ICCJ. Decizia nr. 3044/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3044/2008
Dosar nr. 777/2/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală parţială nr. 278 din 20 decembrie 2006 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. a fost admisă excepţia de necompetenţă a instanţei arbitrale în soluţionarea capetelor II, III şi IV din cererea reclamantei SC A. SA Alba Iulia prin care solicitase, în contradictoriu cu A.D.S. Bucureşti să se suspende executarea silită începută de pârâtă în temeiul contractului de concesiune din 2001, să se anuleze ordinul de poprire dispusă prin adresa din 15 august 2006 şi să se dispună încetarea executării silite, dispunându-se închiderea procedurii arbitrale privitoare la aceste cereri.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus continuarea judecăţii cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamanta solicitase constatarea încetării efectelor contractului de concesiune din 2001 încheiat între părţi, petit soluţionat ulterior prin sentinţa arbitrală nr. 6 din 18 ianuarie 2007 în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate.
Instanţa arbitrală a reţinut că în lipsa unui pact comisoriu în contract, notificarea reclamantei din 10 septembrie 2002 prin care denunţa unilateral contractul de concesiune, nu poate avea ca efect rezilierea de plin drept a contractului, aşa cum a solicitat reclamanta prin cererea sa, ci, eventual, aceasta, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ. poate solicita în instanţă, pe cale judiciară, rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de pârâtă prin contract.
Împotriva celor două hotărâri arbitrale reclamanta a formulat acţiuni în anulare, conexate la 9 mai 2007 sub nr. 777/2/2007, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 145 din 25 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse ambele acţiuni în anulare reţinându-se că reclamanta nu a probat că cele două sentinţe arbitrale ar fi fost date cu încălcarea normelor imperative ale legii, ci, din contră, din actele dosarului arbitral s-a reţinut că toţi arbitri desemnaţi au participat la deliberare, că s-au întocmit minute corespunzătoare, că susţinerile părţilor s-au consemnat în practicalele hotărârilor arbitrale şi că hotărârile sunt semnate de toţi membrii tribunalului arbitral.
Nemulţumită de această sentinţă reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât cele două hotărâri arbitrale sunt nule, ele nefiind luate în secret şi cu participarea tuturor arbitrilor.
De asemenea, conform art. 361 C. proc. civ. hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă numele tuturor persoanelor ce au participat la dezbaterea litigiului, cerinţă nerespectată în speţă, nefiind menţionat nici numele reprezentanţilor părţilor, nici semnăturile arbitrilor.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 299, art. 3601, art. 364, art. 366 şi art. 3661 C. proc. civ. precum şi art. 58 şi art. 69 din Regulile de procedură arbitrală.
La termenul din 10 aprilie 2008 recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocând necompetenţa instanţelor în soluţionarea pricinii, motiv de ordine publică dezvoltat în scris prin memoriul depus la 14 aprilie 2008.
În susţinerea acestei critici recurenta invocă natura administrativă a contractului de concesiune din 2001, întrucât transmiterea spre exploatare a terenurilor s-a făcut „pentru satisfacerea interesului public şi asigurarea protecţiei mediului" după cum s-a stipulat în art. 2.1 şi art. 2.3 din contract.
Faţă de cele stipulate de părţi în contract recurenta apreciază, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 şi art. 342 C. proc. civ. că litigiul ar fi intrat în primă instanţă în competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, iar acţiunea în anulare ar fi trebuit soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinare intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, atât cu privire la necompetenţă cât şi cu privire la fondul acţiunilor în anulare.
Recursul reclamantei este nefondat.
Chiar dacă recurenta nu a invocat în recursul iniţial niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Curtea apreciază, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că respectivele critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât motivul de recurs invocat la 10 aprilie 2008 este un motiv de ordine publică ce vizează necompetenţa instanţelor comerciale, motiv ce ar face de prisos analizarea oricărei alte critici, Curtea va analiza prioritar această critică.
Susţinerea recurentei privind natura administrativă a contractului de concesiune din 22 mai 2001 încheiat cu intimata - pârâtă şi deci, necompetenţa instanţelor comerciale în soluţionarea acţiunii în anulare şi implicit a recursului este neîntemeiată deoarece contractul în litigiu are stipulat în art. 11.1 că „litigiile de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesionare, care nu vor putea fi soluţionate pe cale amiabilă, sunt de competenţa Curţii Comerciale de Arbitraj Internaţional de pe lângă C.C.I.R.", instanţă sesizată de însăşi recurentă.
Din moment ce soluţia de fond a fost dată de o instanţă comercială, desemnată ca fiind competentă prin însăşi clauza compromisorie, rezultă că şi acţiunea în anularea ei şi recursul intră tot în competenţa instanţelor comerciale.
De altfel, susţinerea recurentei că respectivul contract ar fi un contract administrativ este nefondată deoarece potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt asimilate actelor administrative contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, achiziţii publice, cerinţe neîndeplinite în speţă.
Din contractul părţilor nu rezultă că terenul concesionat reclamantei este proprietate publică a statului ci, din contră, din art. 2.6 rezultă că acesta face parte din domeniul privat al statului, suprafaţa concesionată putând fi diminuată urmare retrocedărilor sau reconstituirii dreptului de proprietate foştilor proprietari.
Împrejurarea că în art. 2.3 părţile au stabilit ca obiective principale asigurarea exploatării terenului în condiţii de eficienţă asigurarea protecţiei mediului şi satisfacerea interesului public, interes detaliat în art. 2.4 nu schimbă regimul juridic al terenului.
În consecinţă, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nici cele ale art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, cum greşit susţine recurenta, motiv pentru care Curtea apreciază ca nefondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea, neîntemeiată este şi critica privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. deoarece, din actele dosarului arbitral, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, rezultă că ambele hotărâri arbitrale sunt semnate de toţi membrii Tribunalului Arbitral, inclusiv încheierile de amânare a pronunţării sentinţelor arbitrale ce fac parte din sentinţe.
Încheierile de amânare a pronunţării celor două sentinţe arbitrale cuprind susţinerile părţilor şi menţionarea expresă a reprezentanţilor părţilor, susţinerile recurentei fiind total neîntemeiate pe acest aspect.
În consecinţă şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat, soluţia dată în acţiunile în anulare a celor două hotărâri arbitrale fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 145 din 25 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3043/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3057/2008. Comercial → |
|---|
