ICCJ. Decizia nr. 2986/2008. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2986/2008
Dosar nr. 3404/2/2007
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta SC G.T. SA a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând a se dispune diminuarea cu suma de 1.739.400.000 lei a creanţei pe care pârâta o pretinde de la reclamantă.
Prin sentinţa arbitrală nr. 350 din 16 decembrie 2005, tribunalul arbitral a admis acţiunea şi a constatat că creanţa pârâtei în sumă de 3.228.183,22 dolari SUA împotriva reclamantei este diminuată cu 50.000 dolari SUA, echivalentul în dolari SUA al sumei de 1.739.400.000 lei, la data de 10 noiembrie 2003.
Instanţa arbitrală a considerat că excepţia autorităţii de lucru judecat nu este întemeiată, deoarece prin acţiunea de faţă nu se are în vedere diferenţa de 3% a comisionului de angajament ci costurile suplimentare rezultate din trecerea diferenţei de comision în creditul restant pe care astfel l-a majorat şi în consecinţă au fost majorate şi dobânzile penalizatoare.
Excepţia prescripţiei a fost de asemenea respinsă, reţinându-se că termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.B. a sumei rămase de achitat.
Pe fond, s-a reţinut că Banca era îndreptăţită să recalculeze comisionul de angajament la 4% pe an, fapt stabilit şi prin sentinţa arbitrală nr. 15/2000 a C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României şi recunoscut de către reclamantă.
În raportul de expertiză întocmit de experta C.E., se arată că diferenţa rezultată din recalcularea comisionului de 1% la 4% trebuie tratată din punct de vedere al uzanţelor bancare în mod similar cu tratarea creditelor neperformante, prin îngheţarea obligaţiilor şi neperceperea dobânzilor întrucât pentru diferenţa de comision nu se poate reţine culpa reclamantei.
Procedeul folosit de pârâtă a dus la deturnarea obligaţiilor reclamantei prin majorarea obligaţiei privind comisionul, a creditului restant şi a dobânzilor penalizatoare aferente creditului restant. În acest mod pârâta a creat costuri suplimentare, care reprezintă prejudicii pentru reclamantă.
Costurile suplimentare rezultate din aplicarea procedeului menţionat reprezintă prejudicii pentru reclamantă, care au fost cauzate din culpa pârâtei, constând în eroarea de calcul a comisionului de angajament şi apoi neacceptarea unei eşalonări a plăţii diferenţei de comision.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat acţiune în anulare pârâta A.V.A.S. Bucureşti care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 3574/2/2006.
În motivarea acţiunii se arată că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului.
Hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului, prevăzut la articolul 3533 C. proc. civ., fără să intervină în această perioadă o suspendare a curgerii sale, o consimţire în scris a părţilor sau a tribunalului arbitral cu privire la prelungirea termenului.
Se mai arată că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii.
În ce priveşte excepţia prescripţiei, se arată că acţiunea este prescriptibilă în termenul special prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, care începea să curgă potrivit alin. (2) la 19 iulie 2001, fiind împlinit cel mai târziu la 20 iulie 2002, iar acţiunea a fost introdusă la 13 noiembrie 2003.
Chiar dacă s-ar considera că este aplicabil termenul general de prescripţie de trei ani, dreptul la acţiune s-a născut cel mai târziu la 12 decembrie 1995, prin comunicarea adresei de către SC B. SA prin care SC G.T. SA Bucureşti era informată asupra modalităţii de calcul al comisionului şi înregistrării în evidenţele băncii a valorii acestuia în sumă de 837.268,38 dolari SUA. În consecinţă, dreptul la acţiune era prescris încă din 9 noiembrie 1998.
Penalităţile de întârziere sunt drepturi accesorii care urmează regimul dreptului principal, astfel că şi dreptul de a cere aceste sume era prescris la data introducerii cererii de arbitrare.
Pe fondul cauzei se arată că acţiunea este neîntemeiată, precizându-se că reclamanta a recunoscut implicit prin cererea de reeşalonare a creditului curent şi restant întreaga sa datorie faţă de bancă la acea dată.
În drept se invocă O.U.G. nr. 51/1998.
Prin sentinţa comercială nr. 167 din 5 iulie 2006, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 728 din 15 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA Bucureşti şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3402/2/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 199 din 24 octombrie 2007 Curtea Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 350 din 16 decembrie 2005, pronunţată de C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României, formulată de petenta A.V.A.S. Bucureşti, a anulat Hotărârea arbitrală din 16 decembrie 2005 pronunţată de C.A.C.I. de pe lângă C.C.I. a României, a admis excepţia prescripţiei, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că O.U.G. nr. 51/1998 republicată nu a exclus nici expres şi nici implicit arbitrajul în soluţionarea litigiilor privind creanţele neperformante iar în urma preluării creanţei de către A.V.A.S. nu s-a încheiat un act adiţional la contract prin care părţile să fi renunţat la clauza compromisorie.
Convenţia încheiată între SC B. SA şi SC G.T. SA Bucureşti este în continuare un contract comercial, dobândirea ulterioară a caracterului de titlu executoriu neafecând natura lui juridică.
Prezenta acţiune nu este o contestaţie la executare, din actele dosarului nerezultând că o executare silită a fost demarată împotriva intimatei - reclamante.
Clauza compromisorie cuprinde elementele necesare şi suficiente pentru a o face operantă, permiţând învestirea valabilă a instanţei arbitrale.
Referitor la expirarea termenului arbitrajului, se reţine că petenta nu a invocat caducitatea şi se poate considera, din comportamentul său procesual (prezenţa la termene, propunerea de probe), a consimţit tacit la prelungirea termenului arbitrajului.
Instanţa a reţinut că în ce priveşte excepţia prescripţiei, termenul de prescripţie aplicabil este cel special de 6 luni, prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 care a început să curgă la data intrării în vigoare a legii, respectiv 19 iulie 2001.
Acţiunea a fost introdusă la 13 noiembrie 2003, după împlinirea termenului de prescripţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.T. SA Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs se invocă că instanţa a reţinut în mod eronat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 49 din O.G. nr. 51/1998 republicată întrucât prescripţia specială de 6 luni se aplică numai cererilor generate de acţiunile, faptele sau măsurile luate de A.V.A.S., în baza competenţei şi finalităţii pentru care a fost creată, respectiv valorificarea unor active bancare. Or, pretenţiile deduse judecăţii ce au făcut obiectul acţiunii arbitrale nu se referă la asemenea acţiuni sau măsuri întreprinse de A.V.A.S., acesta privind situaţii şi fapte petrecute anterior înfiinţării A.V.A.S., iar acţiunilor izvorâte din acestea nu le pot fi aplicabile decât prevederile legale privitoare la prescripţia extinctivă generală, respectiv termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.S. a sumei rămase de achitat de 3.228.183,22 dolari SUA.
S-a mai susţinut că instanţa a apreciat greşit că „ultimul termen de prescripţie s-a împlinit la 20 iunie 2001, întrucât conform raportului de expertiză ultima plată s-a efectuat la 29 iunie 1998”.
Reclamanta a continuat să efectueze plăţi reprezentând rate credit către A.V.A.S. şi valoarea totală a plăţilor efectuate de aceasta până la introducerea acţiunii - 12 noiembrie 2003, a fost de 11.658.978 dolari SUA.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente ce vor substitui motivarea instanţei de apel în ce priveşte excepţia prescripţiei.
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta a solicitat despăgubiri pentru încălcări ale obligaţiilor contractuale de către SC B. SA în raporturile cu reclamanta petrecute anterior cesiunii creanţei.
Întrucât pretenţiile reclamantei reprezintă daune pentru prejudiciul cauzat, termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 nu are aplicabilitate în cauză întrucât pretenţiile solicitate nu sunt generate de acţiunile, faptele sau măsurile săvârşite de A.V.A.S. în baza competenţei şi finalităţii pentru care a fost creată, respectiv pentru valorificarea activelor bancare.
În ceea ce priveşte data la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei se reţine că acesta a început să curgă la data de 9 iulie 1999, când s-a notificat reclamantei cesiunea de creanţă şi s-a anexat contractul în care se arăta creanţa preluată.
La această dată reclamanta a avut posibilitatea să cunoască valoarea creanţei pretinse de A.V.A.S. şi modul de calcul al comisionului, precum şi a creditului restant şi a dobânzilor penalizatoare aferente creditului restant.
Prin adresa din 25 septembrie 2003 A.V.A.S. a solicitat recurentei să reanalizeze graficul privind modalitatea de achitare a creanţei bancare neperformante preluată de la SC B. SA prin contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999 dar consolidată în dolari SUA, sumă şi modalitate de calcul de care a luat la cunoştinţă anterior (9 iulie 1999), aşa cum s-a reţinut mai sus.
Faţă de data introducerii acţiunii - 13 noiembrie 2003 termenul de prescripţie de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 era împlinit.
În ceea ce priveşte plăţile efectuate, conform anexei 3 la raportul de expertiză întocmit de expert contabil C.E. rezultă că ultima plată s-a făcut la 29 iunie 1998 şi raportat la această plată ultimul termen de prescripţie s-a împlinit la 29 iunie 2001.
Data de 29 iunie 1998 stabilită de prima instanţă ca fiind data ultimei plăţi este corectă în raport de actele de la dosar.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 199 din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2985/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2988/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
