ICCJ. Decizia nr. 3308/2008. Comercial. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3308/2008

Dosar nr. 5582/1/2008

Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2008

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1206 din 29 martie 2007, a admis acţiunea reclamantei SC M.P.H. SRL Târgu Mureş şi a obligat pe pârâta SC B.H. SA Miercurea Ciuc la plata sumei de 12.828 lei reprezentând garanţie de bună execuţie de 5%; 24.849 lei diferenţă neachitată a facturii din 28 aprilie 2005; penalităţi de 0,1% pe zi calculate la valoarea contractului de 70.567 euro pentru neplata sumei de 24.849,68 lei, cu 8048 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 90 din 3 decembrie 2007, a admis apelul pârâtei, a modificat hotărârea instanţei de fond, în sensul că a obligat-o pe aceasta la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere pentru suma de 6.882,99 euro (echivalent a 24.849,69 lei) cu începere de la 24 mai 2005 până la plata debitului, dar nu mai mult decât suma de 6.882,90 euro, menţinând restul dispoziţiilor. Totodată a fost admis apelul pârâtei şi împotriva încheierii din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Harghita, pe care a modificat-o în sensul că a respins cererea de lămurire a înţelesului dispozitivului hotărârii instanţei de fond.

Prin Decizia nr. 2173 din 17 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a anulat recursul declarat de reclamantă, ca insuficient timbrat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, reclamanta a formulat o contestaţie în anulare, potrivit art. 317 şi 318 C. proc. civ., arătând că a achitat taxa de timbru aferentă recursului său, care a fost greşit anulat ca netimbrat.

În legătură cu contestaţia în anulare de faţă se reţin următoarele:

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Având în vedere dispoziţiile procedurale menţionate, se constată că în adevăr reclamanta a completat taxa de timbru aferentă recursului său indicată de instanţă (filele 16 şi 17 din Dosarul nr. 687/96/2006).

În consecinţă, se constată că fiind îndeplinite condiţiile legale invocate mai sus, va fi admisă contestaţia formulată de reclamantă, va fi anulată Decizia civilă nr. 2173 din 17 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi se va stabili termen la data de 3 martie 2009 pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de SC M.P.H. SRL Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 2173 din 17 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Anulează decizia şi stabileşte termen la data de 3 martie 2009 pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3308/2008. Comercial. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs