ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3592/2008
Dosar nr. 1318/98/2007
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa comercială nr. 882/ F din data de 2 octombrie 2007, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.H. SRL Feteşti în contradictoriu cu pârâta A.D.S. şi în consecinţă a obligat pârâta să reducă redevenţa pentru terenul agricol ce face obiectul contractului de concesiune nr. 79/2000 încheiat cu reclamanta de la 530 kg grâu/ha la 360 kg grâu/ha începând cu anul 2003 şi totodată a interzis pârâtei să efectueze acte juridice cu privire la terenul agricol ce face obiectul contractului de concesiune, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin contractul de concesiune încheiat de părţi la data de 21 decembrie 2000, având ca obiect exploatarea de către reclamantă a unei suprafeţe de teren agricol de 5404,88 ha, situată în perimetrul localităţii Feteşti, s-a convenit cu privire la redevenţa datorată de concesionar posibilitatea recalculării şi diminuării cuantumului acesteia în cazul în care situaţia prezentată de concedent la data semnării contractului privind caracteristicile terenului nu corespunde cu situaţia şi starea reală a acestuia. S-a reţinut totodată că, reclamanta sesizând diferenţa de calitate a terenului concesionat, urmare producţiilor obţinute a solicitat efectuarea unui studiu privind bonitatea terenului şi încadrarea în clasa de calitate studiu realizat de I.C.P.A. Bucureşti care a stabilit că terenul concesionat corespunde clasei a III a de calitate, având 46 puncte de bonitate, valoarea unui punct de bonitate fiind de 40 kg grâu produs prin echivalent.
În raport de concluziile studiului de specialitate, care nu au fost contestate de pârâtă, tribunalul a apreciat că se impune reducerea redevenţei făcând aplicarea art. 4.3. din contractul de concesiune.
Apărarea pârâtei privind inadmisibilitatea acţiunii introductive, care prin obiectul ei încalcă principiul consensualismului ce guvernează încheierea valabilă a contractelor, a fost înlăturată de instanţă, ca neîntemeiată faţă de clauzele contractului de concesiune care prevăd expres posibilitatea unei corecţii a redevenţei, cu consecinţa valorificării în instanţă a acestui drept stabilit în favoarea reclamantei.
II. Apelul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinţei fondului a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 6 din data de 17 ianuarie 2008, în sensul schimbării în parte a hotărârii şi respingerii acţiunii introductive ca neîntemeiată.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, deşi apărarea pârâtei privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost corect respinsă, pe fond, cererea reclamantei este neîntemeiată, deoarece pârâta la data de 12 februarie 2004 a notificat reclamantei rezilierea contractului de concesiune urmare neplăţii redevenţei, situaţie în care instanţa de fond a considerat fără temei legal, că între părţi contractul este în derulare, dispunând modificarea clauzelor contractuale cu privire la cuantumul redevenţei şi substituindu-se nepermis voinţei părţilor.
Sub acest aspect, instanţa de apel reţine că, la încheierea contractului cuantumul redevenţei s-a realizat prin raportare la zona agro-pedoclimatică a terenului, contractul fiind semnat fără obiecţiuni, iar diferenţele de calitate constatate de reclamantă după trei ani de exploatare a terenului nu pot afecta raporturile juridice stabilite consensual, chiar şi în ipoteza în care contractul nu ar fi fost reziliat.
III. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat la data de 27 martie 2008, recurs, solicitând modificarea hotărârii adoptate de instanţa de apel în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei fondului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în argumentarea criticilor de nelegalitate invocate următoarele:
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 şi 970 C. civ., prin refuzul de a da eficienţă juridică clauzei convenite de părţi cu privire la cuantumul redevenţei;
- stabilirea redevenţei la data încheierii contractului, nu exclude posibilitatea recalculării ei, faţă de clauza înscrisă la art. 4.3 din contract, şi faţă de concluziile studiului de bonitate întocmit de o instituţie agreată de concedentă, aşa cum rezultă din adresa nr. 42564/19 martie 2003 emisă de A.D.S.;
- motivarea instanţei cu privire la rezilierea contractului de concesiune prin notificarea transmisă de către pârâtă la data de 12 februarie 2004, este lipsită de temei legal, în raport de soluţiile adoptate în litigiul având ca obiect rezilierea contractului, litigiu soluţionat irevocabil prin decizia nr. 1098 din 18 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul inoperării pactului comisoriu invocat de pârâtă şi menţinerii contractului de procesiune.
Intimata A.D.S. a formulat la data de 1 octombrie 2008 întâmpinare la recursul declarat de reclamanta recurentă, solicitând menţinerea hotărârii pronunţate în apel.
În esenţă, intimata a susţinut că la data încheierii contractului, reclamata în calitate de concesionar a prezentat documentele privind caracteristicile terenului agricol, aşa încât nu se poate reţine nici o culpă a instituţiei publice cu privire la nerespectarea art. 4.3 din contract, iar soluţionarea litigiului vizând rezilierea contractului de concesiune, este fără relevanţă în cauza de faţă întrucât temeiurile invocate în cele două litigii sunt diferite.
IV. Asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
1. Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia adoptată pe două argumente:
Sub un prim aspect a reţinut că în cauză, a operat rezilierea de drept a contractului de concesiune, urmare notificării transmise de concedent la data de 12 februarie 2004, şi ca atare nu se mai impune modificarea cuantumului redevenţei.
Sub un al doilea aspect a apreciat că, şi în situaţia în care contractul nu ar fi fost reziliat, dispoziţiile art. 4.3 din contract nu îşi găsesc aplicarea.
2. Chestiunea rezilierii de drept a contractului de concesiune a fost tranşată irevocabil prin decizia nr. 1098 18 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul neoperării pactului comisoriu convenit de părţi în art. 5.5 din contract.
În considerentele acestei decizii, se reţine cu autoritate de lucru judecat că pârâta concedentă nu a dat curs obligaţiei de renegociere a redevenţei astfel încât nu poate imputa reclamantei neplata acesteia cu consecinţa rezilierii contractului.
Prin urmare, principalul argument al instanţei de apel, devine inoperant în raport de cele statuate prin decizia nr. 1098 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul existenţei contractului de concesiune nr. 79/2000.
3. Prin clauza înscrisă la art. 4.3 din contract, părţile au convenit posibilitatea recalculării redevenţei în ipoteza în care situaţia prezentată de concedent privind caracteristicile terenului agricol nu corespunde cu situaţia reală a terenului constatată de concesionar şi organele abilitate în acest sens.
Cum în cauză, studiul întocmit de Institutul de cercetare pentru pedologie şi agrochimie privind evaluarea claselor de calitate a terenurilor concesionate a stabilit încadrarea acestora în clasa a III a de calitate, inferioară celei menţionate la data încheierii contractului de concesiune, sunt îndeplinite condiţiile avute în vedere de părţi pentru diminuarea redevenţei, conform clauzei inserate în contract, care după art. 969 C. civ., este legea părţilor dar şi lege pentru instanţă.
Motivarea instanţei de apel, în sensul inaplicării clauzei de diminuare a redevenţei la trei ani după încheierea contractului, excede voinţei părţilor, care nu au înţeles să condiţioneze diminuarea redevenţei de scurgerea unui anumit interval de timp faţă de data încheierii contractului şi nici de negocierile iniţiale cu privire la modul de calcul al redevenţei.
Altfel spus, prin interpretarea dată clauzei de diminuare a redevenţei instanţa de apel denaturează voinţa părţilor, în condiţiile în care redactarea clară şi lipsită de orice ambiguitate a clauzei nu impunea o astfel de interpretare.
Aşa fiind, Curtea, găsind întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinţei fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.H. SRL Feteşti împotriva deciziei comerciale nr. 6 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta A.D.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 882/ F din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Ialomiţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3594/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
