ICCJ. Decizia nr. 3580/2008. Comercial



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3580/2008

Dosar nr. 13690.3/54/2006

Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanţii P.I. şi G.G. au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a actelor adiţionale nr. 1380 din 3 aprilie 2002, nr. 1396 din 13 martie 2003, nr. 1401 din 13 martie 2003, precum şi constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. a SC L. SA Târgu Jiu din data de 20 martie 2002 şi 5 martie 2003.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că cele două hotărâri sus menţionate sunt lovite de nulitate absolută, întrucât A.G.O. a hotărât asupra unor probleme care sunt de competenţa adunării generale extraordinare, respectiv modificarea obiectului de activitate şi conversia acţiunilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1723 din 10 iulie 2006, Tribunalul Gorj, secţia comercială, şi de contencios administrativ, a respins excepţiile invocate de către pârâta SC L. SA Târgu Jiu, prin întâmpinare, privind prescripţia dreptului la acţiune şi lipsa calităţii procesuale active, iar pe fondul cauzei a admis acţiunea formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC L. SA Târgu Jiu, cale de atac calificată de către instanţă fiind apel, iar prin Decizia nr. 248 din data de 23 noiembrie 2006 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul, a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor ca prescrisă.

Împotriva deciziei sus menţionată au declarat recurs reclamanţii, soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3163 din 17 octombrie 2007, în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurată şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, rejudecând cauza în fond după casare, prin Decizia nr. 73 din data de 19 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri şi excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.

Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către pârâta SC L. SA Târgu Jiu nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2008 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru (fila 14 dosar recurs).

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbru judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta SC L. SA Târgu Jiu împotriva Deciziei nr. 73 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3580/2008. Comercial