ICCJ. Decizia nr. 3090/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3090/2008

Dosar nr. 4226/63/2006

Şedinţa publică de la 28 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 4226/63/2006 al Tribunalului Dolj, reclamanţii G.A., P.P., P.N. şi P.M. au acţionat în judecată pe pârâta SC C.E.C. SA în contradictoriu cu care a solicitat să se constate că servitutea legală constituită în favoarea acesteia pe fondul proprietatea reclamanţilor în anul 1986 s-a stins după anul 1990. Au solicitat, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pe o perioadă de 36 de luni respectiv 1.683.000.000 lei cu indexarea la zi, cât şi pentru viitor.

Pârâta a invocat în cursul soluţionării la fond a cauzei excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Decizia nr. 849 din 18 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în Dosarul acestei instanţe nr. 6645/CIV/2004.

Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3945 din 11 septembrie 2007 a respins excepţia invocată de pârâtă, iar pe fondul cauzei a respins şi acţiunea reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data edificării conductei de termoficare, reclamanţii aveau obligaţia de a pune pârâtei la dispoziţie, cu titlu gratuit terenul necesar, iar sub imperiul Legii nr. 13/2007 eventualele pretenţii ale acestora se determină prin convenţie-cadru.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 18 din 23 ianuarie 2008, reţinându-se că pentru edificarea conductei pârâta a respectat prevederile Legii nr. 318/2003, iar pentru aplicarea prevederilor ulterioare cuprinse în Legea nr. 13/2007 nu au încheiat convenţia-cadru impusă de această lege; concluzia fiind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre corectă.

Împotriva deciziei din apel reclamanţii au declarat recurs şi au solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei recurate precum şi a sentinţei tribunalului, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamanţilor aşa cum a fost formulată.

Au fost invocate în drept prevederile ar. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a motivat că instanţele anterioare au pronunţat hotărâri nelegale, întemeiate pe prevederile unui act normativ abrogat la momentul pronunţării.

S-a mai susţinut că hotărârea recurată a ignorat principiile aplicării în timp a legii atâta vreme cât pe Legea nr. 13/1997 în vigoare la data judecării cauzei recunosc dreptul reclamanţilor de a primi despăgubirile solicitate prin acţiune.

Recursul reclamanţilor se va admite potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

La judecare pe fondul cauzei a cererii de chemare în judecată, Tribunalul Craiova nu a ţinut seama de prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ. după care competenţa de soluţionare a acestor cauze aparţine judecătoriei.

Întrucât nu toate litigiile unui comerciant provin din fapte comerciale cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei Craiova.

Competenţa judecătoriei de a soluţiona pretenţiile reclamanţilor este dată şi de valoarea acestor pretenţii, încât recursul reclamanţilor se va admite, se vor casa hotărârile anterioare pronunţate în cauză şi în baza prevederilor art. 313-ultima teză C. proc. civ. cauza va fi trimisă Judecătoriei Craiova spre competentă soluţionare pe fond a cauzei reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Admite recursul declarat de reclamanţii G.A., P.P., P.N. şi P.M. împotriva Deciziei nr. 18 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 3945 din 11 septembrie 2007 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3090/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs