ICCJ. Decizia nr. 3291/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3291/2008
Dosar nr. 1526/111/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1015 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, secţia comercială a fost respinsă acţiunea reclamanţilor SC B. SRL Oradea, B.P. şi B.A. prin care solicitase – în contradictoriu cu pârâta Cooperativa de Credit B.M. – să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut, al celui de-al doilea contract de împrumut, a contractului de garanţie imobiliară autentificat de către B.N.P., D.I., precum şi radierea ipotecii şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare înscrise în CF Oradea în favoarea pârâtei.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că cele două contracte de împrumut, s-au încheiat între reclamanta societate comercială şi antecesoarea pârâtei Banca P.F.creditele acordate fiind garantate cu ipoteca asupra imobilului situat în Oradea, proprietatea reclamanţilor persoane fizice.
Deşi reclamanţii au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 948 C. civ. instanţa de fond a înlăturat susţinerile recurenţilor apreciind că litigiul are natură comercială aşa încât contractele au fost valabil încheiate de antecesoarea pârâtei, organizaţie cooperatistă, înmatriculată la R.C. conform Legii 26/1990.
În consecinţă, invocând dispoziţiile art. 54 din Legea 31/1990 instanţa de fond nu a primit susţinerea recurenţilor în sensul că sucursala antecesoarei pârâtei nu avea personalitate juridică şi nici autorizarea B.N.R. la data încheierii contractelor, apreciind că reclamanţii nu se pot sustrage de la executarea obligaţiilor asumate prin contract câtă vreme societatea îndeplinise formele de publicitate.
Chiar dacă ipoteca fusese încheiată anterior creditării s-a apreciat că garanţia imobiliară nu este lipsită de cauză.
În final instanţa de fond reţine că deşi reclamanţii au invocat nulitatea clauzei penale prin care s-au stipulat penalităţi de întârziere de 150% pe an, iar această susţinere este şi întemeiată în raport de Decizia XI/2005 a Secţiilor Unite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ea nu se poate pronunţa întrucât cererea reclamanţilor nu cuprinde un petit în acest sens şi chiar dacă ar fi formulat o asemenea cerere, nulitatea unei clauze nu ar atrage nulitatea întregului act.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi fiscal.
Instanţa de apel, deşi a reţinut că cererea reclamanţilor urmează a fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 948 C. civ., chiar dacă este litigiu comercial, apreciind că şi contractelor comerciale le sunt aplicabile aceleaşi motive de nulitate ca şi celor civile, a considerat apoi că respectivele contracte au fost valabil încheiate de o sucursală a antecesoarei pârâtei, fără personalitate juridică deoarece, conform art. 5 din Statutul Cooperativei de Credit – Banca P.F. Baia Mare, aceasta avea ca obiectiv acordarea de credite şi prestarea serviciilor financiare în raza teritorială de activitate din care făcea parte şi municipiul Oradea, iar semnarea contractelor de către directorul şi inspectorul de credite ai sucursalei probează că sucursala a fost mandatara Băncii P.F.
Chiar şi în cazul în care aceştia ar fi contractat obligaţii în sarcina cooperativei peste limita împuternicirilor, cooperativa a ratificat obligaţiile asumate prin executarea obligaţiei de virare a banilor, aşa încât, în temeiul art. 1.162 alin. (2) C. civ., această ratificare ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse actului.
În consecinţă, nulitatea contractelor invocată de reclamanţi pe motivul că au contractat cu sucursala ce nu avea personalitate juridică, nu a fost admisă de instanţa de apel.
Cu privire la motivul de nulitate a contractului încheiat de antecesoarea pârâtei fără a fi fost autorizată de B.N.R. conform OUG 97/2000, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi admis întrucât aceasta se afla în curs de autorizare, legiuitorul neinterzicând fostelor cooperative de credit să desfăşoare activitate pe perioada autorizării.
De asemenea, instanţa de apel nu a reţinut nici nulitatea art. 2 din contractele de împrumut referitoare la dobânzile penalizatoare întrucât aceste contracte au natură comercială, iar Decizia S.U. nr. XI/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se aplică şi acestora, ci doar contractelor civile. Chiar şi dispoziţiile Legii 313/1879 stipulează că se va declara nulă clauza prin care se va stipula dobândă la dobândă în contracte, altele decât cele comerciale.
Cât priveşte nulitatea contractului de garanţie imobiliară instanţa de apel a reţinut că înscrierea datei de 14 martie 2000 este doar o eroare materială iar contractul nu poate fi considerat ca lipsit de cauză, chiar dacă el s-a încheiat în garantarea unui credit ce nu fusese încă acordat, reclamanţii având reprezentarea scopului pentru care el a fost încheiat.
Ca o consecinţă a respingerii motivelor de nulitate a contractelor s-a respins şi accesoriul, respectiv radierea ipotecii şi a interdicţiei de înstrăinare.
Nemulţumiţi de această decizie reclamanţii au declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii critică Decizia din apel pentru dezlegarea dată motivului de nulitate întemeiat pe lipsa capacităţii sucursalei de a încheia acte juridice, argumentarea din apel fiind străină de motivele invocate şi de cele rezultate din chiar contractele încheiate, calitatea de mandatar a sucursalei fiind lipsită de temei.
De asemenea, dispoziţiile art. 1167 C. civ. nu-şi au aplicabilitate în speţă, plata creditelor fiind făcută de Sucursala Oradea, parte contractantă, şi nu de societatea din Baia Mare cu personalitate juridică.
Mai mult, dispoziţiile art. 1167 al.2 C. civ. au fost citate şi aplicate trunchiat, textul privind doar raporturile dintre mandant şi mandatar, nu şi terţilor, cum este cazul lor.
Recurenţii critică de asemenea greşita interpretare a dispoziţiilor OUG 97/2000 privind autorizarea funcţionării organizaţiilor cooperatiste de credit, câtă vreme în dosar existau relaţii de la B.N.R., din care rezulta că Banca P.F. nu a solicitat niciodată autorizarea funcţionării.
Recurenţii critică de asemenea soluţionarea greşită a nelegalităţii penalităţilor de întârziere, instanţa de apel făcând greşit aplicarea art. 3 din Legea 313/1879 câtă vreme ei au invocat art. 1 din acelaşi act normativ, text care sancţiona cu nulitate absolută o asemenea clauză stipulată în „oarecari contracte", deci implicit cele din contractele comerciale.
În final, recurenta apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 948 C. civ. privitoare la nulitatea contractului de garanţie imobiliară, lipsit de cauză întrucât nu se putea garanta o creanţă ce încă nu exista, acest contract fiind încheiat la 14 martie 2000 şi autentificat de notar în timp ce creditul s-a acordat la 15 martie 2000.
Prin precizarea din 14 mai 2008 recurenţii reclamanţi şi-au încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât instanţa de apel a dat o dezlegare temeinică şi legală cererilor reclamanţilor.
La această întâmpinare recurenţii au formulat răspuns ataşând şi copiile chitanţelor prin care susţin că dovedesc achitarea creditelor, mai puţin a dobânzilor penalizatoare exorbitante.
Recursul reclamanţilor este întemeiat pentru următoarele considerente:
Anterior analizării criticilor invocate Curtea apreciază, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că deşi recurenţii au încadrat criticile formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., acestea sunt încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. ele vizând reţinerea unor motive străine de natura pricinii în argumentarea soluţiei date, precum şi aplicarea greşită şi încălcarea legii.
Analizând în acest context criticile Curtea le apreciază ca întemeiate şi având în vedere că atât pentru cele două contracte de credit cât şi pentru cel de garanţie imobiliară recurenţii reclamanţi au invocat în cererea lor introductivă drept motiv de nulitate comun lipsa capacităţii juridice a sucursalei de a încheia acte juridice, va analiza această critică cu prioritate.
Deşi instanţa de apel a reţinut că sucursala nu are personalitate juridică şi că este lipsită de capacitate de a încheia acte juridice, argumentează respingerea acestui motiv de nulitate pe mandatul dat de cooperativa „mamă" conducerii Sucursalei din Oradea pentru încheierea contractelor, pe dispoziţiile statutare ale cooperativei şi pe dispoziţiile art. 1.167 al.2 C. civ.
Soluţia instanţei de apel este argumentată pe motive străine de natura pricinii întrucât din actele dosarului rezultă că Banca P.F. din Baia Mare, înregistrată la O.R.C. a deschis Sucursala Oradea la 16 noiembrie 1999, ea funcţionând în temeiul Legii 109/1996.
Din contractul de credit, contractul de credit şi contractul de garanţie ipotecară rezultă că respectivele contracte au fost încheiate cu reclamanţii de către Sucursala Oradea a Banca P.F. înregistrată la R.C., aceasta fiind şi semnatara contractelor.
În consecinţă în mod greşit şi fără temei instanţa de apel susţine că reclamanţii ar fi contractat cu societatea „mamă" din Baia Mare, iar Sucursala din Oradea ar fi încheiat şi semnat contractele în calitate de mandatară a băncii populare.
Potrivit art. 43 din Legea 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte ale societăţilor comerciale fără personalitate juridică şi se înregistrează înainte de începerea activităţii lor în registrul comerţului în care vor funcţiona.
Neavând personalitate juridică ele nu au nici capacitatea de a contracta aşa încât contractele încheiate în atare situaţie sunt lovite de nulitate, lipsind condiţia esenţială pentru validitatea lor stipulată în art. 948 pct. 1 C. civ.
Argumentarea instanţei de apel bazată pe art. 5 din statutul Băncii P.F. în sensul că „agenţiile în sucursale" deschise în teritoriu n-ar reprezenta decât simple locaţii în care cooperativa de credit să-şi desfăşoare activitatea este în contradicţie cu reglementările legale în materie şi cu numerele de înregistrare diferite sub care au fost înregistrate la O.R.C. din judeţe diferite cele două entităţi.
De asemenea instanţa de apel, în susţinerea argumentării întemeiate pe presupusul mandat al sucursalei, invocă greşit dispoziţiile art. 1.167 alin.(2) C. civ., text ce nu-şi avea aplicabilitatea în speţă câtă vreme reclamanţii invocase nulitatea absolută a contractelor şi nu anularea lor, caz în care s-ar fi putut face referiri la confirmarea sau ratificarea ulterioară a actelor.
În condiţiile în care cocontractantul reclamanţilor nu avea capacitatea de a contracta, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a contractelor, este de prisos a mai analiza şi dezlegarea dată celorlalte motive de nulitate invocate de reclamanţi în cererea lor de către instanţa de apel în legătură cu lipsa autorizării funcţionării Băncii P.F. antecesoarea pârâtei din prezentul litigiu sau lipsa cauzei contractului de ipotecă.
În atare situaţie, sancţionarea întregului contract cu nulitate absolută, pentru lipsa capacităţii de a contracta, face de prisos cercetarea nulităţii clauzei penale stipulată în art. 2 din cele două contracte de împrumut, motiv pentru care Curtea urmează să admită recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi să modifice Decizia din apel în sensul admiterii apelului aceloraşi părţi şi schimbării sentinţei de fond în tot.
Reţinând în considerarea argumentelor deja analizate temeinicia acţiunii reclamanţilor, Curtea urmează să admită acţiunea reclamanţilor şi în temeiul art. 948 pct. 1 C. proc. civ. să constate nulitatea absolută a celor două contracte de împrumut şi al celui de garanţie imobiliară, cu consecinţa radierii ipotecii şi a interdicţiei de înstrăinare înscrise în CF Oradea. În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. intimata va fi obligată la plata sumei de 985,5 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi pentru fond, apel, recurs, suma reprezentând taxele de timbru achitate în toate etapele procesuale precum şi onorariile apărătorului în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii SC B.P. SRL Oradea, B.P., B.A. împotriva deciziei nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul aceloraşi părţi, schimbă în tot sentinţa nr. 1015 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, admite acţiunea reclamanţilor şi constată nulitatea contractului de credit, contractului de credit şi contractului de garanţie imobiliară autentificat de B.N.P. D.I.
Dispune radierea ipotecii şi a interdicţiei de înstrăinare înscrisă în CF Oradea.
Obligă intimata la 985,5 lei cheltuieli de judecată în fond, apel şi recurs către recurenţi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3290/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3292/2008. Comercial → |
|---|
