ICCJ. Decizia nr. 3290/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3290/2008
Dosar nr. 1022/57/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 733 din 30 mai 2007 pronunţată în dosarul Tribunalului Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia lipsei de obiect a petitelor 2 şi 3 şi s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia P. Braşov împotriva pârâtului N.I. şi în consecinţă s-a dispus anularea declaraţiei înscrise de pârâtul N.I. în R.A. SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate de la P. Braşovla N.I. asupra unui pachet de 33.002 acţiuni şi radierea din R.A. şi din R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov a menţiunii privind calitatea de acţionar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA. Totodată s-a respins petitul privind anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 165.000 ron între reclamantă şi pârât şi a contractului accesoriu de garanţie reală mobiliară inserat în contractul de împrumut.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că, prin acţiunea înregistrată la data de 5 iulie 2004 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta Asociaţia P. Braşov a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul N.I. şi SC P.R. SA Braşov şi pentru opozabilitate cu pârâtul O.R.C. Braşov să se constate că este titulara dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acţiuni emise de SC P.R. SA Braşov, reprezentând 80% din capitalul societăţii, în subsidiar să se dispună anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 1.650.080.000 rol încheiat cu pârâtul N.I., iar în subsidiar dacă nu se va admite nici primul şi nici al doilea petit să se constate nulitatea absolută ca şi contract de gaj şi titlu executoriu a clauzei cuprinse în art. 3 al contractului de împrumut şi de asemenea să se dispună radierea din R.C. Braşov şi R.A. a menţiunilor ilegal făcute în privinţa calităţii de acţionar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA.
În motivarea primului capăt de cerere reclamanta arată că este o societate comercială cu regim special înfiinţată în baza OUG 115/2003 şi a HG 24/2004 având ca obiect principal de acţiune administrarea Parcului Industrial Roman în condiţiile legii speciale, respectiv OG 65/2001.
Aceste acte normative au stabilit şi structura acţionariatului, în sensul că reclamanta avea o cotă de contribuţie de 80% din capitalul social al SC P.R. SA.
În consecinţă, în lipsa unui act juridic cu o forţă echivalentă şi în condiţiile în care pârâtul N.I. şi-a arogat ilegal şi abuziv calitatea de acţionar majoritar, este justificat interesul promovării acţiunii în constatare, potrivit art. 111 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în speţă nu există niciun fel de act de cesiune, conform art. 98 al.1 din Legea 31/1990, nefiind făcută nicio declaraţie scrisă de cedent şi cesionar în R.A.. Pe de altă parte, art. 10 pct. 1 din actul constitutiv prevede că încuviinţarea cesiunii este posibilă doar în baza unei hotărâri A.G.E.A., condiţie, care, de asemenea nu este îndeplinită în speţă.
Nu în ultimul rând, arată reclamanta, constatând că i-a fost avansată o sumă de bani fără titlu valabil, a restituit-o pârâtului la data de 30 aprilie 2004, astfel încât, dacă prin absurd contractul de împrumut ar fi considerat valabil, se impune a se constata că garanţia reală mobiliară aferentă a rămas fără obiect.
În privinţa capătului doi de cerere, formulat în subsidiar, reclamanta precizează că, contractul de împrumut este anulabil deoarece a fost semnat din partea Asociaţiei P. Braşov de o persoană care nu putea să o reprezinte, respectiv T.F., în calitate de vicepreşedinte, deşi conform art. 51 din Statutul asociaţiei numai preşedintele avea puteri de reprezentare.
Prin urmare, contractul de împrumut este lovit de nulitate relativă în sensul art. 948 C. civ., fiind încheiat în lipsa unui consimţământ dat prin intermediul persoanelor fizice abilitate să reprezinte în mod legal asociaţia, care nu înţelege să ratifice actul încheiat de un reprezentant aparent.
Un alt motiv de anulare a contractului rezultă din încălcarea prevederilor art. 1180 C. civ., respectiv lipsa formulei „bun şi aprobat" pentru suma de 1.650.080.000 rol.
Referitor la capătul trei de cerere, formulat de reclamantă, în subsidiar, pentru ipoteza în care nu se va admite nici al doilea petit - formulat de asemenea în subsidiar – se invocă în motivare faptul că, clauza înscrisă la art. 3 din contract este lovită de nulitate absolută deoarece încalcă prevederile imperative ale OUG 115/2003 întrucât tinde la modificarea structurii acţionariatului printr-un alt act decât cel legal prevăzut.
De asemenea, apreciază reclamanta, această clauză este lovită de nulitate absolută ca şi titlu executoriu pentru că nu este datată, nu conţine menţiunea „bun şi aprobat" şi nu poate fi pusă în aplicare deoarece bunurile afectate garanţiei nu sunt susceptibile de o eventuală luare în posesie întrucât acţiunile nominative emise în formă dematerializată nu sunt asimilabile bunurilor mobile corporale.
Ulterior, prin precizarea formulată la data de 15 septembrie 2004, reclamanta deşi a arătat că înţelege să precizeze primul capăt de cerere, în realitate acesta a fost păstrat, motivarea fiind însă reformulată în sensul că solicită a se constata că este titulara dreptului de proprietate asupra acţiunilor din litigiu deoarece a restituit la termenul contractual, adică la data de 30 aprilie 2004, întreaga sumă împrumutată de pârâtul N.I., a cărei rambursare a fost garantată cu un număr de 33.002 acţiuni emise de SC P.R. SA şi pentru că între reclamantă şi pârât nu a intervenit niciun act de cesiune sau alt act care să transfere valabil proprietatea asupra acestor acţiuni în sensul art. 98 din Legea 31/1990 şi cap.V – Titlul VI al Legii 99/1999 privind executarea garanţiilor reale mobiliare.
Totodată, arată reclamanta, că solicită şi completarea acţiunii cu un nou petit având ca obiect constatarea nulităţii absolute a menţiunilor înscrise de pârâtul N.I. în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate de la P. Braşov la N.I. asupra pachetului de 33.002 acţiuni, fără a fi însă precizate motivele acestui nou petit.
Prin ultima precizare de acţiune, formulată la data de 6 octombrie 2004 reclamanta arată că înţelege să restrângă şi să precizeze acţiunea atât în ceea ce priveşte atât obiectul cât şi părţile cauzei, în sensul că renunţă la judecată faţă de pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov şi faţă de pârâta SC P.R. SA.
De asemenea, în privinţa obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat, reclamanta arată că renunţă la petitul 1 al acţiunii privind constatarea dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acţiuni emise de SC P.R. SA – care de altfel, a fost precizat la data de 15 septembrie 2004 precum şi la petitul 3 al acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute ca şi contractul de gaj şi titlu executoriu a clauzei conţinute de art. 3 din contractul de împrumut fără dată, care se reformulează în cadrul petitului 1, toate celelalte capete de cerere ale acţiunii fiind reformulate şi restrânse.
În consecinţă, susţine reclamanta, obiectul acţiunii constă în solicitarea de a se dispune anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 1.650.080.000 rol, între reclamantă şi pârâtul N.I. precum şi a contractului accesoriu de garanţie reală mobiliară inserat în contractul de împrumut, anularea declaraţiei înscrise de pârâtul N.I. în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acţiuni, precum şi radierea din R.A. şi din R.C. Braşov a menţiunii ilegal făcute privind calitatea de acţionar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei ultime precizări, reclamanta menţionează referitor la primul capăt de cerere că solicită declararea respectiv pronunţarea nulităţii contractului de împrumut şi a celui accesoriu de garanţie reală mobiliară deoarece aceste acte au fost încheiate cu încălcarea regulilor şi limitelor de competenţă ale Asociaţiei P. Braşov în privinţa actelor care angajează patrimonial asociaţia.
De asemenea, arată reclamanta, admiterea petitului doi este o consecinţă legală şi logică a declarării nulităţii contractului de împrumut şi a celui de garanţie, a lipsei acordului de voinţă al părţilor şi a neîndeplinirii condiţiei nerambursării în termen a împrumutului şi nu în ultimul rând, pentru că declaraţia de înscriere nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare derulate în condiţiile legii.
Pârâtul N.I., prin întâmpinarea depusă la 10 septembrie 2004, completată ulterior, a invocat excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii în constatare, a lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei, a lipsei calităţii procesuale active şi a prematurităţii acţiunii pentru încălcarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ. precum şi excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, aceste excepţii fiind soluţionate în sensul respingerii lor conform încheierii din 13 octombrie 2004 şi respectiv a constatării rămânerii fără obiect a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În privinţa apărărilor de fond ale pârâtului s-a reţinut că acesta a solicitat respingerea acţiunii în considerarea faptului că, contractul de împrumut este legal încheiat prin semnarea acestuia de vicepreşedintele asociaţiei, ulterior aprobării de către C.D. a contractării unui împrumut pentru constituirea aportului social la SC P.R. SA, iar contractul de garanţie a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 99/1999 care se aplică tuturor bunurilor mobile corporale sau necorporale.
Cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei SC P.R. SA Braşov, formulată la data de 14 octombrie 2004 – ulterior încheierii din 13 octombrie 2004 prin care instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecata faţă de pârâta SC P.R. SA, a fost respinsă prin încheierea din 23 martie 2005.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată în cauză, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba, instanţă care la data de 9 noiembrie 2005 a dispus în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului Judecătoriei Braşov având ca obiect cererea de dizolvare a Asociaţiei P. Braşov, iar, ca efect al admiterii recursului, cauza a fost repusă pe rol şi reînregistrată sub nr. 3447/57/2006.
Anterior analizării fondului, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., tribunalul a respins excepţia invocată de pârât privind lipsa de obiect a petitelor 2 şi 3 ale acţiunii precizate de reclamantă, cu motivarea că susţinerea pârâtului conform căruia în momentul soluţionării litigiului calitatea de acţionar se dobândeşte prin tradiţiunea acţiunilor la purtător şi nu prin efectuarea menţiunilor respective în Registrul acţionarilor, este lipsită de relevanţă.
Astfel, executarea hotărârii A.G.E.A. a SC P.R. SA din 7 iunie 2006, prin care a fost aprobată transformarea acţiunilor nominative dematerializate în acţiuni la purtător a fost suspendată prin Decizia civilă nr. 575/17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov până la soluţionarea dosarului la rândul lui suspendat, iar pe de altă parte chiar dacă acele hotărâri s-ar fi aplicat, reclamanta are interesul actual de a solicita ca menţiunile existente în R.A. şi în R.C. să reflecte situaţia reală a acţionariatului în condiţiile în care pârâtul figurează în aceste registre în calitate de acţionar. În privinţa fondului, prima instanţă a reţinut că la data constituirii SC P.R. SA Braşov, acţionarul majoritar, respectiv reclamanta nu deţinea fondurile financiare necesare pentru a subscrie acţiunile ce îi reveneau din capitalul social, motiv pentru care a contractat un împrumut de la preşedintele din acel moment, adică pârâtul N.I..
În consecinţă, la data de 9 februarie 2004 C.D.A. a aprobat contractarea împrumutului din litigiu, deşi conform art. 55 din Statut o atare operaţiune trebuia aprobată de A.G.A., C.D., neavând competenţa prin Statut sau prin delegare, fiind prin urmare încălcate prevederile art. 948 C. civ. în sensul inexistenţei unui consimţământ valabil exprimat al debitorului, ceea ce constituie o cauză de nulitate a actului încheiat în aceste condiţii.
Cu toate acestea, arată tribunalul, dat fiind faptul că suma respectivă a fost vărsată ca aport al Asociaţiei la capitalul social al SC P.R. SA, că în raportul de activitate al acesteia pe anul 2004 se precizează că asociaţia, cu acordul C.D., a luat Decizia de a contracta un împrumut de la pârât, iar în procesul-verbal al A.G.A. din 15 iunie 2004 s-a precizat că reclamanta a efectuat plata în termenii contractuali în 30 aprilie 2004, rezultă că aceasta a asanat prin actele şi faptele juridice ulterioare încheierii contractului toate posibilele cauze de nulitate relativă pe care le-ar fi putut invoca, fie prin confirmare tacită neechivocă, fie prin executarea voluntară a obligaţiei.
În privinţa clauzei cuprinse în art. 3 din contract, prima instanţă a reţinut că nu era necesară aprobarea prealabilă a A.G.E.A., deoarece reclamanta şi-a asumat doar o obligaţie de a face constând în încheierea unui act de cesiune pentru ipoteza în care nu-şi executa obligaţia de restituire a sumei împrumutate. Doar în această ipoteză era obligatorie, conform art. 10 pct. 1 din actul constitutiv aprobarea prealabilă a acestei operaţiuni de către A.G.E.A., urmată de încheierea cesiunii în condiţiile prevăzute de art. 98 din Legea 31/1990, iar eventualul refuz al reclamantei de a încheia actul de cesiune putea fi suplinit, la cererea pârâtului, printr-o hotărâre judecătorească.
Referitor la capătul doi al cererii, prima instanţă a constatat că reclamanta şi-a executat benevol obligaţia de restituire a împrumutului, la data de 30 aprilie 2004, adică anterior scadenţei stabilite pentru 1 mai 2004, astfel cum rezultă din documentele de plată şi adresele emise de B.C.R. Braşov. În acest sens s-a menţionat că deşi la 5 mai 2004 pârâtul a dispus returnarea sumei ca fiind necuvenită deoarece contul din documentul de plată nu corespundea cu simbolul contului său deschis la B.C.R. Braşov, în aceeaşi zi, reclamanta a reiniţiat plata în contul corect al acestuia, ca urmare a unei noi restituiri a iniţiat şi procedura ofertei reale de plată finalizată la data de 30 iulie 2004.
În aceste condiţii, arată tribunalul reaua-credinţă a pârâtului este evidentă şi dezvăluie intenţia acestuia de a obţine prin abuz proprietatea acţiunilor reclamantei, deşi obligaţia de plată fiind executată au devenit incidente prevederile art. 27 din Legea 99/1999 în sensul că garanţia reală asupra pachetului de 80% din acţiunile SC P.R. SA s-a stins.
În consecinţă, pârâtul a efectuat în mod nelegal, în registrul acţiunilor menţiunea privind dobândirea calităţii de acţionar majoritar.
De asemenea, prin Decizia nr. 415/12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, irevocabilă, s-a respins cererea pârâtului de înscriere în R.C. a menţiunii referitoare la cesiunea acţiunilor, motiv pentru care acţiunea precizată a reclamantei a fost admisă în parte în sensul anulării declaraţiei înscrise de pârât în R.A. al SC P.R. SA, privind transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, precum şi radierea acestor menţiuni din R.A. şi R.C. Braşov.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârât au fost respinse ca nefondate prin Decizia comercială nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Instanţa de control judiciar a înlăturat criticile formulate de reclamantă în privinţa respingerii capătului de cerere privind anularea contractului de împrumut şi de garanţie reală mobiliară încheiat între părţi, reţinând în plus faţă de considerentele avute în vedere de tribunal, faptul că hotărârea C.D. din 9 februarie 2004, în temeiul căreia a fost acordat împrumutul, se bucură de prezumţia de valabilitate în condiţiile în care reclamanta, deşi avea posibilitatea, nu a solicitat anularea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 23 şi 25 din OG 26/2000.
În consecinţă, susţinerea apelantei în sensul inexistenţei unui contract de împrumut valabil încheiat, este contrazisă de propria conduită, ulterioară datei acordării împrumutului, având în vedere că la 10 februarie 2004 a utilizat această sumă pentru a vărsa cota sa de capital, deşi, dacă ar fi constatat că suma ar fi intrat din eroare în contul său, ar fi trebuit să o restituie în acel moment şi nu doar la data de 30 aprilie 2004. Pe de altă parte garantarea împrumutului cu un număr de 33.002 acţiuni rezultă şi din efectuarea acestei menţiuni în arhiva electronică de garanţii reale mobiliare la avizarea C.C.I. Braşov.
În privinţa apelului declarat de pârât, curtea de apel a arătat că este nefondată critica potrivit căreia instanţa de fond a dat mai mult decât s-a cerut deoarece în motivare a reţinut valabilitatea plăţii deşi reclamanta a renunţat în mod expres la acest petit.
Astfel, precizarea succesivă a acţiunii de către reclamantă, precum şi renunţarea acesteia la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în litigiu, nu împiedică instanţa să verifice susţinerea referitoare la restituirea împrumutului mai ales că aceasta a fost invocată şi ca temei al capătului de cerere privind anularea declaraţiei înscrise de pârât în R.A. pârâtei SC P.R. SA Braşov.
Tribunalul era obligat să procedeze la analizarea acestor aspecte pentru că menţiunea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor s-a făcut în temeiul contractului de garanţie reală mobiliară şi art. 17 din Legea 99/1999.
De altfel, arată instanţa de apel, prin această critică, pârâtul face confuzie între petitul cererii la care s-a renunţat şi motivul invocat în cerere, care în mod legal a fost verificat având legătură cu soluţionarea capătului doi al cererii.
Totodată au fost respinse criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor insuficientei timbrări şi a celei privind neîndeplinirea procedurii concilierii directe cu motivarea că litigiul nu este evaluabil în bani pentru că prin anularea menţiunilor din R.A. şi din R.C., pârâtul nu intră automat în posesia acţiunilor sale care între timp au fost transformate în acţiuni la purtător, astfel încât nu se impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoarea acţiunilor şi nici îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
În privinţa valabilităţii plăţii, corect s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1096 şi 1584 C. civ., situaţie în care a încetat şi existenţa garanţiei reale mobiliare, astfel încât potrivit art. 27 din Legea 99/1999 aceasta nu mai putea fi executată.
Prin urmare, arată instanţa de apel, dat fiind faptul că executarea garanţiei are o existenţă de sine stătătoare, dar având în vedere că temeiul pentru care pârâtul a operat transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, nu mai subzistă, justificat s-a dispus anularea declaraţiei pârâtului precum şi radierea menţiunilor din cele două registre, fiind lipsit de relevanţă faptul că pe parcursul soluţionării litigiului a avut loc transformarea acţiunilor din nominative în acţiuni la purtător.
De asemenea, s-a respins ca nefondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., în considerarea faptului că necomunicarea de către instanţa de fond a copiilor actelor depuse de reclamantă după închiderea dezbaterilor şi amânarea pronunţării nu sunt acte noi. De altfel, Decizia nr. 575/2006 a Curţii de Apel Braşov, invocată de reclamantă, a fost anulată în temeiul art. 40 alin.(5) C. proc. civ. ca urmare a admiterii cererii de strămutare, iar în faţa Curţii de Apel Piteşti, reclamanta C.C.I.A. Braşov a arătat că renunţă la drept, situaţie în care nu mai subzistă suspendarea executării hotărârii A.G.E.A. din 7 iunie 2006 a SC P.R. SA. În plus, reţine instanţa de apel, această decizie nu este menţionată în cuprinsul sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta Asociaţia P. Braşov critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a actelor deduse judecăţii şi a aplicat eronat dispoziţiile legale privitoare la modul de formare a voinţei în cazul persoanelor juridice şi solicită admiterea recursului, modificarea parţială a deciziei recurate în sensul admiterii petitelor nr. 2 şi 3 din acţiunea introductivă astfel cum a fost precizată.
În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că la încheierea contractului a fost reprezentată de C.D., în condiţiile în care, din conţinutul convenţiei, rezultă că aceasta a fost semnată de vicepreşedintele asociaţiei T.F., deşi conform art. 5.1 din Statut, pentru valabilitate un atare act trebuia semnat de preşedinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre primvicepreşedinţi desemnat de preşedinte, precum şi de directorul executiv sau în lipsa acestuia de către un director desemnat conform contractului.
În consecinţă, doar prin semnătura unui vicepreşedinte, asociaţia nu putea fi angajată legal într-un raport juridic cu pârâtul N.I..
De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de apel, este lipsită de relevanţă împrejurarea că hotărârea C.D. privind acordarea împrumutului nu a fost atacată în condiţiile prevăzute de OG 26/2000, deoarece potrivit principiului liberului acces la justiţie există posibilitatea de a solicita instanţelor de drept comun anularea actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor norme imperative, în speţă, art. 948 C. civ.
Totodată, este greşit argumentul instanţei potrivit căruia împrumutul nu trebuia aprobat în mod necesar de adunarea generală a asociaţilor, deşi art. 55 din Statut prevede contrariul, cu atât mai mult cu cât numărul membrilor acestei adunări este cu mult mai mare decât numărul membrilor C.D..
Ultimul motiv vizează faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor referitoare la pretinsa asanare a nulităţii relative prin îndeplinirea unor acte ulterioare încheierii contractului de împrumut, în condiţiile în care nu s-a demonstrat existenţa unei voinţe ferme şi neechivoce a Asociaţiei de a acoperi o atare nulitate.
În concret, recurenta arată că potrivit art. 35 al.1 şi 2 din Decretul 31/1954 şi art. 55 din Statut, doar printr-o hotărâre a Adunării Generale se putea forma în mod valabil voinţa asociaţiei, C.D. neavând atribuţii şi nici o delegare a competenţei în acest sens, ceea ce conduce la concluzia că atât contractul de împrumut cât şi cel de garanţie sunt acte ilicite şi lovite de nulitate relativă.
Pârâtul N.I., prin recursul declarat, critică Decizia instanţei de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., solicitând ca efect al admiterii recursului, modificarea deciziei şi sentinţei în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantei.
În privinţa primului motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul invocă faptul că atât instanţa de fond cât şi cea de apel, confirmând sentinţa, s-au pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv au dat mai mult decât s-a cerut, pentru că, deşi formal au fost admise petitele 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, s-a motivat această soluţie pe o cerere de constatare a valabilităţii plăţii, la care reclamanta a renunţat în mod expres prin precizările făcute ulterior.
Astfel, după prezentarea modificărilor succesive ale acţiunii reclamantei, recurentul arată că raportat la ultima precizare a acţiunii formulată de aceasta pentru termenul din 6 octombrie 2004, cadrul procesual a fost stabilit ca fiind o cerere de chemare în judecată având un petit principal – anularea contractului de împrumut şi a celui accesoriu de garanţie mobiliară şi celelalte accesorii referitoare la anularea declaraţiei de înscriere a calităţii de acţionar a pârâtului şi radierea acestei menţiuni din R.A. şi R.C., calificare ce rezultă chiar din susţinerea reclamantei conform căreia, anularea declaraţiei reprezintă consecinţa legală a declarării contractului de împrumut şi de garanţie.
În aceste condiţii, susţine recurentul, deşi reclamanta a renunţat în mod expres la capătul de cerere referitor la constatarea valabilităţii plăţii, greşit ambele instanţe au examinat şi motivele care nu mai aveau relevanţă întrucât priveau petitele la a căror soluţionare reclamanta a renunţat.
De asemenea, în lipsa unei legale investiri instanţele au analizat şi valabilitatea operaţiunilor de executare silită realizată de pârât în temeiul Legii 99/1999, fiind ignorată şi împrejurarea că au expirat toate termenele stabilite de lege pentru contestarea acestei proceduri.
O altă critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 98 şi 99 raportat la art. 59 din Legea 31/1990, în sensul că nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conformitate cu hotărârile adoptate de acţionarii SC P.R. SA, acţiunile acestei societăţi au fost transformate din acţiuni nominative dematerializate în acţiuni la purtător.
În acest mod, dat fiind faptul că potrivit art. 99 din lege, dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune a acestora, rezultă că petitele referitoare la anularea declaraţiei înscrise de pârât privind transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor din litigiu, precum şi menţiunile corespunzătoare efectuate în registrele anterior menţionate, au rămas fără obiect.
În acest context, instanţa de apel, încălcând şi dreptul la apărare al pârâtului, bazându-şi soluţia pe înscrisuri care nu au fost puse în discuţia părţilor a reţinut eronat că hotărârea A.G.A. din 7 iunie 2006, prin care s-a decis transformarea acţiunilor din nominative la purtător ar fi încă suspendată prin efectul deciziei nr. 575/2006 a Curţii de Apel Braşov până la soluţionarea acţiunii din dosar, de asemenea suspendat, deşi acest dosar a fost soluţionat irevocabil prin constatarea renunţării la drept a reclamantei C.C.I. care a solicitat anularea hotărârii A.G.A. anterior menţionate.
Totodată, este nejustificată concluzia instanţei de apel în sensul că plata efectuată la 30 aprilie 2004 ar fi valabilă, în condiţiile în care, entitatea bancară a dispus din oficiu, la aceeaşi dată returnarea sumei către reclamantă, constatând inexistenţa contului bancar indicat de pârât. Ca urmare a iniţierii unei noi plăţi, la solicitarea pârâtului din 5 mai 2004 s-a dispus din nou restituirea, motivat de faptul că la data de 3 mai 2004 acesta a efectuat înscrierea sa în R.A. societăţii SC P.R. SA, fiind deja executate silit acţiunile afectate garanţiei.
Prin urmare, susţine recurentul, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1096 şi 1584 C. civ., precum şi art. 27 titlul VI din Legea 99/1999, deoarece plata nu s-a făcut valabil, la scadenţă, ceea ce de altfel, nici nu era posibil din lipsa resurselor financiare, împrejurare care rezultă din încercările ulterioare de a efectua plata precum şi din contractarea unui nou împrumut, de la un terţ, a cărei restituire a fost garantată cu aceleaşi acţiuni.
Prin ultima critică recurentul invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 20 din Legea 146/1997 şi respectiv art. 7201-7206 C. proc. civ.
Sub acest aspect, arată recurentul, dată fiind natura comercială şi evaluabilă în bani a petitelor 2 şi 3 ale acţiunii se impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoarea acţiunilor din litigiu, deoarece, în realitate, prin aceste cereri se solicită repunerea în situaţia anterioară, adică redobândirea proprietăţii asupra acţiunilor, motiv pentru care, în lipsa legalei timbrări a acţiunii, greşit instanţa a respins excepţia invocată în acest sens.
Consecinţa stabilirii caracterului evaluabil al litigiului era aceea a obligativităţii urmării procedurii concilierii directe, condiţie, de asemenea neîndeplinită în speţă, situaţie în care şi excepţia prematurităţii a fost nelegal respinsă.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 6,8 şi 9 C. proc. civ., curtea constată că sunt întemeiate admiţându-le ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Astfel, în privinţa recursului reclamantei, se va reţine ca fiind întemeiată critica acesteia în sensul că instanţa de apel nu a examinat cauza şi prin prisma motivelor întemeiate pe dispoziţiile art. 35 al.1 şi 2 din Decretul 31/1954 coroborat cu art. 55 din Statut, la care nu face nicio referire.
Sub acest aspect, luând în considerare poziţia procesuală a reclamantei conform precizării de acţiune din data de 6 octombrie 2004, prin care aceasta a contestat însăşi realizarea acordului de voinţă la încheierea contractelor a căror anulare a solicitat-o, adică naşterea raportului juridic generator de drepturi şi obligaţii, se impunea analizarea criticilor formulate în acest sens întrucât au constituit un motiv de apel, şi nu doar prezentarea modului, de altfel relevant, în care reclamanta a înţeles să procedeze ulterior datei de 9 februarie 2004.
În lipsa unui răspuns neechivoc nu se poate stabili dacă instanţa de apel a apreciat că, contractul a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, şi prin urmare este valabil sau dacă, dimpotrivă, era afectat de o nulitate relativă, înlăturată ulterior de reclamantă prin executarea convenţiei.
În consecinţă, recursul reclamantei este întemeiat şi va fi admis ca atare.
Referitor la recursul pârâtului, Curtea reţine că instanţa de apel a respins justificat criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei insuficientei timbrări a acţiunii şi a prematurităţii în considerarea faptului că solicitarea de anulare a declaraţiei din Registrul acţionarilor şi a radierii menţiunilor din acest registru precum şi de la O.R.C. Braşov, în privinţa calităţii de acţionar al pârâtului nu are caracterul unei cereri evaluabile în bani, în sensul art. 7201 C. proc. civ.
Anularea menţiunilor anterior arătate nu are semnificaţia restituirii unor prestaţii exprimate în echivalent bănesc, motiv pentru care nefiind incidente dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., nu se impunea îndeplinirea procedurii concilierii directe şi nici obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în condiţiile art. 2 din Legea 146/1997.
În privinţa criticilor de fond, curtea constată că şi recursul pârâtului este întemeiat, în sensul că instanţa de apel era datoare să analizeze cauza exclusiv prin prisma motivelor legate de petitele cererii de chemare în judecată, conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004, deşi este real, că reformulările şi precizările succesive ale acestora şi ale motivelor acţiunii au fost de natură a crea dificultăţi.
Din această perspectivă, rezultă că valabilitatea contractului de împrumut şi a celui de garanţie, respectiv critica referitoare la modul de soluţionare a acestui petit trebuia analizată prin prisma motivelor arătate de reclamantă, respectiv încheierea cu încălcarea regulilor şi limitelor de competenţă pentru valabila realizare a acordului de voinţă în sensul art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul 31/1954, după cum rezultă din precizarea acţiunii.
Prin urmare, în acest cadru examinarea valabilităţii plăţii excede motivelor invocate de reclamanta care a contestat însăşi naşterea raportului juridic, adică încheierea valabilă a contractului de împrumut şi a celui de garanţie, motiv pentru care în aceste limite nu era posibilă examinarea valabilităţii plăţii, adică a executării contractului.
De asemenea, petitului doi având ca obiect anularea declaraţiei înscrise de pârât privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acţiuni urma a fi examinat ca fiind – conform precizărilor reclamantei – o consecinţă legală şi logică a declarării nulităţii contractului de împrumut şi a celui de garanţie, a lipsei acordului de voinţă al părţilor, a neîndeplinirii condiţiei nerambursării la termen a împrumutului şi pentru că nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare silită derulată în condiţiile legii.
În această ordine de idei, rezultă că deşi reclamanta neagă încheierea valabilă a contractului de împrumut, susţine totodată că nu s-a îndeplinit condiţia nerestituirii la scadenţă, şi prin urmare trebuie anulată şi declaraţia înscrierii calităţii de acţionar al pârâtului dobândită prin executarea silită nelegală a garanţiei.
Sub acest aspect, reţinând că a fost păstrat motivul referitor la efectuarea plăţii la scadenţă, era necesar a se verifica în ce măsură anularea declaraţiei era posibilă în condiţiile în care nu s-a solicitat şi anularea executării silite a contractului de garanţie mobiliară.
Astfel, deşi instanţa de apel reţine că executarea garanţiei are o existenţă de sine stătătoare, fiind reglementată prin titlul VI al Legii 99/1999, constată că având în vedere că plata a fost valabil făcută, garanţia nu se mai putea executa, dar pe de altă parte nu analizează cererea prin prisma efectelor produse ca urmare a executării acestei garanţii şi în lipsa unei cereri exprese de anulare a executării, deoarece înscrierea declaraţiei este doar rezultatul executării silite potrivit menţiunii din contract, în sensul că în caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei.
În acest context, luând în considerare şi hotărârile judecătoreşti conform cărora, pe parcursul soluţionării litigiului acţiunile SC P.R. SA Braşov au fost transformate din acţiuni nominative în acţiuni la purtător, cu consecinţa că potrivit art. 99 din Legea 31/1990 dreptul de proprietate se transferă prin tradiţiunea titlului era imperios necesar a se verifica situaţia reală şi actuală a acţiunilor, cu atât mai mult cu cât s-a dispus şi radierea menţiunilor corespunzătoare din R.A. şi respectiv din R.C..
În această privinţă, s-a reţinut că prin Decizia nr. 415/R/12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov s-a admis recursul Asociaţiei P. Braşov împotriva încheierii din 4 mai 2004 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov şi s-a respins cererea formulată de N.I. la data de 3 mai 2004 şi radierea înscrierii în R.C..Or, această cerere avea ca obiect tocmai înscrierea menţiunii referitoare la cesiunea acţiunilor realizată în temeiul contractului de garanţie.
Prin urmare, argumentul instanţei de apel în sensul că reclamanta are interesul să solicite radierea menţiunilor din R.A. şi de la O.R.C., şi că o atare cerere nu este lipsită de obiect, nu se bazează şi pe o verificare în concret a situaţiei reale, în condiţiile în care nu s-a examinat dacă Decizia nr. 415/12 octombrie 2004 a fost menţionată sau nu la O.R.C. conform art. 6 din Legea 26/1990 şi pe cale de consecinţă, dacă interesul reclamantei mai este actual, respectiv dacă o atare cerere mai are obiect.
Cu alte cuvinte, în lipsa documentelor care să ateste situaţia acţiunilor din litigiu precum şi a menţiunilor existente în registrele anterior menţionate, rezultă că sunt incidente şi dispoziţiile art. 312 alin.(3) şi (5) raportat la art. 314 C. proc. civ., în sensul că împrejurările de fapt nefiind deplin stabilite se impune admiterea ambelor recursuri şi pentru o soluţionare unitară a cauzei, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, vor fi avute în vedere doar criticile şi apărările formulate în legătură cu obiectul litigiului astfel cum a fost acesta stabilit, conform ultimei precizări de acţiune, urmând a fi verificate şi înregistrările efectuate în R.A. şi O.R.C., în vederea justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta Asociaţia P. Braşov şi pârâtul N.I. împotriva deciziei nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3287/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3291/2008. Comercial → |
|---|
