ICCJ. Decizia nr. 3316/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3316/2008
Dosar nr. 2926/1/2008
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 14 martie 2005, reclamanta SC P.L.B. SRL Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta S.C.M. T. Ploieşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare a licitaţiei din 5 februarie 2002 şi a contractului de vânzare cumpărare din 18 februarie 2002 încheiat de părţi şi restituirea sumei de 400.000.000 lei reprezentând garanţie de 20% din valoarea activului, reactualizată la zi, cu dobânda bancară aferentă, plus cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat o cerere reconvenţională solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi obligarea reclamantei la plata sumei de 60.000.000 lei reprezentând daune interese constând în beneficiu nerealizat ca urmare a neînchirierii spaţiului în perioada 2002-2005.
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 21 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată şi a anulat cererea reconvenţională a pârâtei, ca insuficient timbrată.
Prin Decizia civilă nr. 12 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul reclamantei şi a luat act că pârâta nu a cerut cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 3672 din 17 noiembrie 2006, a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanţei de apel, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
După casare, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 77 din 2 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa instanţei de fond, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 5 februarie 2002 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2002, privind activul situat în Urlaţi, şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei de a restitui reclamantei, suma achitată de 65.644 lei, reactualizată, cu 11.546 lei cheltuieli de judecată, respingând dobânzile pretinse şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva acestei hotărâri, au fost respinse, ca nefondate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3380 din 30 octombrie 2007.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâta S.C.M. T. Ploieşti a formulat o contestaţie în anulare, fără să indice în scris temeiul legal al cererii (dar precizând cu prilejul dezbaterii publice dispoziţiile art. 3181 C. proc. civ.), prin care solicită rejudecarea recursului său şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, întrucât s-au ignorat considerentele instanţei de casare privind clarificarea situaţiei juridice a terenului aferent Complexului Urlaţi, şi dacă acesta a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare.
În legătură cu contestaţia în anulare de faţă se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În cazul în care contestaţia în anulare priveşte şi omisiunea examinării unui motiv de recurs, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuţie pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanţe de recurs, chiar dacă soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşite aprecieri a probelor sau a aplicării legii.
Astfel, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile legale de mai sus, se constată că instanţa de recurs a analizat în mod grupat motivele invocate, şi a avut în vedere toate criticile formulate de pârâtă, care priveau, în esenţă, problema situaţiei juridice a terenului în discuţie.
Este de reţinut, deci, că toate motivele de recurs, chiar dacă nu au fost examinate pe puncte, îşi găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, aşa cum s-a menţionat mai sus, pârâta contestatoare invocând practic greşeli de judecată fără să indice în concret omisiunea în examinarea vreuneia din motivele recursului scris.
Chiar dacă petiţionara consideră că prin soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestaţiei în anulare, care este o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei atacate.
În consecinţă nefiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de T. S.C.M. Ploieşti împotriva Deciziei nr. 3380 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3322/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
