ICCJ. Decizia nr. 2990/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2990/2008
Dosar nr. 3163/118/2006
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3610/Com/2007 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta U.M. X. Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC C.N.C.F. C.F.R. SA - sucursala Regională C.F. Constanţa.
Prima instanţă a reţinut că modul de calcul al penalităţilor s-a raportat la procentul legal stabilit prin hotărârea de guvern ce reglementează cota majorărilor de întârziere a obligaţiilor bugetare, iar creanţa pretinsă nu constituie o obligaţie bugetară.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 42/Com din 10 martie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că existenţa hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlul executoriu, intrată în puterea lucrului judecat nu leagă prezenta instanţă în ceea ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere al căror cuantum a fost determinat prin raportare la actele normative în vigoare incidente creanţelor bugetare.
Faptul că, după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti - ce ulterior a devenit titlul său executoriu - reclamanta a avut o atitudine pasivă, lipsită de diligenţă în ceea ce priveşte recuperarea debitului nu conferă caracter întemeiat pretenţiilor sale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta U.M. X. Constanţa invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la 379.402,46 lei reprezentând penalităţi de întârziere la debitul neachitat.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că debitul reclamantei nu constituie obligaţie bugetară şi că datorită faptului că pârâta nu a achitat debitul, recurenta, conform prevederilor legale în vigoare (H.G. nr. 564/2000, H.G. nr. 1043/2001, H.G. nr. 874/2001, H.G. nr. 1513/2002, H.G. 67/2004, H.G. nr. 784/2005) a procedat la calcularea penalităţilor procentuale, legale stabilite pentru veniturile bugetare.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Pretenţiile reclamantei reprezintă penalităţi de întârziere calculate de la data pronunţării Deciziei civile nr. 5493/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la procentul legal stabilit prin hotărâri de guvern, acte normative care reglementează cota majorărilor de întârziere a obligaţiilor bugetare.
În mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că existenţa hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlul executoriu, intrată în puterea lucrului judecat nu legă instanţa în ceea ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere al căror cuantum a fost determinat prin raportare la actele normative în vigoare incidente creanţelor bugetare.
Creanţa pretinsă de reclamantă nu constituie o obligaţie bugetară pentru ca reclamanta să fie îndreptăţită a solicita majorări de întârziere, nefăcând parte din categoria creditorilor aşa cum stipulează H.G. nr. 1043/2001, H.G. nr. 874/2001, H.G. nr. 564/2000, H.G. nr. 1513/2002, H.G. nr. 67/2004, H.G. nr. 784/2005, astfel că în mod corect a fost respinsă acţiunea ca nefondată.
Constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.M. X. Constanţa împotriva Deciziei nr. 42/Com din 10 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2975/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
