ICCJ. Decizia nr. 3594/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3594/2008
Dosar nr. 26932/3/2006
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC R. SA BUCUREŞTI a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREŞTI, la plata următoarelor sume :
- 25.382,80 Euro, echivalentul a 90.002,33 RON, reprezentând valoarea reparaţiilor suportate de reclamantă;
- 15.124,20 Euro, echivalentul a 53.627,39 RON, reprezentând daune interese;
- 11.131,3 RON, dobânda legală, aferentă sumelor solicitate;
- 39.833,60 Euro, echivalentul a 141.241,98 RON, reprezentând valoarea beneficiului nerealizat;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta G.R.P.S.Z. OLANDA la data de 10 decembrie 2004, contractul de închiriere nr. 1286 a unui număr de 60 de vagoane-cisterne, destinate transporturilor de produse petroliere, pe o perioadă de un an. La data de 1 martie 2005, reclamanta a încheiat cu o societate înmatriculată în Marea Britanie, un contract, având ca obiect prestarea de servicii de transport pe calea ferată, prin intermediul căruia reclamanta şi-a asigurat integral capacităţile de încărcare şi folosinţă a vagoanelor închiriate. Vagoanele circulau în trafic internaţional în baza scrisorii de trăsură C.I.M. Pe timpul mai multor retururi de vagoane goale, vagoanele au fost descompletate de persoane necunoscute. Răspunderea pârâtei rezultă din calitatea de transportator, astfel cum a fost stabilită prin contractul nr. 051/55/2005, conform căruia vagoanele se aflau în paza materială şi juridică a S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 275 şi 7201 C. proc. civ., art. 96, 998, 999, 1073 şi 1084 C. civ., reglementările C.I.M. C., art. 10 şi 12 din R.I.P. şi Regulamentul de transport de calea ferată.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 30 octombrie 2006, reclamanta a solicitat chemarea în judecată a pârâtei SC G.R.P.S.Z., în calitate de pârâtă şi obligarea acesteia, proporţional cu răspunderea ce urmează a fi stabilită de către instanţă, la plata sumelor solicitate prin acţiune.
Tribunalul a analizat, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă a instanţelor române şi de prematuritate şi a reţinut următoarele:
- prevederile art. 10 din contractul de închiriere nr. 1286/2004, care dispun în sensul soluţionării litigiilor dintre părţi de către instanţele poloneze, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât contractul sus menţionat nu reprezintă temeiul acţiunii de faţă, motiv pentru care excepţia de necompetenţă materială a instanţelor române este neîntemeiată.
- în raport de dispoziţiile C.I.M. art. 53 şi art. 64 din O.G. nr. 7/2005 R.T., regulamentul de transport, tribunalul a reţinut neîndeplinirea procedurii prealabile.
- de asemenea, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii directe, prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 4069 din data de 23 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia de necompetenţă generală, a admis excepţia de inadmisibilitate/prematuritate şi a respins acţiunea reclamantei ca prematur formulată.
Sentinţa a fost apelată de către reclamantă, criticile vizând nelegalitatea soluţiei, întrucât reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată atât dovada concilierii prealabile prevăzută de art. 53 C.I.M. cât şi dovada concilierii directe, conform art. 7201 C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 24 din data de 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă, menţinând ca legală sentinţa fondului.
Instanţa de apel a apreciat neîndeplinirea reclamaţiei administrative prevăzută de art. 53 C.I.M. şi art. 64 din O.G. nr. 7/2005 R.T., motivat de împrejurarea că reclamanta nu a anexat reclamaţiei administrative toate documentele susceptibile de a justifica temeinicia cererii, în consecinţă, pârâta a apreciat reclamaţia fiind notă informativă.
Cu privire la procedura concilierii directe, instanţa de apel a reţinut neîndeplinirea acesteia, întrucât reclamanta, prin convocarea la conciliere a înţeles să solicite plata altor sume decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Prin criticile formulate reclamanta a susţinut următoarele:
- în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să fie susceptibil de a fi interpretat,, reclamaţie administrativă”, deşi reclamanta a făcut dovada că a sesizat legal şi formal pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, întemeiată pe dispoziţiile art. 53 C.I.M. Prin răspunsul primit de la pârâtă, aceasta şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în loc să solicite înscrisurile respective. Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat această lipsă formală a anexării înscrisurilor, nici cu prilejul încercării concilierii directe, invocând excepţia de inadmisibilitate, în raport de certitudinea creanţelor solicitate.
- convocarea la conciliere directă a fost realizată de către reclamantă, însă neconcordanţa sumelor solicitate prin conciliere şi acţiune decurge din faptul că sumele solicitate prin capătul 3 şi 4 al cererii, reprezintă dobânda legală, respectiv beneficiul nerealizat, care au fost recalculate ulterior.
Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREŞTI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenta nu a comunicat intimatei actele prevăzute de art. 53 şi 54 C.I.M., raţiunea acestei solicitări fiind aceea de a atesta temeinicia drepturilor solicitate. De asemenea, intimata S.N.T.N.F.M. C.F.R. M. a reiterat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Regulile Uniforme privind contractul internaţional feroviar al mărfurilor, care prevăd că reclamaţiile administrative pot fi adresate căii ferate înmatriculatoare. Intimata a mai susţinut că dreptul de pretinde despăgubirile în litigiu, aparţine titularului vagoanelor şi nu locatarului acestora.
Recursul este fondat.
Înalta Curte constată că motivele subsumate art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au suport legal, instanţa de apel schimbând natura înscrisurilor care reprezintă,, reclamaţie administrativă ” cu consecinţa aplicării greşite a normei generale prevăzute de art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, legea aplicabilă expediţiei predată la transport în cauza de faţă este Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare (C.O.T.I.F.) - Partea B denumită „Reguli uniforme privind contractul de transport internaţional feroviar al mărfurilor CIM”.
Odată cu încheierea contractului de transport se nasc obligaţii pentru expeditor şi transportator, a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare îndreptăţeşte pe creditor să folosească căile prevăzute de lege pentru valorificarea creanţei sale. În ceea ce priveşte instituţia reclamaţiei administrative, este adevărat că aceasta reprezintă calea procedurală obligatorie de soluţionare a litigiilor rezultate din contractul de transport. Reglementarea reclamaţiei administrative este realizată prin Regulamentul de transport pe calea ferată, O.G. nr. 7/2005 (art. 64 ) şi regulile C.I.M. (art. 43)
În raport de modul de reglementare al reclamaţiei administrative, Înalta Curte subliniază scopul utilizării acestei proceduri prealabile, acela de a rezolva operativ pretenţii care decurg din contractul de transport .
Din interpretarea dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din O.G. nr. 7/2005 „ Reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii şi trebuie adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamaţia se depune separat pentru fiecare expediţi i.” rezultă că reclamantul va putea promova acţiunea la instanţa de judecată numai dacă reclamaţia administrativă a fost respinsă sau a rămas fără răspuns în termenul stabilit de lege.
Din înscrisurile existente la filele dosarului de fond, anexate cererii de chemare în judecată rezultă, în mod indubitabil că reclamanta a prezentat transportatorului reclamaţia administrativă prin care a solicitat despăgubiri urmare descompletării vagoanelor cisternă închiriate.
În mod greşit, instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada realizării procedurii reclamaţiei administrative, întrucât nu a comunicat pârâtei actele prevăzute la art. 53 şi 54 din C.I.M., realizând o interpretare rigidă a dispoziţiilor legale sus menţionate, care lipsesc de eficienţă juridică instituţia reclamaţiei administrative. Promovarea reclamaţiei incomplete sau cu lipsa documentelor de transport originale, va determina transportatorul să ceară reclamantului completarea corespunzătoare şi ulterior să procedeze la soluţionare, potrivit art. 43 alin. (6) din C.I.M. şi în nici un caz aceste lipsuri nu pot îndreptăţi transportatorul să o considere neavenită.
În raport de motivul încadrat în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a realizat o interpretare strict formală a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., reţinând neconcordanţa dintre pretenţiile solicitate prin înscrisul care reprezintă convocare la conciliere directă şi cererea de chemare în judecată.
Chiar din probele anexate de reclamantă la cererea de chemare în judecată rezultă îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. Neconcordanţa sumelor pretinse prin acţiune, nu atrage, automat, nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare. În condiţiile în care, faţă de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA a îndeplinit procedura reclamaţiei administrative prealabilă litigiilor izvorâte din contractul de transport, având în vedere şi încercarea de conciliere directă efectuată prin înscrisurile mai sus menţionate, este excesiv de rigidă şi de formală interpretarea instanţei de apel în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. În consecinţă, lipseşte cerinţa vătămării pârâtei, situaţie în care s-ar fi putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, având în vedere dispoziţiile art. 12 pct. 5 din Regulamentul privind transportul Intercontinental Feroviar al Vagoanelor Particulare, constatând că aceste excepţii nu au fost soluţionate de către instanţa de fond, urmare respingerii acţiunii ca prematur/inadmisibil formulată, acestea urmează a fi soluţionate de către instanţa de fond, în condiţiile art. 137 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, criticile formulate au suport legal, astfel că potrivit art. 312 alin. (2) teza I C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârea fiind casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecarea, pentru a se pune în discuţia părţilor întreg fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 24 din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3595/2008. Comercial. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
