ICCJ. Decizia nr. 3351/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3351/2008
Dosar nr. 3917/2/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 561, pronunţată la data de 19 noiembrie 2007, Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea de restituire a cauţiunii, consemnată în dosarul acestei instanţe nr. 516/2/2007, formulată de petenta SC F.I.R.P.I.E. SRL, în contradictoriu cu intimata SC S.I. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 7231 C. proc. civ., întrucât petenta nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârii asupra fondului cauzei, respectiv a deciziei comerciale nr. 226 din 2 mai 2007 şi, totodată, nici partea adversă nu a declarat, expres, că nu urmăreşte obligarea petentei la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Împotriva menţionatei încheieri a formulat recurs petenta SC F.I.R.P.I.E. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea, în tot, a acestei hotărâri, în sensul admiterii cererii şi dispunerii restituirii cauţiunii solicitate.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 7231 C. proc. civ., întrucât Decizia comercială nr. 226 din 2 mai 2007 a rămas irevocabilă prin nerecurare, motiv ce poate fi încadrat, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizat.
Recursul este fondat.
Astfel, potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o, în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Este de observat că, în speţă, precitatele condiţii legale pentru restituirea cauţiunii sunt îndeplinite, având în vedere că Decizia comercială nr. 226, pronunţată la data de 2 mai 2007, nerecurată, este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., iar partea îndreptăţită, respectiv SC S.I. SRL nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor, nici până la împlinirea termenului prevăzut de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. şi nici după împlinirea acestuia, aşa încât nerespectarea evocatelor prevederi, ce permit restituirea cauţiunii, de către prima instanţă induce incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul petentei şi va modifica, în tot, încheierea atacată, în sensul că va admite cererea pe care aceasta a formulat-o şi va dispune restituirea cauţiunii depuse în dosarul Secţiei a VI-a comerciale a Curţii de Apel Bucureşti nr. 516/2/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta SC F.I.R.P.I.E. SRL Bucureşti împotriva încheierii nr. 561 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică încheierea în sensul că admite cererea petentei SC F.I.R.P.I.E. SRL Bucureşti şi dispune restituirea cauţiunii în sumă de 500 ron consemnată cu recipisa din 25 ianuarie 2007 la C.E.C. SA, unitatea Victoria.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3347/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3362/2008. Comercial → |
---|