ICCJ. Decizia nr. 3292/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3292/2008
Dosar nr. 2635/62/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 martie 2007 reclamanta SC I. SA Braşov cheamă în judecată pe pârâta SC B.T. SRL Sighişoara solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata sumei de 32.899,4 euro reprezentând debit principal, de 3.948 euro cu titlu de majorări de întârziere până la data de 1 martie 2007 conform clauzei penale de 0,1% pe zi de întârziere stabilită expres în contract, la care se adaugă majorările până la ziua plăţii şi a sumei de 117.390 euro cu titlu de daune interese.
La prima zi de înfăţişare din 16 mai 2007 reclamanta formulează precizare de acţiune prin care arată că renunţă la judecata capătului de cerere privind daunele interese de 117.390 euro – în temeiul art. 246 C. proc. civ. – şi îşi majorează cuantumul majorărilor de întârziere calculate până la data de 15 mai 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 2541/C din 13 iunie 2007 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea reclamantei astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 32.899,4 euro reprezentând debit principal prin neexecutarea contractului de comision-intermediere la export şi suma de 6.931,6 euro reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data de 15 mai 2007 şi care curg în continuare până la data plăţii efective prin aplicarea procentului de 0,1% la suma datorată, cu 3.857,50 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Reţine instanţa – pentru a decide astfel – că pârâta nu a dovedit că invoice-urile pe care le-a primit, le-a reţinut şi nu le-a achitat, nu corespund din punct de vedere valoric cu livrările efectuate de reclamant în temeiul contractului, precum şi că potrivit clauzei incluse în art. 9 din contractul din 27 martie 2006, încheiat între părţi, partea în culpă va plăti celeilalte penalităţi de 0,1% din valoarea obligaţiei pentru fiecare zi de întârziere.
Prin Decizia nr. 220/Ap din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, respinge excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimata reclamantă, admite în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acţiunea precizată de reclamantă şi, în consecinţă, obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 2.680,68 euro, în echivalent lei la data plăţii efective, cu titlu de majorări de întârziere şi 843 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii.
Pentru a decide astfel instanţa de apel reţine că prin contractul de comision dintre părţi nu se statuează la art. 3 obligaţiile comisionarului cu privire la plata preţului către comitent, iar art. 6 pct. 2 stabileşte termenul şi modul în care să fie efectuată plata şi nu titularul obligaţiei, comisionarul fiind răspunzător faţă de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terţul şi nu pentru executarea lor, în contract nefiind reţinută obligaţia contrară de natura plăţii preţului, acţiunea comitentului împotriva comisionarului pentru preţ şi accesorii fiind, astfel, inadmisibilă, comitentul având drept de acţiune contra terţului beneficiar pentru nerespectarea obligaţiei de plată, acţiune cedată de comisionar, precum şi că, faţă de nerespectarea de către pârâta apelantă a obligaţiei de transmitere la termen a obligaţiei şi faţă de recunoaşterea acesteia, apelanta este obligată la un cuantum de penalităţi de 2680,68 euro.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii sale, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată la toate instanţele, susţinând – în fundamentarea recursului său – că faţă de prevederile art. 6 pct. 2 din contract, în temeiul cărora „comisionarul va emite nu cec de valoarea facturii plus TVA, cu scadenţa la 25 zile, dar care nu va fi utilizat de comitent decât în situaţia în care comisionarul nu ordona plata în valută în termenul de 25 de zile" de la livrare, contractul de comision în cauză este un contract cu clauza „star del credere", comisionarul fiind obligat personal faţă de comitent pentru executarea obligaţiilor rezultate din contractul încheiat cu terţul, neputând „ceda" de bună voie acţiunea împotriva acestuia, fiind incidente dispoziţiile art. 412 alin. (1) C. com.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinând că în temeiul contractului de comision s-a obligat în calitate de comisionar doar să încheie actul juridic cu terţul şi nu să şi execute acest contract în care nu figurează clauza expresă „star del credere".
Recursul este fondat.
Potrivit voinţei părţilor contractul intervenit între acestea la data de 27 martie 2006 este un contract de comision la export, comisionarul încheind actele cu terţul în nume propriu, aşa cum rezultă din clauza înscrisă în art. 12 pct. 1, potrivit căreia „comitentul nu poate contacta direct beneficiarul extern al comenzilor încheiate prin comisionar".
Contractul dintre părţi fiind un contract de comision, potrivit art. 406 alin. (2) C. com. „comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului", dispoziţie în raport de care se constată că în mod eronat şi neîntemeiat a reţinut instanţa de apel că pârâta comisionar a cedat reclamantei comitent acţiunea împotriva terţului beneficiar pentru nerespectarea obligaţiei de plată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 412 alin. (1) C. com. „comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor luate de către persoanele cu care a contractat, afară de convenţie contrară", ipoteză în care, potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (2) C. com., „când comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, faţă de comitent, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract".
Ori prevederile din art. 6 pct. 2 din contractul de comision dintre părţi, în conformitate cu care - pentru garantarea plăţilor - comisionarul va constitui un stoc permanent de fire la sediul comitentului, sau va emite un cec de valoarea facturii ce urmează a fi plătită plus TVA, cu scadenţa la 25 de zile şi care va fi utilizat de comitent numai în situaţia în care comisionarul nu ordonă plata în valută în termenul de 25 de zile, reprezintă tocmai o convenţie intervenită între părţi conform art. 412 alin. (2) C. com., astfel că se reţine că pârâta comisionar s-a obligat personal faţă de comitent pentru efectuarea plăţii rezultând din contract, instanţa de apel constatând neîntemeiat că nu se statuează în art. 6 din contract titularul obligaţiei de plată, ci doar termenul şi modul de plată, examinând trunchiat dispoziţiile respectivei clauze.
Se reţine deci că recurenta comitent este îndreptăţită să pretindă de la intimata comisionar plata contravalorii produselor livrate, ale căror facturi au fost primite şi reţinute de către aceasta şi necontestate, aşa cum a stabilit instanţa de fond şi nu a contestat pârâta în apelul formulat împotriva sentinţei primei instanţe.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 9 pct. 1 din contract, pentru întârzierea în executarea obligaţiilor contractuale, partea în culpă va plăti celeilalte părţi o penalitate de 0,1% din valoarea obligaţiei pentru fiecare zi de întârziere, iar intimata pârâtă se găseşte într-o astfel de culpă - cum corect au reţinut şi instanţa de apel şi instanţa de fond, comisionarul urmează a fi obligat şi la plata de penalităţi în suma precizată în faţa instanţei de fond, cuantumul respectiv nefiind contestat de pârâta intimată nici în întâmpinările depuse la fond şi în recurs şi nici în motivele de apel formulate împotriva sentinţei primei instanţe.
Faţă de cele de mai sus se reţine că Decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) şi (2) C. com. şi ale art. 969 C. civ., astfel că, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii care urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi faţă de precizarea făcută de reprezentantul ales al recurentei că onorariul de avocat urmează a fi cerut pe cale separată, intimata urmează a fi obligată la plata către recurentă a sumei de 2.134 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Braşov împotriva deciziei nr. 220 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul pârâtei SC B.T. SRL Sighişoara împotriva sentinţei nr. 2541 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o păstrează.
Obligă pe intimata pârâtă SC B.T. SRL Sighişoara la 2.134 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă SC I. SA Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3291/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3302/2008. Comercial → |
|---|
