ICCJ. Decizia nr. 3255/2008. Comercial. Completare/lămurire dispozitiv. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3255/2008
Dosar nr. 2892/1/2008
Şedinţa de la 5 noiembrie 2008
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28 martie 2008, petenta SC G.O. SRL Braşov a solicitat completarea deciziei nr. 1146 din 19 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în sensul acordării cheltuielilor de judecată dovedite de către aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) (2) (3) C. proc. civ.
Având în vedere art. 2812 alin. (1) care dispune: „dacă prin hotărârea dată instanţei a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs..” cât şi faptul că din înscrisurile Dosarului de recurs nr. 32/62/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, (fila 45) rezultă că avocatul ales al recurentei SC O. SRL Braşov a ataşat în original chitanţa din 19 februarie 2008 privind plata onorariului de avocat, Înalta Curte va admite cererea formulată de petentă şi va completa dispoziţiile deciziei pronunţată în recurs în sensul că va obliga recurenţii pârâţi şi la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC O. SRL Braşov .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de petenta SC G.O. SRL Braşov.
Completează dispoziţiile deciziei nr. 1146 din 19 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în sensul că obligă pârâţii D.A.A. şi D.H.J. şi la 5.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC O. SRL Braşov.
Prezenta hotărâre face parte integrantă din decizia nr. 1146/19 martie 2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3252/2008. Comercial. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 3256/2008. Comercial. Conflict de... → |
---|