ICCJ. Decizia nr. 3579/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3579/2008
Dosar nr. 4646/193/2006
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei B.C.R. SA prin Sucursala Judeţeană Botoşani, excepţie invocată de pârâtul B.I., a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanţă cu titlu gratuit înregistrate sub nr. 1 din 4 iulie 2003 şi respectiv nr. 3 din 19 septembrie 2003, ambele încheiate de pârât pe seama fostei SC P. SRL Botoşani, în prezent radiată, în calitate de cedent, pe de o parte, cu el însuşi în calitate de cesionar, pe de altă parte. S-a respins cererea pârâtului de aplicare a amenzii judiciare şi respectiv obligarea reclamantei la despăgubiri pentru formularea cu rea-credinţă a acţiunii şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că primul contract de cesiune încheiat la 19 septembrie 2003 se referă la cedarea creanţei rezultate din sentinţa civilă nr. 702 din 15 iulie 2003 iar al doilea la creanţa rezultată din sentinţa civilă nr. 115/1997, modificată prin decizia civilă nr. 112/1997 devenită irevocabilă prin decizia nr. 1870 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ambele contracte sunt semnate doar de pârâtul B.I., atât pe seama cedentului SC P. SRL Botoşani, în calitate de asociat unic, cât şi în nume propriu ca beneficiar al creanţei cedate. Ambele acte cuprind menţiunea expresă de transmitere cu titlu gratuit a creanţelor. Instanţa a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a celor două contracte, acţiune admisă pe considerentul că faţă de SC P. SRL Botoşani s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului prin sentinţa civilă nr. 216 din 1 noiembrie 2001 pronunţată de judecătorul sindic desemnat în dosarul nr. 4844/1998 al Tribunalului Botoşani. În acest context juridic, nici fostul administrator B.I. şi nici adunarea generală a asociaţilor reprezentată de aceeaşi persoană fizică nu mai puteau exercita vreun act de dispoziţie asupra patrimoniului debitoarei, fiind incidente dispoziţiile art. 50 alin. (4) din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată. Instanţa a avut astfel în vedere sancţiunea nulităţii oricăror acte, operaţiuni sau plăţi făcute de debitor, ulterior deschiderii procedurii, prevăzută expres în art. 99 alin. (1) din lege, dispoziţie preluată de altfel şi de legea insolvenţei în vigoare.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de pârâtul B.I. şi prin decizia nr. 39/ A din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată motivele apelului sunt nefondate deoarece dispoziţiile Legii insolvenţei sunt speciale în raport cu Legea nr. 31/1990 republicată şi se aplică în mod prioritar. Împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 372 din 6 decembrie 2007 a Tribunalului Botoşani s-a respins plângerea petentei B.C.R. şi s-a menţinut Ordonanţa nr. 987/P/2006 din 24 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului învinuit în acel dosar, pentru faptele prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, latura obiectivă, nu justifică admiterea excepţiei de autoritate de lucru judecat în raport cu obiectul prezentei cauze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.I. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea apelului declarat de pârât aşa cum a fost formulat şi în consecinţă respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă nr. 01/2003 şi nr. 03/2003 formulată de debitorul cedat B.C.R. ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală şi lipsită de interes, iar pe fond ca neîntemeiată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, s-a susţinut, în esenţă, că nulitatea oricărui contract de cesiune poate fi solicitată şi obţinută de partea interesată, inclusiv de debitorul cedat, doar pe calea contestaţiei la executare silită însăşi a cărei soluţionare este de competenţă exclusivă a instanţei de executare care, în primă instanţă este Judecătoria şi nicidecum nu poate fi solicitată pe cale principală adresată instanţei comercială că instanţele nelegal au ţinut seama de actele întocmite şi emise de judecătorul sindic, deoarece aceste înscrisuri nu pot produce consecinţe juridice.
S-a susţinut că încheierea nr. 202/2002 nu conţine dispoziţia de deschidere a procedurii de faliment şi nici dispoziţia de dizolvare pentru cauză de faliment a cedentului şi că sentinţa nr. 1/2005 nu conţine în dispozitivul său prevederile obligatorii de înregistrare în registrul comerţului a menţiunii privind radierea cedentului şi nici de publicare a hotărârii în Monitorul Oficial.
S-a arătat că instanţa îşi justifică soluţia pronunţată pe motive contradictorii şi străine de natura pricinii; că s-a soluţionat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 372/2007 a Tribunalului Botoşani şi că SC P. SRL Botoşani a fost dizolvată şi radiată pentru motivul nepreschimbării certificatului conform Legii nr. 359/2004, iar nu pentru cauză de faliment.
Intimata de depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârât.
Principiul rolului activ al judecătorului consacrat de art. 129 C. proc. civ., obligă instanţa ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii şi să se pronunţe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere.
Instanţele au respectat acest principiu, calificându-se corect litigiul de faţă ca fiind un litigiu de natură comercială - obiectul îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă cu titlu gratuit înregistrate sub nr. 1 din 4 iulie 2003 şi respectiv 3 din 19 septembrie 2003, contracte încheiate pe seama fostei SC P. SRL Botoşani, şi nu o contestaţie la executare silită.
În consecinţă, excepţia necompetenţei materiale invocată de recurent este neîntemeiată, motiv pentru care prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primit întrucât dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar, astfel că se va respinge.
Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei, se referă la probele administrate în cauză fiind în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la cererile formulate de către părţi, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Instanţele s-au referit la probele dosarului, făcând o apreciere proprie asupra acestora, a concludenţei şi utilităţii lor în lămurirea faptelor deduse judecăţii, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Criticile ce vizează modul în care instanţa a apreciat probele, respectiv actele întocmite de judecătorul sindic se circumscriu motivelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii, încât nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază a recursului.
Excepţia de autoritate de lucru judecat a fost corect soluţionată de instanţe, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă cercetarea efectelor legale ale cesiunii de creanţă, ci interdicţia de a încheia acte de transfer patrimonial, în cazul în speţă a cesiunii de creanţă, cu titlu gratuit din pasivul unei firme aflată în procedura falimentului în patrimoniul asociatului său unic, în condiţiile în care dispoziţiile legii speciale nu mai permit debitoarei şi reprezentantului ei statutar să efectueze asemenea acte, sub sancţiunea nulităţii.
Inadvertenţele privind operaţiunile în registrul comerţului în ceea ce priveşte radierea societăţii nu înlătură motivul de nulitate a cesiunilor de creanţă.
Faţă de obiectul acţiunii, constatare nulitate absolută act, şi faţă de calitatea sa de debitor cedat reclamanta justifică un interes legitim născut şi actual în promovarea acţiunii, precum şi calitatea procesuală activă.
Nefiind incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.I. împotriva deciziei nr. 39/ A din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2008. Comercial. Excludere asociat.... | ICCJ. Decizia nr. 3584/2008. Comercial → |
|---|
