ICCJ. Decizia nr. 3014/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3014/2008

Dosar nr. 11127/3/2005

Şedinţa publică de la 22 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 6370 din 9 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Slatina împotriva pârâtei SC M. SA Bucureşti pe care a obligat-o să plătească suma de 4.621.684,35 penalităţi dobânzi.

A obligat pârâta sa plătească reclamantei contravaloarea în lei la data plăţii a penalităţilor de 0,15% pe zi pentru suma de 235.510,17 dolari SUA şi a penalităţilor de 0,06% pe zi pentru suma de 644.770,23 dolari SUA începând cu 8 martie 2007 până la achitarea debitului principal.

A obligat pârâta la plata sumei de 131.183,59 cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta la plata sumei de 7.000 lei onorariu expert.

Apelul declarat de pârâta SC M. SA Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 486 din 25 octombrie 2007.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal reclamanta SC M. SA Bucureşti dar netimbrat.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1999 şi art. 32 din O.G. nr. 32/95 astfel cum au fost modificate, recursul trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar la valoarea pretenţiilor recurentei-pârâte.

Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat integral s-a pus în vedere recurentei-reclamante SC M. SA Bucureşti în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 să îşi precizeze pretenţiile în funcţie de care urma să se stabilească taxele de timbru datorate până la primul termen de judecată, fiind citată cu această menţiune (fila 14 dosar recurs).

Alin. (3) din art. 20 din Legea menţionată, sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanţă.

Cum recurenta-pârâtă SC M. SA Bucureşti nu s-a conformat dispoziţiilor legale şi ale instanţei, recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 486 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3014/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs