnarea contractului, dar nici acela rezultând din executarea întocmai a proiectului, când şi-a asumat obligaţia de a concepe şi executa lucrarea. Greşit s-a reţinut că fisurile în zidărie au apărut ca urmare a lucrărilor ulterioare după cum nu s-a reţinut devierea unor ziduri.
Întârzierea în finalizarea lucrărilor s-a datorat exclusiv antreprenorului, care pentru lucrări suplimentare nu a solicitat prelungirea termenului de predare aşa încât predarea lucrării la aproape 1 an de la termenul prevăzut se datorează culpei reclamantei. Actele adiţionale nu au întârziat predarea lucrării, ele având ca obiect lucrări distincte iar lucrările suplimentare solicitate erau pentru realizarea construcţiei în conformitate cu detaliile din „descrierea clădirii”.
Lucrările suplimentare invocate de reclamantă au fost urmare a viciilor construcţiei executate care-i sunt imputabile.
Pârâta recurentă mai susţine că termenul de execuţie nu putea fi modificat iar avizarea planurilor de execuţie se efectua imediat.
Probele administrate îndreptăţeau la plata penalităţilor de întârziere egale cu plafonul maxim de 10% din preţul lucrărilor iniţiale.
Pe de altă parte plata parţială a facturii din 8 aprilie 2005 a fost făcută întrucât lucrarea nu a fost executată în întregime la data facturării ci abia la 13 iulie 2005.
Recursul reclamantei urmează a fi admis.
Prin contractul de antrepriză încheiat între părţi la data de 13 iulie 2004 s-a stabilit construcţia unui atelier mecanic pentru preţul de 1.326.386 auro eşalonat în cinci rate.
Între clauzele contractuale (art. 13 alin. (3) s-a stipulat exonerarea de răspundere a antreprenorului dacă proprietarul nu transmite instrucţiunile corespunzătoare deşi antreprenorul îl informează în scris. Responsabilitatea antreprenorului este înlăturată şi în cazul în care acesta nu a putut începe lucrările din cauza proprietarului (art. 16 alin. (2) lit. a).
În aceiaşi termeni s-a prevăzut şi prelungirea termenului, caz în care antreprenorul nu e responsabil de întârziere, în condiţiile în care modificările substanţiale şi neprevăzute precum şi neîndeplinirea obligaţiilor de către proprietar sunt cauze de neresponsabilitate (art. 22 alin. (1) lit. a) şi b).
Deşi condiţiile contractului stipulau începerea lucrărilor la data încheierii înţelegerii dintre părţi, prin actele adiţionale din 20 iulie 2004 (filele 113, 135 şi 138 dosar fond), s-au suplimentat lucrările contractate. Cu toate acestea, autorizaţia de construcţie - aflată în sarcina proprietarului - a fost eliberată la 1 noiembrie 2004, iar în perioada execuţiei, proiectantul a dat dispoziţie de şantier ce s-a întins pe perioada 18 octombrie 2004 - 8 martie 2005 (filele 108-110 fond). Mai mult la 14 aprilie 2005 în procesul verbal de recepţie s-a menţionat lipsa din documentaţia scrisă şi desenată a unor elemente ce urma să fie întocmite până la 15 mai 2005 (filele 15-16).
Toate acestea au atras incidenţa prevederilor contractuale susmenţionate care exonerează pe antreprenor de termenul prevăzut, întrucât prelungirea termenului s-a datorat unor modificări substanţiale şi neprevăzute pe care proprietarul le-a dorit.
Deşi analiza probatoriilor excede cadrului procesual al acestei căi extraordinare de atac, trebuie amintit pct. 5-8 al raportului de expertiză care concluzionează asupra lucrărilor suplimentare solicitate şi documentaţiei întocmite pentru acestea. Aceasta întrucât interpretarea actelor deduse judecăţii respectiv a contractului şi actelor adiţionale a fost greşită, instanţele schimbând înţelesul neîndoielnic al acestora cu privire la executarea cu întârziere a lucrărilor şi responsabilitatea proprietarului.
Culpa însă în neexecutarea corespunzătoare a construcţiei este determinată în sarcina reclamantei, care a fost obligată să le remedieze.
Prevalându-se de clauzele contractuale stipulate în art. 13, 16 şi 22, antreprenorul nu mai poate fi penalizat în condiţiile secţiunii 4.3, iar proprietarul nu mai poate beneficia de respectarea „Datei revizuite” în situaţia în care întârzierea în începerea lucrărilor şi modificările succesive ale proiectului s-au datorat acestuia.
Recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins.
Reţinând aspectele de fapt expuse relative la culpa proprietarului (recurenta-pârâtă) în întârzierea lucrărilor executate, pretenţia acesteia la penalităţile maxime de întârziere stipulate în contract este nefondată.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a sesizat instanţa cu constatarea neîndeplinirii corespunzătoare a lucrărilor şi cu pretenţii în sumă de 132.638,6 euro reprezentând penalităţi de întârziere.
Instanţele de fond judicios au constatat culpa antreprenorului în executarea necorespunzătoare a unor lucrări, care ulterior au fost remediate, însă pretenţiile pârâtei vizau exclusiv executarea cu întârziere a lucrărilor.
Încheierea contractului cu termen de începere a lucrărilor pe data de 13 iulie 2004 nu putea fi respectat cât timp proprietarul nu a pus la dispoziţie antreprenorului autorizaţia de construcţie decât la 1 noiembrie 2004 (prin înştiinţarea Inspectoratului în Construcţii Timiş).
Termenul din 16 noiembrie 2004 de finalizare a lucrărilor, astfel cum a fost prevăzut iniţial în contract nu putea fi respectat cât timp dispoziţiile de şantier din 18 octombrie 2004, 19 ianuarie 2005 şi 8 martie 2005 prevedeau modificări structurale ale proiectului (planşeu mai subţire, alte dimensiuni şi forme de faţadă, centură din beton armat, modificări ale dimensiunilor şi golurilor de uşi şi ferestre şi în consola stâlpului de beton armat) pe care proiectantul le-a solicitat, iar unele piese din documentaţia scrisă şi desenată erau incomplete sau lipseau, aşa încât antreprenorului nu i se poate imputa o culpă. Solicitările „suplimentare” pe care pârâta le evocă ca fiind pentru realizarea construcţiei în strictă conformitate cu detaliile din anexa „Descrierea clădirii” reprezintă de fapt completări ale proiectului de care responsabil era proprietarul.
Considerarea actelor adiţionale ca fiind distincte de contract este contrazisă de însăşi intenţia părţilor, care stabilesc prin acestea suplimentarea valorii contractului.
Faptul că termenul contractual nu putea fi prelungit este nerelevant faţă de stabilirea culpei contractuale, şi adresele pârâtei relative la această situaţie. Art. 13 alin. (3) atrage răspunderea proprietarului pentru instrucţiunile netransmise, iar corespondenţa părţilor şi modificările survenite în documentaţia tehnică sunt elocvente.
În privinţa plăţii parţiale a facturii din 8 aprilie 2005 şi acordarea dobânzilor de la data de 14 aprilie 2005, instanţele de fond judicios au considerat construcţia finalizată la data întocmirii proceselor verbale de recepţie, astfel cum prevederile H.G. nr. 273/1994 o reglementează.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul reclamantei, va modifica Decizia nr. 217/A din 15 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, va admite în parte apelul reclamantei şi va schimba în parte sentinţa nr. 764 din 16 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în sensul că va respinge cererea reconvenţională, menţinând celelalte dispoziţii. Va respinge ca nefondat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiaşi decizii a curţii de apel.
În considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurenta pârâtă la 3.793 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC P. SA Timişoara împotriva Deciziei nr. 217/A din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică decizia recurată şi admite şi apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 764 din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Timiş în sensul că schimbă în parte această sentinţă, respectiv respinge cererea reconvenţională a pârâtei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timişoara la plata sumei de 3.793 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei-reclamante.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.A.S.S. SRL Timişoara împotriva aceleiaşi decizii
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2839/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2841/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
