ICCJ. Decizia nr. 3096/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3096/2008
Dosar nr. 377/59/2007
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3102 din 5 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin în Dosar nr. 2133/115/2006, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.S. SRL Oţelu Roşu, în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar S.C. I.T. M.A. SRL Timişoara, împotriva pârâtei SC I.I. SRL Oţelu Roşu, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, din conţinutul contractului de închiriere încheiat la data de 25 iunie 2003 între reclamantă şi pârâtă, rezultă că sediul acesteia din urmă este în Bucureşti. La pct. 9.6 este precizată obligaţia părţilor de a notifica orice modificări cu privire la schimbarea sediului, contului bancar sau a reprezentanţilor legali al părţilor semnatare în cel mult 5 zile de la intervenirea acestor schimbări. Deşi în toate convenţiile de plăţi, ulterioare, cu SC E. SA , SC D.N. SA, etc. societatea pârâtă este indicată cu sediul în Bucureşti, „Convocarea la conciliere” este făcută la adresa din Oţelu Roşu, adresă comună cu a reclamantei, aceeaşi adresă este indicată şi în procesul - verbal de conciliere directă, în care la pct. 2 se arată că debitoarea nu a dat curs convocării la conciliere.
Tribunalul, apreciind că procedura de convocare a pârâtei nu a fost îndeplinită, prin citarea ei la o altă adresă decât cea din contractul de închiriere şi din actele adiţionale ulterioare, văzând şi dispoziţiile art. 720 alin. (1) C. proc. civ., a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.S. SA Oţelu Roşu, împotriva pârâtei SC I.I. SRL Oţelu Roşu ca inadmisibilă, fiind prematur introdusă.
Împotriva sentinţei civile nr. 3192/C/2006 pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin în Dosarul nr. 2133/115/2006, a formulat apel reclamanta SC G.S. SA - în faliment, prin lichidator judiciar SC L.G. I.P.U.R.L. solicitând ca, în principal prin hotărârea ce o va pronunţa în temeiul prevederilor art. 2971 C. proc. civ., să desfiinţeze în total hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, avându-se în vedere faptul că cererea reclamantei a fost respinsă de prima instanţă ca inadmisibilă.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa de apel va reţine cauza spre rejudecare, să se desfiinţeze în totul sentinţa atacată şi să se admită cererea reclamantei astfel cum a fost formulată.
În motivare a arătat că prin cererea formulată a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta SC I.I. SRL, cu sediul în localitatea Oţelu Roşu, judeţul Caraş - Severin, înregistrată la O.R.C. Caraş - Severin sub nr. J11/606/2003 să plătească societăţii reclamante suma totală de 16.712.050.657 lei, reprezentând contravaloarea unor utilităţi, mărfuri livrate precum şi dobânzi comerciale.
În conformitate cu prevederile art. 720 ind.1, reclamanta a invitat pârâta SC I.I. SRL Oţelu Roşu la conciliere directă prin adresa din 30 august 2004 convocare confirmată de primire prin ştampilă şi semnătură. Ştampila aplicată pe confirmarea de primire existentă la dosarul cauzei poartă inscripţia SC I.I. SRL.
Deoarece pârâta nu a dat curs invitaţiei în data de 17 septembrie 2004, s-a întocmit un proces - verbal ataşat la dosarul cauzei prin care se menţionează acest fapt.
A subliniat că, deşi sediul societăţii mamă se află la Bucureşti, societatea reclamantă avea raporturi juridice directe cu punctul acesteia de lucru, înregistrat la O.R.C. Caraş - Severin, sub nr. J11/606/2003, a cărui sediu înregistrat este în localitatea Oţelu Roşu, judeţul Caraş - Severin, chiar facturile a căror contravaloare se cere a fi achitate fiind facturate pe adresa susmenţionată, adresă la care îşi desfăşura activitatea acest punct de lucru.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 103 din 19 aprilie 2007 a admis apelul reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe constatând că procedura de conciliere directă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. a fost respectată de reclamantă, neexistând niciun dubiu cu privire la împrejurarea că pârâta a avut cunoştinţă de convocarea la conciliere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC I.I. SRL Oţelu Roşu solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.
În motivarea recursului, indicându-se prevederile art. 299 - 316 C. proc. civ. se susţine că tribunalul a examinat şi fondul cauzei şi a constatat că trebuie făcută o compensare a datoriilor.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel, în mod corect şi legal, a constatat că reclamanta a îndeplinit procedura concilierii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7201 C. proc. civ. şi drept urmare, având în vedere acest aspect dar şi faptul că tribunalul a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, pentru neefectuarea concilierii, în mod legal a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împrejurarea că tribunalul, în sentinţa atacată, face aprecieri şi cu privire la temeinicia acţiunii reclamantei nu are relevanţă faţă de împrejurările cauzei şi nu permite instanţei de apel examinarea cauzei pe fond atâta timp cât acţiunea a fost respinsă, pe excepţie, ca inadmisibilă, iar apelul reclamantei vizează şi critică, pe bună dreptate, doar acest aspect de nelegalitate al sentinţei.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.I. SRL Oţelu Roşu împotriva Deciziei civile nr. 103/A/Com din 19 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3095/2008. Comercial. Pretenţii. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3098/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|