ICCJ. Decizia nr. 3208/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3208/2008
Dosar nr. 1495/114/2006
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 martie 2006 reclamanta R.A.M.R. Buzău a solicitat obligarea pârâţilor G.C. şi G.C. să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă cota parte indiviză în suprafaţă de 10,6 mp din holul de folosinţă comună de 21,19 mp, aferent spaţiului situat în municipiul Buzău şi proprietatea exclusivă a spaţiului denumit „birou” de la aceeaşi adresă, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2306 din 4 octombrie 2007 a respins acţiunea reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.A. SA Buzău a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia modificarea deciziei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut că soluţia instanţei de apel s-a bazat pe concluziile expertului care sunt în contradicţie cu adresa din 18 mai 2005 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară şi mai mult expertul nu a putut identifica suprafaţa revendicată din litigiul dedus judecăţii deoarece a fost mascată de un zid de rigips, spaţiul comercial învecinat fiind tot proprietatea pârâţilor.
Intimaţii G.C. şi G.C.M. au solicitat respingerea recursului şi au învederat că reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză sub aspectul lotizării, ci numai în ceea ce priveşte sulta la care ar fi fost obligaţi în situaţia admiterii acţiunii.
La termenul de azi Înalta Curte a luat în examinare potrivit art. 137 C. proc. civ. excepţia prevăzută de art. 3021 C. proc. civ., care face de prisos examinarea criticilor invocate de recurentă.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ. „cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor”.
În speţă, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a criticat modul în care instanţa a apreciat probele administrate în cauză, motivare a cărei dezvoltare nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul reclamantei a fost formulat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ. şi urmează a constata nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.A. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 18 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3178/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 3209/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|