ICCJ. Decizia nr. 3311/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3311/2008
Dosar nr. 29/64/2008
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 11/63/2000 al Tribunalului Dolj, reclamantul F.B.C. a acţionat în judecată pe pârâţii SC A. SA Leu prin lichidator judiciar ing. P.I., (ulterior SC E.C.C. SRL),V.M., în contradictoriu cu care a solicitat să se constate nulitatea unor acte juridice emise de SC A. SA Leu şi obligarea pârâtelor la restituirea bunurilor reclamantului vândute prin acele acte.
Tribunalul Covasna care a judecat cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 1067 din 12 octombrie 2007 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi, iar pe fondul cauzei a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de adjudecare a licitaţiei din 9 februarie 2002 şi a facturii fiscale din 26 iulie 2002 emise de societatea pârâtă, cu obligarea pârâţilor de a restitui bunurile vândute la licitaţie, respectiv 1 buc. Atelier mecanic Preajba şi 1 buc. magazin Preajba în construcţie.
Recursurile declarate de pârâta SC A. SA prin lichidator SC E.C.C. SRL şi de pârâtul V.M. împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au fost admise în parte de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia irevocabilă nr. 577/R din 20 decembrie 2007 prin care s-a dispus:
- admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului;
- respingerea acţiunii reclamantului;
- menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond cu privire la respingerea autorităţii de lucru judecat.
Împotriva hotărârii de mai sus, a formulat contestaţie în anulare F.B.C., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre fără citarea contestatorului, fără să i se comunice recursurile pârâţilor şi cu încălcarea gravă a dreptului acestuia la apărare.
Prin Decizia nr. 42/R din 12 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, s-a anulat, ca netimbrată această contestaţie în anulare, reţinându-se că nu s-a achitat taxa de timbru cu care contestatorul a fost citat.
La data de 25 februarie 2008 contestatorul F.B.C. a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri invocând necitarea sa la 12 februarie 2008 când a fost stabilit termen pentru judecarea contestaţiei în anulare.
Recursul contestatorului este inadmisibil.
Potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Este însă de observat că Decizia nr. 42/R/2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, este irevocabilă, aceasta a fost pronunţată urmare soluţionării contestaţiei în anulare formulată de F.B.C. încât intră sub incidenţa art. 377 (2) pct. 5 C. proc. civ. şi nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menţionate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
În contextul celor de mai sus, este de prisos analiza motivelor evocate de recurent în prezenta cauză atâta vreme cât hotărârea recurată este deja irevocabilă.
Având în vedere şi că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii de fond, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va admite excepţia, cu consecinţa respingerii prezentului recurs, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul F.B.C. împotriva Deciziei nr. 42 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3310/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3315/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
---|