ICCJ. Decizia nr. 2989/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2989/2008
Dosar nr. 7345/3/2006
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10454 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta RA T. Bucureşti în contradictor cu pârâta SC B.S. SRL Bucureşti având ca obiect restituirea sumei de 241.584 lei contravaloare paza facturată şi încasată în plus faţă de orele efectiv prestate în perioada 1 martie 2000 – 31 ianuarie 2004, în baza contractului de prestări servicii pază şi protecţie, cu dobânda comercială aferentă, acţiune ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 994 şi art. 1092 C. civ.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins şi cererea reconvenţională promovată de pârâtă având ca obiect constatarea plăţii cu întârziere a unor facturi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut să sumele datorate de pârâtă sunt cele înscrise în procesul - verbal de reeşalonare a acesteia au fost achitate, fapt ce înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 14.1 şi art. 14.2 din contract.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat, a admis apelul declarat de pârâtă şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată în apel şi a obligat reclamanta la plata sumei de 3.220.419.685 lei rol reprezentând penalităţi de întârziere în plată.
Criticile apelantei reclamante privind greşita reţinere a instanţei de fond a plăţii integrale a debitului fără obiecţiuni şi a faptului că nu a formulat o contestaţie asupra orelor facturate şi prestate la momentul expirării perioadei de valabilitate a contractului ci numai după emiterea somaţiei de plată pentru penalităţi, au fost înlăturate de instanţa de apel, aceasta reţinând pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza de specialitate administrată în această fază procesuală, realitatea obligaţiei de plată.
Instanţa de apel a reţinut că izvorul pretenţiilor formulate de ambele părţi este contractul de prestări servicii încheiat în 24 februarie 2002 şi actul adiţional la acest contract, modalitatea de plată a orelor prestate fiind reglementată prin art. 14 din contract în sensul efectuării plăţii de către RA T. București în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către prestator, condiţionat de prezentarea foii colective de prezenţă şi a unui proces - verbal privind activitatea din luna care face obiectul plăţii sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 0,15% din valoarea obligaţiei respective în caz de întârziere.
S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta nu a avut obiective rămase fără paza asigurată de către pârâtă în perioada în litigiu, reclamanta acceptând la plată, fără obiecţiuni toate facturile, cu menţiunea şi ştampila controlului financiar preventiv.
Reclamanta a făcut plata cu întârziere, fără a reclama lipsa documentelor prevăzute de art. 14.2 din contract, nepunându-se problema restituirii vreunor sume ca fiind achitate fără să fie datorate.
Nu se poate accepta, un alt mod de calcul al orelor prestate decât cel asupra căruia părţile au convenit.
Criticile formulate de apelanta - pârâtă la greşita respingere a cererii reconvenţionale, faţă de faptul că deşi acceptate expres cu menţiunea „bun de plată" facturile au fost plătite cu întârziere s-au apreciat de instanţa de apel ca întemeiate.
Pentru perioada pentru care s-au calculat aceste penalităţi, prin procesul - verbal din 11 august 2003 părţile au convenit reeşalonarea plăţilor iar conform minutei din 20 aprilie 2004, faţă de perioada în litigiu, debitul restant ar putea cuprinde numai luna ianuarie 2004, înscrisuri în raport de care calculul efectuat de expert este corect.
În fine, s-a mai reţinut că prin cele două înţelegeri reclamanta a confirmat restanţele de plată faţă de prestator şi că nu a invocat netransmiterea întregii documentaţii odată cu factura, respectiv faptul că prestatorul ar trebui să-i restituie vre-o sumă care nu ar fi trebuit să fie plătită.
În contra deciziei menţionate reclamanta RA T. București a declarat recurs solicitând casarea deciziei atacate conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare se invocă criticile care urmează:
1 – încălcarea dreptului la apărare şi la un tratament egal al părţilor litigante, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil [art. 6 alin. (1) C.E.D.O., art. 21 alin. (3) din Constituţie] prin modul în care instanţa a administrat şi interpretat probatoriul în cauză, respectiv expertiza dispusă în cauză.
Astfel, expertul a perseverat în a nu răspunde la obiectivul propus deşi obiecţiunea s-a a fost admisă de instanţă, acesta arogându-şi atribuţii de judecător iar instanţa a respins cererea de efectuare a unei noi expertize;
2 - aplicarea greşită a prevederilor art. 993 şi art. 1092 C. civ. întrucât instanţa de apel nu a observat că în cauză sunt întrunite condiţiile aplicării art. 993 şi ale art. 1092 C. civ. privind plata lucrului nedatorat respectiv a orelor neefectuate dar facturate şi plătite, fără o prealabilă verificare a modului de calcul.
3 - încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. prin raţionamentul pe care instanţa l-a făcut cu privire la rolul foilor de prezenţă, în sensul că acestea nu au legătură cu modul de calcul al tarifului orar, cu ignorarea prevederilor art. 14.2 din contract;
4 - greşita admitere a apelului declarat de pârâtă şi greşita obligarea a recurentei la plata penalităţilor de întârziere, cu încălcarea art. 969 C. civ. întrucât indiferent de scadenţa de plată a facturilor stabilită prin contractul din 24 februarie 2003, ulterior, convenţional, data scadenţei a fost modificată.
Intimata SC B.S. SRL Bucureşti a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului argumentat de netemeinicia criticilor formulate: dreptul la apărare al recurentei a fost respectat de către instanţa de apel, raportul de expertiză fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 201 – art. 214 C. proc. civ. şi ale OG nr. 2/2000 privind expertiza tehnică judiciară şi extrajudiciară; instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1092 C. civ., constatând neîntemeiate condiţiile plăţii nedatorate; dispoziţiile art. 969 C. civ. au fost respectate, convenţia în acord cu oferta de pază la licitaţia organizată de reclamantă stabilind că aceasta va plăti un număr fix prestabilit de 799 ore/lună pentru fiecare post permanent; penalităţile au fost corect calculate în raport de scadenţa contractuală, procesele - verbale încheiate ulterior au vizat doar „planificarea sumelor de plată care să acopere cheltuielile lunare şi achitarea debitului", fără schimbarea deci, a scadenţei iniţial convenită.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la critica încălcării dreptului la apărare ca urmare a administrării şi interpretării probei cu expertiza de specialitate, este de observat că, de principiu necesitatea administrării anumitor probe şi interpretarea lor cad în sarcina judecătorului care soluţionează cauza în primă instanţă şi acelui care soluţionează calea devolutivă a apelului, judecătorii recursului prin limitele impuse de art. 304 C. proc. civ. având a verifica numai legalitatea deciziei atacate.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că susţinerea recurentei cu privire la nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 212 C. proc. civ. nu se verifică.
Dimpotrivă, instanţa a dat curs obiecţiunilor formulate de apelantă şi, socotindu-se lămurită nu a mai dispus o nouă expertiză.
Expertiza administrată a fost propusă din oficiu de către instanţă pentru verificarea pretenţiilor ambelor părţi, ambele părţi fiind de acord cu administrarea acesteia aşa încât, noua expertiză solicitată de reclamantă nu poate fi calificată ca o expertiză „contrarie" la care referă art. 212 alin. (2) C. proc. civ., condiţiile acestui text de lege nefiind îndeplinite.
Prin urmare, dreptul la apărare al recurentei nu a fost afectat fiind respectate prevederile art. 212 C. proc. civ. ca şi norma cu caracter general cuprinsă de art. 168 C. proc. civ. cu privire la conţinutul încheierii de încuviinţare a dovezilor iar raportul de expertiză întocmit în cauza respectă prevederile OG nr. 2/2000 privind expertiza tehnică judiciară şi extrajudiciară.
2. Analizând grupat criticile cu privire la nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 993, art. 1092 şi art. 969 C. civ. cu referire la executarea de către parte a obligaţiilor contractuale, Înalta Curte constată netemeinicia lor.
Astfel, izvorul obligaţiilor reciproce dintre reclamantă şi pârâtă este contractul pe care acestea l-au încheiat la 24 februarie 2003, având ca obiect prestarea de servicii de pază pentru 44 de obiective aparţinând reclamantei, fiind reglementate de către părţi locul unde trebuia făcută paza, numărul de facturi necesare şi un număr lunar fix de ore necesare de 799 ore/lună obiectiv permanent precum şi totalul costurilor/lună.
Facturile emise de pârâtă au fost acceptate de reclamanta recurentă fără obiecţiuni, cu menţiunea „bun de plată" aşa încât plata făcută în aceste condiţii nu poate fi socotită o plată nedatorată pentru o parte din suma derivată din aplicarea unei metode de calcul diferită, neconfirmată de probele administrate în cauză, plata nefiind făcută deci din eroare şi având un izvor contractual, nu extracontractual.
3. În ce priveşte critica deciziei atacate sub aspectul admiterii apelului pârâtei şi obligării la penalităţi se constată, şi cu privire la aceasta, netemeinicia susţinerilor recurentei.
În contractul pe care l-au încheiat, părţile au stipulat o clauză penală pentru neexecutarea la termen a plăţilor de către beneficiar. Plata cu întârziere a facturilor nu se contestă de către recurentă ci se afirmă modificarea convenţională a scadenţei iniţial convenită. Cum procesele verbale la care referă recurenta fac trimitere la „planificarea sumelor de plată care să acopere cheltuielile lunare şi achitarea debitului" iar nu la renegocierea scadenţelor de plată, critica nu poate fi primită în raport de art. 969 C. civ.
4. Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta RA T. București împotriva deciziei nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2987/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2996/2008. Comercial → |
|---|
