ICCJ. Decizia nr. 3046/2008. Comercial. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3046/2008
Dosar nr. 2708/110/2007
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1025 din 14 mai 2007 a Tribunalului Bacău a fost admisă acţiunea reclamantei SC M.I. SA - prin lichidator judiciar D.S. şi a fost obligată pârâta SC H. SA Bacău să plătească reclamantei suma de 1.012.582,30 lei reprezentând contravaloare contract împrumut şi penalităţi de întârziere.
Instanţa a reţinut că între părţi a intervenit un contract de împrumut încheiat la data de 9 august 2004, conform căruia reclamanta a împrumutat de pârâtă cu 606.700 lei pe o perioadă de 17 luni, suma fiind achitată prin ordin de plată.
Împrumutul nu a fost restituit la termenul scadent şi s-au calculat penalităţi până la 22 martie 2007, pe o perioadă de 446 de zile întârziere şi că este certă, lichidă şi exigibilă, creanţa.
Pârâta a formulat apel susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei ar datora doar suma de 5.334,53 lei, diferenţa de 601.325,47 lei până la suma împrumutată de 606.700 lei fiind acoperită prin vânzarea bunurilor lăsate în garanţie, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 31 august 2004.
Prin Decizia nr. 142 din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia Comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că reclamanta, prin notificarea trimisă pârâtei la data de 11 octombrie 2006, a respectat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., aceasta ţinând loc de conciliere şi că apelanta nedând un răspuns, reclamanta a acţionat-o în judecată.
Instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la restituirea împrumutului şi la plata penalităţilor.
Susţinerea pârâtei că ar fi achitat suma de 601.365,47 lei prin vânzarea unor bunuri lăsate în garanţie, a fost înlăturată deoarece din contractul de vânzare, încheiat la data de 31 august 2004, deci ulterior contractului de împrumut, nu rezultă că preţul este achitat în contul împrumutului.
Pârâta a declarat recurs, invocând prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada chemării la conciliere directă, aceasta depunând la dosar o notificare ce nu are nici o legătură cu procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
În motivarea recursului se mai arată că împrumutul a fost garantat prin contract de garanţie imobiliară, cu mai multe bunuri.
Contractul de împrumut a fost încheiat pentru suma de 650.000 lei, suma efectiv împrumutată a fost de 606.700 lei, în baza contractului de vânzare-cumpărare s-a emis factura în valoare de 601.365,47 lei şi s-a achitat şi diferenţa de 5.000 lei cu chitanţă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Adresa din 11 octombrie 2006, prin care pârâta este informată că este debitoare cu suma de 798.721 lei reprezintă o dovadă privind încercarea soluţionării litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în temeiul art. 7201 C. proc. civ. astfel că s-a reţinut corect ca îndeplinită procedura concilierii prealabile.
Prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879 este „anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestaţiuni în natură, iar judecătorul, în caz de împrumut va putea obliga numai la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 C. civ., sau în caz de alte obligaţiuni”, la daune-interese conform art. 1084 C. civ., reglementare în raport de care în contractele de împrumut nu poate fi inclusă o clauză penală.
Or, în art. 4.1 din contractul de împrumut, s-a prevăzut că, în cazul nerestituirii împrumutului la expirarea termenului scadent, împrumutatul va achita creditorului o penalitate de întârziere de 0,15 lei pe zi la suma rămasă de plată până la achitarea integrală, iar în art. 1.1 din acelaşi contract s-a menţionat că nu se vor percepe dobânzi de către creditor. Prin sentinţa nr. 1025 din 14 mai 2007 a Tribunalului Bacău pârâta a fost obligată la plata sumei de 405.882,30 lei penalităţi pentru 446 zile întârziere, calculate până la data de 22 martie 2007, instanţa reţinând că sunt îndeplinite condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate a creanţei. Se constată astfel că instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ şi nu s-a pronunţat asupra legalităţii clauzei penale şi a pretenţiilor privind plata penalităţilor de 0,15% pentru nerestituirea împrumutului.
De asemenea, se constată că instanţa de apel nu a analizat dacă împrumutul a fost achitat prin tranzacţie imobiliară în sensul că pârâta a vândut reclamantei bunuri constituite garanţie prin contractul din 9 august 2004, încheiat la 31 august 2004, pentru care s-au emis două facturi, din 31 august 2004 şi din 21 decembrie 2005.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi admis, decizia va fi casată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC H. SA Bacău împotriva Deciziei nr. 142 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3045/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3047/2008. Comercial. Acţiune în anulare.... → |
|---|
