ICCJ. Decizia nr. 3582/2008. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3582/2008
Dosar nr. 1725/118/2007
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reclamanta SC B.E. SRL Constanţa a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se constate dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 15 mp situat în Constanţa, Mamaia, Camping Tabăra Turist, obligarea pârâtei să îşi dea acordul la intabularea dreptului de folosinţă al reclamantei în cartea funciară.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1667 din 12 aprilie 2001 încheiat cu SC M. SA, dreptul de proprietate asupra activului Camping Tabăra Turist situat în staţiunea Mamaia, iar pentru terenul pe care este situat activul i-a fost transmis dreptul de folosinţă în temeiul contractului de închiriere ce face parte integrantă din contract. Deşi SC M. SA s-a obligat să vândă reclamantei terenul aferent, după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această obligaţie nu a putut fi executată.
Prin sentinţa civilă nr. 4843/Com din data de 25 septembrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea pentru că dreptul de folosinţă este un drept real care ia naştere prin convenţie sau prin lege, dreptul său rezultând din convenţie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, în sensul admiterii apelului şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 şi 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri şi excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta SC B.E. SRL Constanţa nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2008 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru (fila 7 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbru judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC B.E. SRL Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 60/Com din 3 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Obligă recurenta la plata sumei de 357 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei Municipiul Constanţa prin primar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3581/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3583/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
---|