ICCJ. Decizia nr. 3587/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3587/2008
Dosar nr. 3670/103/2007
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. - Prin sentinţa civilă nr. 2042/ COM din data de 24 octombrie 2007, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea principală şi conexă formulate de reclamanţii A.P., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., I.D., M.V., S.I., T.V., T.V., B.R.D., B.M., G.C., S.G. şi a obligat pârâta SC M.S.R. SA să plătească reclamanţilor sumele de bani menţionate în dispozitivul hotărârii distinct pentru fiecare reclamant, reţinute necuvenit cu titlu de impozit şi contribuţii aferente veniturilor datorate reclamanţilor ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de invenţii.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor dobânda aferentă sumelor reţinute nelegal începând cu data reţinerii sumelor şi până la achitarea efectivă a debitelor, conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare perioadă de timp în parte.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit contractului de cesiune nr. 1 din 23 mai 2001 încheiat între reclamanţi, în calitate de inventatori şi societatea pârâtă i-a fost cesionat acesteia dreptul la depunerea cererii de brevet de invenţie, la acordarea şi eliberarea brevetului de invenţie şi dreptul la invocarea priorităţii convenţionale, societatea obligându-se conform clauzei contractuale prevăzute în art. 9 la plata drepturilor patrimoniale de autor în cuantum de 10 % din eficienţa anuală postcalculată, negociată şi statuată prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 67 din 7 august 2001.
Constatând că veniturile obţinute de persoanele fizice în calitate de inventator sunt neimpozabile, conform art. 35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2001 privind Codul fiscal şi art. 47 C. fisc., tribunalul a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea sumelor reţinute fără temei legal şi la plata dobânzilor legale, sume care nu sunt prescrise, deoarece având caracterul unor creanţe fiscale sunt supuse regimului juridic derogator de la dreptul comun, respectiv termenului de 5 ani prevăzut de art. 132 C. proc. fisc.
II. - Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, a cărei denumire la data cererii se schimbase în SC A.T.P.R. SA, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2002-2003 şi al calculului corect în ce priveşte impozitul aferente sumelor plătite reclamanţilor.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 26 din data de 25 martie 2008, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentinţa fondului şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
Invocând din oficiu, ca motiv de ordine publică necompetenţa materială a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca instanţa comercială, în soluţionarea cauzei, la termenul din 19 februarie 2008, excepţie luată în dezbatere la data de 25 martie 2008, pentru a da posibilitatea părţilor să-şi pregătească punctele de vedere, curtea de apel, apreciază că instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa civilă, având în vedere obiectul acţiunii, restituirea unor sume de bani decurgând din drepturile de proprietate intelectuală asupra unei invenţii.
III. - Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea apelului pe fondul său.
În dezvoltarea recursului, recurenţii au susţinut că soluţia pronunţată este nelegală, urmare interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale privind fiscalitatea, sumele a căror restituire se solicită reprezentând creanţe fiscale supuse dispoziţiilor codului de procedură fiscală sub aspectul prescripţiei şi dispoziţiilor Codului Fiscal sub aspectul caracterului lor neimpozabil.
În raport de incidenţa dispoziţiilor legale susmenţionate şi de prezenţa în calitate de pârâtă a unei societăţi comerciale, recurenţii consideră că în cauză prima instanţă, Tribunalul Neamţ, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost legal investită să soluţioneze cererea aşa încât se impune desfiinţarea hotărârii Curţii de apel, cu trimiterea cauzei pentru judecarea apelului pe fondul său.
IV. - Asupra recursului
1. Prealabil examinării criticilor formulate se impun câteva precizări:
Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 2042 din 24 octombrie 2007, ca instanţă comercială, aşa cum rezultă din indicativul „COM” alăturat numărului sentinţei, dar şi din calea de atac specifică litigiilor comerciale soluţionate în primă instanţă de tribunal.
La Curtea de Apel Bacău, apelul a fost înregistrat ca litigiu comercial, pe rolul Secţiei comerciale de contencios administrativ şi fiscal, iar excepţia pusă în discuţie şi soluţionată prin Decizia nr. 26/2008 a vizat necompetenţa tribunalului ca instanţă comercială.
Din conţinutul recursului redactat şi semnat de avocatul ales al reclamanţilor potrivit delegaţiei ataşate cererii de recurs, ar rezulta că autoarea acestuia consideră că prima instanţă a soluţionat cauza ca instanţă de contencios administrativ, ceea ce nu este real pentru considerentele de mai sus.
Pe de altă parte, prin notele de concluzii depuse de recurenţi la data de 7 noiembrie 2008, semnate personal potrivit tabelului anexat, aceştia susţin că Tribunalul Neamţ, ca instanţă comercială a fost competent material să soluţioneze cauza de faţă solicitând menţinerea hotărârii pronunţate de această instanţă.
Cum, hotărârea supusă recursului pronunţată în apel a vizat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului ca instanţă comercială, urmează a examina criticile formulate din această perspectivă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Obiectul acţiunii principale şi conexe formulată de reclamanţii recurenţi îl constituie restituirea unor sume de bani cuvenite acestora în calitate de inventatori ai invenţiei „Procedeu şi instalaţie autonomă de călire a ţevilor”, drepturile patrimoniale cuvenite acestora fiind stabilite prin contractul de cesiune nr. 1 din 23 mai 2001 încheiat cu pârâta.
Prezenta în litigiu a unei societăţi comerciale nu este de natură să atragă jurisdicţia comercială întrucât reglementările comerciale sunt rezervate actelor şi faptelor de comerţ obiective, iar prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 din codul comercial referitoare la faptele de comerţ subiective, după persoana comerciantului, este deasemeni inoperantă, faţă de condiţia impusă de textul de lege „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul”.
Or, raportul juridic dedus judecăţii derivă din drepturile cuvenite inventatorilor, drepturi de natură civilă, indiferent cine exploatează invenţia.
Contractul de cesiune, invocat de către recurenţi ca fundament al raporturilor juridice stabilite cu societatea pârâtă a fost încheiat în baza art. 45 din Legea nr. 64/1991 republicată privind brevetele de invenţie.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 64/1991 republicată „Litigiile cu privire la calitatea de inventator …. inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune ……. sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Dispoziţiile C. proc. civ., cuprinse în Titlul I, Competenţe după materie, stabilesc în art. 2 lit. b) competenţa tribunalului, ca instanţă civilă, în soluţionarea proceselor şi cererilor în materie de creaţie intelectuală şi proprietate industrială.
În sfârşit, mai trebuie subliniat că aplicarea unor dispoziţii din codul fiscal sau codul de procedură fiscală pentru soluţionarea pe fond a litigiului, nu este de natură să atragă jurisdicţia administrativă, deoarece contenciosul administrativ soluţionează litigiile în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut prin emiterea sau încheierea unui act administrativ sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept .
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.P., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., I.D., M.V., S.I., T.V., B.R.D., B.M., G.C., S.G. şi T.V., împotriva deciziei nr. 26 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3584/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
