ICCJ. Decizia nr. 3336/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3336/2008
Dosar nr. 21254/3/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10867 din 3 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi prematurităţii acţiunii; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - pârâte pe cererea reconvenţională; a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâta, SC L.P. SRL, dispunându-se evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, sector 1; a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC L.P. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Tribunalul constată că reclamanta are legitimare procesuală activă întrucât conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 2005 aceasta a cumpărat de la B.l. şi B.N. imobilul situat în Bucureşti, sector 1, format din teren în suprafaţă de 2.000,14 mp şi construcţie constând din imobil depozite în suprafaţă de 1.375,05 mp, imobilul fiind dobândit de autorii reclamantei în baza deciziei civile nr. 259/2002 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3216/2001, dreptul de proprietate al autorilor reclamantei, fiind consolidat prin dispoziţia nr. 1268/2005 a Primarului General prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului. Or, cererea de chemare în judecată vizează tocmai evacuarea reclamantei din imobilul din sector 1, pentru lipsa titlului locativ, reclamanta opunându-i pârâtei propriul său titlu de proprietate şi solicitând valorificarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de proprietar.
Tribunalul a respins şi excepţia prematurităţii cererii reconvenţionale, având în vedere că raporturile juridice dintre părţi au caracter civil, că instanţa a fost sesizată în cererea principală cu evacuarea reclamantei, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., Tribunalul apreciind că pretenţiile pârâtei au la rândul lor caracter civil, fiind vorba de drepturile locative ale părţilor în litigiu rezultând din retrocedarea imobilului către proprietar. În plus reclamanta a investit o instanţă civilă cu soluţionarea cererii principale, cererea reconvenţională fiind promovată în considerarea litigiului ca fiind civil, nicidecum comercial.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei -pârâte pe cererea reconvenţională, Tribunalul a admis-o, având în vedere că pretenţiile pârâtei nu pot fi soluţionate decât în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat, conform art. 48 alin. (3) care stipulează că în cazul imobilelor preluate abuziv pentru sporul de valoare adus imobilului, obligaţia de plată a despăgubirii revine statului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că reclamanta a devenit proprietar al imobilului situat în Bucureşti, sector 1, prin cumpărarea acestuia de la autorii B.l. şi B.N. Imobilul a fost restituit prin hotărâre judecătorească şi prin dispoziţia Primarului General. Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare amintit, reclamanta a fost încunoştiinţată că o parte a imobilului este ocupat de societatea pârâtă fără forme legale, din procesul - verbal de punere în posesie încheiat de executorul judecătoresc rezultând, de asemenea că pârâta ocupă parte din imobil.
Din probatoriul administrat reiese că între societatea pârâtă şi Primăria Municipiului Bucureşti s-a încheiat la data de 8 februarie 2000 contractul de colaborare având ca obiect repararea, modernizarea şi exploatarea de către părţile contractante a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 5 ani, adică până la 8 februarie 2005, contract ce nu a mai fost prelungit ulterior, pârâta ocupând deci imobilul fără titlu locativ.
Reclamanta, în calitate de proprietar al imobilului are dreptul să-şi valorifice toate prerogativele dreptului său de proprietate, inclusiv pe cel al posesiei. În condiţiile în care pârâta ocupă imobilul fără vreun titlu locativ, reclamanta este îndreptăţită să intre în posesia efectivă a imobilului al cărei proprietar este, cu atât mai mult cu cât chiar Primarul General a înţeles să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului. Mai mult, aşa cum rezultă din adresa emisă de Primăria Municipiului Bucureşti la data de 21 februarie 2005 (dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti), Primăria arată că a expirat contractul de colaborare cu pârâta şi că va fi încasată o cotă de aport doar până la schimbarea regimului juridic al imobilului.
Împotriva acestei sentinţe formulează apel pârâta, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar în subsidiar schimbarea în tot în sensul respingerii acţiunii în evacuare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 153 din 21 martie 2008 a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC L.P. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său şi schimbării sentinţei cu respingerea acţiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În susţinerea recursului său pârâta invocă următoarele motive, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
1. Cererea de chemare în judecată a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material, respectiv instanţa fiind învestită cu o cerere de natură civilă neevaluabilă în bani, care priveşte apărarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, competenţa de soluţionare revine judecătoriei. În cauză excepţia de necompetenţă materială a instanţei comerciale, invocată de pârâtă, a fost respinsă în mod nelegal, pe argumentul puterii de lucru judecat, echivalând cu o nepronunţare pe fondul excepţiei de către instanţa de apel şi deopotrivă a celei de fond. Instanţele şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei situaţie în care s-a creat un conflict negativ de competenţă reglementat de art. 20 – art. 22 C. proc. civ. şi numai hotărârea irevocabilă a instanţei stabilită conform art. 22 C. proc. civ. poate avea autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte competenţa.
2. În mod nelegal s-a menţinut soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - pârâte în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, care a fost întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantei. Este evident că reclamanta, proprietara bunului în care au fost încorporate lucrările a căror valoare se solicită de pârâta - reclamantă reconvenţională are calitate procesuală pasivă. Reclamanta - pârâtă reconvenţional nu se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ea dobândind construcţia în cunoştinţă de faptul că aceasta era ocupată de pârâtă.
3. Imobilul situat în Bucureşti nu este unul şi acelaşi cu imobilul fost proprietatea lui B.l. şi B.N., cei care ulterior au vândut imobilul către reclamantă. Cei doi fraţi B. au obţinut restituirea terenului de 2.034 mp situat în Bucureşti, însă Primăria Municipiului Bucureşti nu a procedat la punerea în posesie a fraţilor B. datorită faptului că imobilul pretins de cei doi fraţi se află situat într-un cu totul alt loc. Cei doi fraţi au obţinut retrocedarea imobilului printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre ce face obiectul cererii de revizuire promovată de Primăria Municipiului Bucureşti (dosar nr. 4835/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Este nefondată critica recurentei privind necompetenţa instanţei şi făcută de circumstanţă.
Astfel, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 4588 din 21 martie 2006 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, ridicată din oficiu, şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, apreciind că această cauză este un litigiu comercial. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs numai reclamanta – nu şi pârâta – iar cu ocazia judecării acestui recurs pârâta a solicitat, aşa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 1657 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, „respingerea recursului ca neîntemeiat, înaintarea dosarului către Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, cu cheltuieli de judecată".
Dar, dincolo de acest aspect, critica recurentei este nefondată întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că natura comercială a cauzei şi, drept urmare, competenţa materială sau de atribuţiune a instanţei a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă care nu mai poate fi pusă în discuţie, indiferent de stadiul procesual în care se invocă.
Recurenta susţine în mod cu totul eronat că ne-am afla în situaţia unui conflict negativ de competenţă întrucât nu suntem în ipoteza prevăzută de art. 20 alin. (2) C. proc. civ. în care două, sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile să se fi declarat necompetente să judece aceiaşi pricină. În speţă ne aflăm în situaţia existenţei unei singure hotărâri a unei singure instanţe, care s-a declarat necompetentă, declinându-şi competenţa în favoarea unei alte instanţe iar această hotărâre a fost confirmată irevocabil prin Decizia instanţei superioare în urma exercitării căii de atac a recursului de către una din părţi, respectiv de către reclamantă.
2. Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a rezolvat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei - pârâte în cererea reconvenţională formulată de pârâta SC L.P. SRL având în vedere că această parte a efectuat îmbunătăţirile pentru care cere despăgubiri în cadrul executării contractului de colaborare încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, contract în baza căruia a ocupat imobilul şi care nu este opozabil reclamantei. Mai mult, nu reclamanta SC I.I. SRL este beneficiara restituirii imobilului prin Decizia primarului ci antecesorii săi, B.l. şi B.N. iar obligaţia rezultând din îmbogăţirea fără justă cauză nu are caracter real, respectiv nu poartă asupra imobilului ci asupra beneficiarului îmbogăţirii ca urmare a sărăcirii celeilalte părţi.
3. Este nefondat şi ultimul motiv de recurs. Deşi recurenta - pârâtă susţine, pe de o parte că imobilul din care se cere evacuarea ei nu este acelaşi cu imobilul fost proprietatea lui B.l. şi B.N. pe de alta, cere, prin acţiunea reconvenţională, obligarea reclamantei - pârâtă reconvenţional la contravaloarea îmbunătăţirilor aduse la imobilul ocupat de ea.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că pârâta ocupă imobilul în cauză fără niciun titlu valabil în timp ce reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate pe baza contractului de vânzare - cumpărare şi a documentelor cadastrale, aşa încât orice încercare a pârâtei de a demonstra că autorii reclamantei nu au avut un titlu valabil şi că imobilul ce a făcut obiectul contractului prin care reclamanta - intimată a devenit proprietar este altul decât imobilul ocupat de pârâtă, este lipsită de temei legal în acest cadru procesual.
În cazul în care susţinerile pârâtei cu privire la identitatea imobilului vor fi valorificate favorabil în dosarul nr. 25605/3/2008, al Tribunalului Bucureşti, în care s-a efectuat şi expertiza tehnică, al cărei raport a fost depus şi la acest dosar deşi expertiza a fost efectuată în altă cauză, hotărârea pronunţată în prezentul dosar va putea fi schimbată, în tot sau în parte, pe calea revizuirii.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC L.P. SRLBucureşti împotriva deciziei nr. 153 din 21 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3332/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3344/2008. Comercial → |
|---|
